Un plan rusesc de federalizare a Republicii Moldova, despre care s-a scris în aceste zile, i-ar da Kremlinului o pârghie asupra celor care intră în Uniunea Europeană. Chișinăul, Bucureștiul și Bruxellesul trebuie să îl respingă înainte să ajungă pe masa negocierilor.
Cei care își amintesc de noiembrie 2003 știu cât de aproape a fost Republica Moldova de a-și pierde suveranitatea fără niciun foc de armă. Vladimir Putin se pregătea atunci să zboare la Chișinău pentru semnarea Memorandumului Kozak, un plan rusesc care transforma țara într-o federație asimetrică, în care regiunea separatistă transnistreană ar fi avut drept de blocaj asupra deciziilor naționale. Oamenii au ieșit în stradă, partenerii occidentali au pus presiune, iar conducerea de la Chișinău și-a retras acordul cu o noapte înainte. Putin nu a mai urcat în avion.
După douăzeci și trei de ani, aceeași idee pare să revină. De data aceasta, ea vine ascunsă în negocierile despre Ucraina, iar Europa riscă să urmărească totul de pe hol.
Publicația rusă Eho, dar și reputatul Bild citând surse apropiate negocierilor, au relatat săptămâna aceasta că Moscova urmărește restructurarea Republicii Moldova ca federație formată din Moldova, Transnistria și Găgăuzia, cu referendumuri de independență în cele două regiuni în cazul aderării la Uniunea Europeană. Propunerea ar include și retragerea trupelor ruse din Transnistria, în schimbul angajamentului Chișinăului de a nu adera la nicio alianță militară. Informația nu este confirmată, dar logica ei se potrivește însă atât de bine cu politica Rusiei, încât nici Chișinăul, nici Bucureștiul nu își permit să o ignore.
Contextul în care apare această cerere spune mult. Potrivit acelorași surse, lista Rusiei pentru o nouă ordine de securitate în Europa include și retragerea bazelor militare din Lituania, Letonia, Estonia și Finlanda, precum și întoarcerea Finlandei la statutul de dinaintea aderării la NATO. Clauza despre Moldova nu este o notă de subsol regională. Ea face parte dintr-un pachet revizionist unic, menit să anuleze alegerile suverane ale statelor europene. Niciun guvern european nu ar accepta să discute despre ieșirea Finlandei din NATO. Clauza despre Moldova pornește din aceeași logică și merită același răspuns.
Un drept de veto asupra extinderii
Cel mai periculos element este clauza referendumului, pentru că ea vizează Uniunea Europeană însăși. Legea din 1994 privind statutul Găgăuziei îi recunoaște deja regiunii dreptul la autodeterminare externă în cazul în care Republica Moldova și-ar schimba statutul de stat independent. Propunerea relatată ar lega în mod explicit secesiunea de aderarea la UE. Inclusă într-un acord, această prevedere ar atârna amenințarea fragmentării teritoriale deasupra drumului european al Moldovei. Referendumul nici nu ar trebui să aibă loc pentru ca amenințarea să funcționeze. Orice guvern de la Chișinău ar negocia aderarea știind că fiecare pas înainte poate declanșa o nouă criză separatistă. Moscova ar obține astfel un mijloc de a bloca aderarea din interiorul politicii moldovenești.
Pârghiile economice ale Rusiei în Transnistria s-au slăbit. Livrările directe de gaz ale Gazprom s-au oprit în ianuarie 2025, iar Uniunea Europeană a absorbit 76,9 la sută din exporturile regiunii în prima jumătate a lui 2026. Un acord de felul celui relatat i-ar permite Moscovei să transforme această influență materială în declin într-un rol permanent în ordinea constituțională a Republicii Moldova.
Între timp, Moscova ridică tonul, ori un adjunct al ministrului rus de externe a avertizat că orice încercare de reintegrare forțată ar fi tratată ca un act de război împotriva Rusiei. Mai recent, reprezentantul Rusiei la OSCE a susținut că politica fiscală a Chișinăului față de regiune ar putea provoca o nouă confruntare militară. Cu alte cuvinte, simpla extindere a regulilor fiscale ale Moldovei pe propriul teritoriu este prezentată drept motiv de escaladare.
Ceea ce Moscova nu a reușit să obțină pe câmpul de luptă în 2022 și nici la urnele din Republica Moldova în 2024 și 2025, speră acum să obțină la masa negocierilor, peste capul Chișinăului și al Bruxellesului.
