Încep cronica spectacolului cu piesa Omul cel bun din Siciuan, montat la Compania Mihai Raicu de la Teatrul de Nord din Satu Mare de regizorul Bocsádi László, cu o mărturisire. Nu sunt nicidecum afin nici cu omul Bertolt Brecht, nici cu literatura dramatică scrisă de acesta.
Despre intelectualul Brecht și despre fățărnicia lui am citit pagini absolut devastatoare. Brecht a fost. nu știu dacă neapărat un partizan al ideologiei comuniste, însă propagandistul ei a fost cum nu se poate mai sigur. A fost un ipocrit în perfectă consonanță cu ipocrizia regimului comunist. Din RDG și de peste tot în lume. În slujba căruia s-a pus, primind în schimb noian de recompense. A fost bine, generos plătit, a călătorit liber peste tot în Europa. Lui Brecht și soției lui, actrița Helene Weigel, li s-a pus la dispoziție un teatru, Berliner Ensemble, frecventat cu precădere nu de săracii muncitori din Est, ci de oamenii din Vest. Care, în ciuda exploatării sistematic denunțată de Brecht, o duceau infinit mai bine decât oamenii din Est. Carol Zuckmeyer îl caracteriza pe Brecht- și o făcea cu maximă duritate- drept “o corcitură între un camionagiu și un seminarist iezuit”. Paul Johnson, în binecunoscuta lui carte Intelectualii (cartea a apărut în românește în mai multe ediții, la editura bucureșteană Humanitas) își mărturisea neputința de a scrie un singur cuvânt bun la adresa dramaturgului. Care și-a acceptat, cu o imoralitate desăvârșită, condiția de trofeu al comunismului. De exponat. De vitrină a acestuia. Brecht a tot vorbit vorbit în conferințele sale. evident bine plătite, despre omul de tip nou al cărui prototip era el însuși. Omul de tip nou era și trebuia să fie ipocrit, cu două fețe, în alb și negru. De fapt, mai mult în negru. Adică unul fără suflet. Așa cum sunt majoritatea personajelor din Omul cel bun din Sîciuan. Pe care nici măcar Zeii nu prea reușesc să le schimbe. Personajele din literatura dramatică scrisă de Brecht sunt mult prea simplist delimitate în buni și răi. În victime și călăi.
Cu toate acestea, dincolo de toate rezervele pe care le am la adresa omului Brecht și a scrierilor sale, inclusiv a Omului cel bun din Sîciuan (piesa datează din anul 1943), am dorit foarte mult să văd spectacolul de la Trupa Mihai Raicu a Teatrului de Nord din Satu Mare. Mă atrăgea în primul rând numele și anvergura regizorului, mă tenta și faptul că la o distanță de mai bine de 20 de ani Bocsárdi László revine, de astă dată într-un spectacol jucat în limba română, asupra textului brechtian fanion. Și o face cu totul altfel decât a făcut-o în montarea de la Teatrul Tamási Áron din Sfântu Gheorghe.
Regizorul, care și de data asta a făcut o admirabilă echipă cu scenograful Bartha Józséf, a reușit să conecteze textul lui Brecht la realitățile lumii de azi. Realități cum nu se poate mai întunecate. În primele momente ale spectacolului, Zeii (interpretați de Ciprian Vultur, Vlad Mureșan și Tudor Dreve) privesc la ceea ce se întâmplă pe Pământ. Și acolo nu se întâmplă numai nedreptăți de toate felurile, oamenii nu sunt doar victime ale sărăciei ori ale secetei, ci și ale unui rău cu mult mai mare. Războiul. Ale cărui ravagii se reflectă pe bucată mare de pânză ce, pentru o bună bucată de timp, lasă impresia că ar fi piesa principală a decorului. Pânza aceasta îi va permite regizorului să recurgă uneori la resursele de expresie ale teatrului de umbre. Așa, prin respectivul filtru, vor fi redate largi secvențe din viața comunității, de la nunta eșuată a lui Sen De, excelent interpretată de Georgiana Ghergu, cu aviatorul Sun ( Andrei Stan, ajuns la maturitate artistică face aici un foarte bun rol) ori din fabrica de tutun a exploatatorului Șui Ta.
Pe măsură ce lucrurile evoluează, decorul va fi completat cu alte și alte accesorii. Vor fi generate spații cu totul remarcabil gestionate. Inspirat evidențiate de lighting designul datorat lui Bányai Tamás și de video designul creat de Takács Ádam, Pe pânză vor apărea inscripții, fragmente sau chiar replici întregi. Ca parte a felului rafinat în care Bocsárdi László știe să administreze trecerile de la noduri la catalize. Teatralitatea spectacolului va fi îmbogățită, va deveni una chiar îmbelșugată.
