Odată cu finalizarea Planului Național de Redresare și Reziliență, la sfârșitul lunii august 2026, numeroase autorități publice din România au raportat proiecte și ținte îndeplinite și, de multe ori, chiar depășite în domeniul digital. De la noi platforme de interacțiune cu statul și digitalizarea sistemului medical până la mii de ateliere pentru dezvoltarea competențelor digitale în sectorul public și proiecte de digitalizare a ONG-urilor sau IMM-urilor, lista este lungă. A fost o adevărată frenezie a raportărilor și a depășirilor de plan.
Multe dintre aceste investiții, necesare de altfel, se regăsesc și printre prioritățile Planului Național privind Deceniul Digital, strategia prin care România și-a propus, cel puțin teoretic, să reducă decalajele față de țările vestice în domeniul digital și să atingă, până în 2030, țintele stabilite de Comisia Europeană în patru domenii: competențe digitale, digitalizarea serviciilor publice, infrastructură digitală și transformarea digitală a afacerilor.
Este al doilea an la Centrul Român de Politici Europene (CRPE) în care evaluăm Planul Național privind Deceniul Digital din perspectiva politicilor publice: cum au fost identificate nevoile și cine a fost implicat în acest proces, cât de credibil este planul, în ce măsură răspunde obiectivelor Deceniului Digital la nivelul UE și cât de transparentă este implementarea sa. Evaluarea noastră este, de altfel, singurul exercițiu de monitorizare de acest fel la nivel național. Autoritățile nu au publicat o evaluare a planului și a îndeplinirii măsurilor sau țintelor nici măcar prin intermediul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), instituția care, teoretic, coordonează acest proces.
Pe scurt, ceea ce am făcut noi, iar autoritățile publice nu au făcut, a fost să centralizăm toate măsurile din plan, să solicităm informații despre stadiul implementării și să evaluăm alinierea acestora la obiectivele digitale. Și, evident, să le publicăm, fiind disponibile public, inclusiv în format editabil.
În 2025, la prima evaluare, scriam că „Planul se caracterizează prin ambiții limitate, cu obiective situate constant sub cele ale UE, indicatori lipsiți de coerență și măsuri care rareori abordează direct prioritățile digitale. Transparența și monitorizarea planului sunt aproape inexistente, deoarece Autoritatea pentru Digitalizarea României fie nu este în măsură să își îndeplinească rolul de coordonare, neavând capacitatea, instrumentele și resursele necesare, fie pur și simplu a eșuat să o facă. Din păcate, România riscă să nu întrunească obiectivele digitale de la nivelul UE și să se situeze în continuare în urma altor state membre”.
A doua evaluare, din octombrie 2026, nu este mai încurajatoare. România a înregistrat progrese în implementarea unora dintre proiectele incluse în foaia de parcurs, așa cum arată și raportările autorităților. Strategia în sine a rămas însă neschimbată și nu a fost supusă unei evaluări reale, nici măcar în privința proiectelor raportate drept finalizate. Nu a existat o revizuire a priorităților, o ajustare substanțială a măsurilor sau un proces de consultare publică. România nu a transmis nici până acum o versiune revizuită a foii de parcurs, deși, până în iunie 2026, 24 de state membre își ajustaseră deja strategiile. Următorul termen-limită este decembrie 2026, iar România îl va rata și pe acesta.
Problema majoră cu frenezia de la finalul lunii august este că raportarea proiectelor finalizate nu ne spune, în sine, dacă România a devenit mai digitalizată sau a făcut progrese aliniate obiectivelor Deceniului Digital. Știm câte platforme au fost lansate, câte proiecte au fost declarate încheiate sau câte persoane au participat la cursuri, dar nu avem o evaluare reală a rezultatelor.
Nu știm în ce măsură serviciile și platformele electronice sunt funcționale și utilizate de cetățeni, cum sunt evaluate de aceștia sau dacă simplifică, în mod real, interacțiunea cu statul.
Nu știm dacă ONG-urile sau IMM-urile sprijinite și-au îmbunătățit capacitatea digitală.
Și, din păcate, nu știm dacă programele de formare au dus la creșterea competențelor funcționarilor publici, elevilor sau tinerilor NEETs ori dacă acestea erau grupele țintă cele mai vulnerabile digital, România situându-se pe ultimul loc în UE, cu 2 din 3 români neavând competențe digitale de bază, mult sub ținta UE de 80% dintre cetățeni alfabetizați digital până în 2030.
Problema nu se oprește însă la evaluarea individuală a proiectelor. Fără un mecanism de monitorizare a întregului plan, România nu poate verifica dacă investițiile contribuie la atingerea țintelor asumate și nici dacă prioritățile strategiei trebuie ajustate. Cu alte cuvinte, confundăm implementarea unui proiect cu atingerea unui obiectiv de politică publică.
Această problemă se vede și în raportările privind indicatorii digitali la nivel european. De exemplu, România a raportat încă din 2025 un nivel de acces de 75% la serviciile medicale electronice, deși realitatea accesului ridică semne serioase de întrebare. Rapoartele Comisiei Europene privind indicatorii digitali au semnalat, de-a lungul anilor, numeroase neconcordanțe între datele raportate de România.
Și aici se află una dintre marile slăbiciuni ale Planului Național privind Deceniul Digital. Deși ar trebui să fie, cel puțin teoretic, scheletul transformării digitale a României, planul nu include un mecanism clar de monitorizare și evaluare a rezultatelor, nici la nivelul instituțiilor responsabile, nici prin implicarea unor actori externi, precum organizațiile societății civile. Nu există, așadar, un cadru prin care să putem verifica dacă măsurile implementate produc rezultatele așteptate și dacă prioritățile stabilite mai răspund nevoilor reale. Putem, eventual, doar să facem evaluări independente, limitate însă de opacitatea instituțiilor și de accesul foarte greoi la informații.
În acest context, ADR a publicat recent o procedură de achiziție pentru servicii de consultanță în vederea elaborării unui nou plan, cu termenul de depunere a ofertelor în septembrie 2026. Este o oportunitate de a corecta problemele identificate până acum, dar simpla elaborare a unui document nou nu este suficientă. Dacă va fi o nouă bifă birocratică, și una scumpă, nu ajungem nicăieri.
Pentru noi, la CRPE, întrebarea nu este dacă România va transmite, în cele din urmă, un nou plan Comisiei Europene. Întrebarea reală este dacă Guvernul și ADR vor folosi această revizuire pentru a-și regândi prioritățile digitale.
Revizuirea trebuie să înceapă cu o evaluare publică a rezultatelor planului actual, să continue cu o consultare transparentă asupra priorităților digitale ale României și să se încheie cu o foaie de parcurs care stabilește obiective clare, responsabilități instituționale și indicatori prin care progresul să poată fi verificat. Procesul nu ar trebui să rămână un exercițiu administrativ închis.