Găgăuzia nu are un conflict înghețat, nu are armată separatistă și nici linie de demarcație, chiar dacă tensiunile latente există. Includerea ei arată că propunerea nu vizează doar soluționarea conflictului transnistrean, ci restructurarea întregului mecanism de decizie de la Chișinău. O federalizare care ar da conducerilor regionale aliniate Moscovei drept de blocaj asupra deciziilor naționale ar duce influența rusă direct în instituțiile centrale ale statului.
Rusia vinde ce nu îi aparține
Oferta de retragere a trupelor în schimbul neutralității este o tranzacție în care Rusia vinde lucruri care nu îi aparțin. Republica Moldova este neutră prin Constituție din 1994. La summitul OSCE de la Istanbul din 1999, Rusia s-a angajat să își retragă complet forțele din Moldova și să evacueze depozitele de muniție de la Cobasna. Moscova se oferă acum să onoreze o promisiune restantă de 27 de ani, în schimbul unui angajament pe care Moldova și l-a asumat singură.
Diferența contează. Astăzi, neutralitatea este o alegere suverană a Republicii Moldova. Scrisă într-un acord cu Rusia, ea ar deveni o obligație pe care Moscova și-ar aroga dreptul să o supravegheze. Garnizoana însăși este un activ în degradare, fără rotație de efective din 2022. Potrivit Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, doar aproximativ 2.800 din cele circa 14.000 de tone de muniție depozitate la Cobasna mai au o încărcătură explozivă eficientă. Rusia ar schimba o garnizoană în descompunere pe un drept de veto permanent.
De ce privește acest lucru România
Pentru publicul din România, discuția nu este una despre o țară îndepărtată. O Republică Moldova federalizată, cu un veto rusesc încorporat în constituție, ar însemna o graniță a Uniunii Europene și a NATO pe Prut, lângă un stat ținut permanent în zona gri. Ar însemna că sutele de milioane de euro investite de România în interconectări energetice, poduri, școli și spitale de peste Prut ar susține un proiect pe care Moscova îl poate bloca oricând. Și ar însemna că un million de cetățeni ai Republicii Moldova care sunt deja cetățeni români, deci cetățeni europeni, ar trăi într-un stat a cărui direcție o decide, în ultimă instanță, Kremlinul.
România are, prin urmare, atât interesul, cât și legitimitatea de a fi vocea cea mai fermă din Uniune pe acest subiect.
Ce trebuie făcut
Washingtonul se grăbește să încheie un acord, iar o țară mică, de la periferia Europei, poate părea de dincolo de Atlantic o concesie ieftină. Pentru Uniunea Europeană nu este deloc ieftină. UE a deschis negocierile de aderare cu Republica Moldova, a alocat 1,9 miliarde de euro prin Planul de creștere și finanțează acum apărarea antiaeriană a țării. Toate acestea ar fi golite de conținut de un acord care îi dă Moscovei o pârghie asupra constituției Moldovei.
Europa nu are nevoie de o politică nouă, ci doar să folosească pârghiile pe care le are deja.
În primul rând, UE și statele membre trebuie să declare public că ordinea constituțională a Republicii Moldova și parcursul ei european nu se negociază în niciun format fără Moldova. Bucureștiul ar trebui să inițieze această declarație și să o ceară explicit în Consiliul European.
În al doilea rând, mandatul negociatorului european trebuie să includă retragerea completă a trupelor și a munițiilor rusești ca obligație neîndeplinită a Rusiei. În luna mai, șefa diplomației europene a susținut că retragerea Rusiei din Transnistria trebuie să fie una dintre cerințele UE în negocierile cu Moscova. Această cerință trebuie acum scrisă negru pe alb în orice mandat european de negociere.
În al treilea rând, Chișinăul trebuie să transforme măsurile de reintegrare existente într-o ofertă politică clară, cu garanții explicite pentru locuitorii din stânga Nistrului, în cadrul unui stat unitar. Bruxellesul și Bucureștiul trebuie să fie pregătite să o finanțeze. În diplomație, golul se umple întotdeauna, ori dacă pe masa negocierilor nu există un plan venit de la Chișinău și Bruxelles, se va discuta unul venit de la Moscova.
Legăturile economice mai strânse nu pot rezolva singure chestiunea apartenenței politice. O ofertă credibilă trebuie să explice cum vor fi protejate limba, educația, proprietatea și pensiile locuitorilor din regiune și cum vor avea aceștia o reprezentare politică reală. Asemenea garanții ar demonta pretenția Moscovei că doar Rusia îi poate proteja.
În 2003, Memorandumul Kozak a căzut pentru că Chișinăul a spus nu, iar Occidentul a stat alături de el. Lecția rămâne valabilă și astăzi. Federalizarea Republicii Moldova nu trebuie să ajungă nici măcar pe ordinea de zi.