Îngerii veniți pe Pământ în căutarea măcar a unui singur om cu adevărat bun sunt costumați de Szőke Zsuzsi asemenea celor trei legendari tenori. Pavarotti, Carreras și Domingo. Fiecare are în mână câte o batistă. Cei trei cântă cu voce de soprane (inutil să reluăm aici eterna discuție despre sexul îngerilor) o arie din muzica originală compusă anume pentru spectacol de Bakk-Dávid László. Așa îl vor întâmpina pe Sacagiu, în forță și deliberat patetic interpretat de Romul Moruțan. Pe care îl vor ruga să le caute un adăpost pentru o noapte.
Interesant și relevant pentru concluzia nu tocmai optimistă a montării mi se pare faptul că la sfârșit îi vom revedea pe aceiași zei scoțând sunete chinuite, onomatopeice. Ceva ce seamănă a mugete. Singura dispusă să îi adăpostească va fi Sen De, până atunci o biată prostituată. Căreia zeii îi vor recompensa bunătatea cu 1000 de dolari din aur. Din micuța afacere încropită din acei bani se va alege însă rapid praful. Bunătatea,buna credință a femeii vor fi speculate, înșelate de mai toți locuitorii din Siciuan. Sen De va devenit victima asalturilor succesive și concertate ale Femeii (Carmen Frățilă) și ale Bărbatului (Radu Botar), ale proprietăresei (Alina Negrău) și ale doamnei Iang (Ioana Cheregi), alei doamnei Sin (Raluca Mara) și alei cumnatei (Roxana Fânață). Ale Tâmplarului (Sergiu Tăbăcaru), ale polițistului care se pune mereu în slujba celui ce plătește mai bine (Andrei Gijulete), a Bunicului (Tibor Szekely), chiar și a unui băiețel (Ștefan Mureșan). Toți interpreții rolurilor vorbesc pe tonuri înalte, dure, categorice, autoritare ori înșelătoare. Personajele lor mint, înșală, pozează în binevoitori, sunt profitori de cea mai joasă speță. Își merită și ei, și Aviatorul, escroc sentimental, afectat de gustul parvenirii, om nou în devenire, și măcelarul Șu Fu (Cătălin Mareș) caznele la care îi supune domnul Sui-Ta. Deghizarea îi reușește admirabil Georgiana Ghergu. Care susține cu totul remarcabil monologul, din scriitură enervant de stângist, monolog în care denuntă faptul că e vorba despre cazne foarte adesea de bună voie acceptate și chiar și aplaudate. O brumă de umanitate aduce pe scenă Bătrânul, interpretat de veteranul trupei Carol Erdös.
Admit că nu mi-e tocmai la îndemână să spun cât de brechtian sau de nebrechtian este Omul cel bun din Sîciuan de la Teatrul de Nord din Satu Mare,compania Mihai Raicu. Sunt însă cum nu se poate mai sigur că, în sfârșit, putem vedea, după tot felul de experimente parțial sau total nereușite, și la Compania Mihai Raicu un spectacol cu adevărat bun. Care pune în valoare trupa în cvasi-totalitatea ei. E ceea ce contează cu adevărat.
Teatrul de Nord din Satu Mare– Compania Mihai Raicu
OMUL CEL BUN DIN SÎCIUAN de Bertolt Brecht
După o traducere de Mihaela Bogza, Nicoleta Ciupercescu și I.C. Mătăsaru
Versiunea scenică: Dálnoky Réka,Bocsárdi László și Ovidiu Caiță
Dramaturgia: Dálnoky Réka
Regia: Bocsárdi László
Decorul: Bartha Józséf
Costume: Szőke Zsuzsi
Muzica originală: Bakk-Dávid László
Coregrafia: Bezsán Noémi
Lighting design: Bányai Tamás
Video design: Takács Ádam
Cu: Georgiana Ghergu (Sen De), Romul Moruțan (Vang), Andrei Stan (Sung),Ciprian Vultur, Vlad Mureșan, Tudor Dreve (Zeii), Cătălin Mareș (Șu Fu), Ioana Cheregi (Doamna Iang), Alina Negrău (Proprietăreasa), Raluca Mara (Doamna Sin), Andrei Gîjulete (Polițistul), Carmen Frățilă (Femeia),Radu Botar (Bărbatul), Roxana Fânață (Cumnata), Sergiu Tăbăcaru (Tâmplarul), Bianco Erdei (Șomerul), Tibor Székely (Bunicul), Carol Erdöș (Bătrânul), Pusztai Judit (Bătrâna),Ștefan Mureșan (Băiețelul)
