„Legat de contractele pentru diferență, proiect pe care l-am anunțat săptămâna trecută de îndată ce a venit o decizie favorabilă din partea D.G. Competition, din partea Comisiei Europene. Este o schemă foarte importantă, care înseamnă trei miliarde de euro finanțare din Fondul pentru Modernizare, România fiind prima țară care utilizează Fondul pentru Modernizare pentru finanțarea contractului pentru diferență. Ce înseamnă asta? Înseamnă că cei care sunt interesați de producția de energie regenerabilă, în speță energie solară și energie eoliană, vor avea acces la un mecanism prin care, timp de 15 ani de zile, vor avea garantat un nivel de preț.”[1] – Sebastian Burduja, ministrul energiei
„Civilizația celui de Al Treilea Val, spre deosebire de cea care îi premerge, va trebui (și va putea) să folosească o uimitoare varietate de surse energetice – hidrogenul, energia solară, geotermală, mareele, biomasa, fulgerul, iar în cele din urmă, poate, un procedeu avansat de fuziune precum și alte surse de energie pe care în 1980 nu ni le putem imagina încă. (…) Trecerea la această nouă bază energetică, atât de diversificată, se va face într-un mod extrem de neuniform, cu o succesiune febrilă de pletore, penurii și delirante oscilații de prețuri. Pe termen lung, direcția de înaintare pare, în schimb, destul de clară: trecerea de la o civilizație bazată în principal pe o singură sursă de energie la o civilizație bazată pe mai multe surse și, ca atare, mai puțin fragilă. În cele din urmă se va ajunge la o civilizație bazată din nou [la fel ca în Primul Val, n.m.] pe surse de energie reînnoibile, ferite de perspectiva epuizării.”
Citatul este extras din cartea publicată de viitorologul Alvin Toffler în anul 1981 – „Al Treilea Val”[2], în care analizează istoria umanității până în contemporaneitate dezvoltând cercetarea prin metoda teoriei valurilor civilizaționale: Primul Val – civilizația agrară; Al Doilea Val – civilizația industrială; Al Treilea Val – civilizația postindustrială sau civilizația bazată pe revoluția informației. Nu este singurul viitorolog care a încercat să creioneze viitorul pornind de la analiza trecutelor etape de dezvoltare ale umanității, dar este unul dintre vizionarii de succes tocmai pentru că a înțeles devreme și cu acuratețe cum se va manifesta postindustrialismul.
În viziunea lui Alvin Toffler, viitorul celui de-Al Treilea Val îi aparține unui nou tip de societate, care va fi total diferită de cea industrială:
•”Fuziunea formelor de energie, a tehnologiilor și a mijloacelor de informare ale celui de-Al Treilea Val va accelera schimbările revoluționare în modul nostru de a munci [și trăi, n.m.]”;
•”În civilizația celui de Al treilea Val fabrica nu va mai servi drept model pentru alte tipuri de instituții”;
•”Fabricile celui de Al Treilea Val vor fi amplasate din ce în ce mai mult în afara giganticelor metropole urbane. Probabil că vor fi mult mai mici decât cele din trecut și că vor fi împărțite în unități organizaționale mai mici ce se vor bucura de un grad mai mare de autogestiune. (…) Dar cea mai frapantă schimbare în civilizația celui de Al Treilea Val va fi, probabil, mutarea muncii din birouri și fabrici în locuințe. (…) Locul privilegiat al lumii de mâine va fi, după opinia mea, căminul”;
•”Afirmarea prosumatorului, răspândirea caselor electronice [case inteligente, n.m.], inventarea de noi structuri organizaționale în sfera economică, automatizarea și demasificarea producției – toate acestea ne lasă să întrevedem că, în viitor, căminul familial își va redobândi rolul de unitate centrală a societății, unitate ale cărei funcții economice, medicale, educaționale și sociale nu se vor reduce, ci, dimpotrivă, urmează să crească”.
Nu intru în alte detalii, scopul nu este să-l analizez pe Toffler, ci să pornesc de la viziunea sa pentru ca să susțin o teză, și anume că schimbarea modului în care ne producem energia în secolul XXI era clar întrevăzută încă de la mijlocul secolului trecut, fără ca această necesitate să fie creditată totodată și ca o soluție de combatere a schimbărilor climatice (pentru simplul motiv că efectele încălzirii globale nu erau manifeste). Pentru Alvin Toffler era esențial în fond să se înțeleagă că totul vine la pachet, printre altele, și cu o schimbare fundamentală în modul de producere a energiei, în căutarea sustenabilității.
GREEN DEAL ESTE, DE FAPT, CALEA UNUI PARIU CU VIITORUL
Demasificarea, ca rezultat al evoluției societății către o etapă post-industrială, cu economii bazate pe informație – credea Alvin Toffler în 1980, cu mai bine de zece ani înainte de Earth Summit, Rio 1992 – va impune schimbarea radicală a modelului de producere al energiei nu doar din nevoia de a găsi substitute pentru combustibilii fosili ca surse epuizabile, ci mai ales pentru a răspunde noii arhitecturi socio-economice, cu producție delocalizată (munca de acasă), locuințe și mici afaceri independente energetic și așa mai departe.
Ideea principală aici este că, la momentul în care despre schimbările climatice se vorbea destul de puțin, ici și colo, prin reuniunile Clubului de la Roma, Toffler putea să observe că schimbarea modelului energetic va avea și un efect benefic asupra climei, doar că nu acest lucru îl preocupa, în condițiile în care venea la pachet oricum în bilanțul pozitiv cu reziliența dată de diversificarea surselor de producere a energiei.
Un articol Life Science rememorează: „Oamenii de știință au început să se îngrijoreze cu privire la schimbările climatice undeva spre sfârșitul anilor 1950, după cum a declarat într-un e-mail pentru Live Science Spencer Weart, istoric și fost director al Centrului pentru Istoria Fizicii de la Institutul American de Fizică din College Park, Maryland. «Era văzută ca o posibilitate pentru secolul 21, care părea foarte îndepărtată, totodată un pericol pentru care ar trebui să fim pregătiți». Comunitatea științifică a început să cheme la acțiune și la unirea eforturilor pentru a preveni schimbările climatice în anii 1980, iar de atunci avertismentele au început să se înmulțească. Cu toate acestea, ele au rămas doar vârful unui aisberg care se topește; nu au trezit interesul oamenilor pentru modul în care activitățile noastre de mii de ani afectează clima.”[3]
Între Rio de Janeiro 1992 și COP21 – Paris 2015, cu etapele intermediare Kyoto – 1997, Copenhaga – 2009 sau Durban – 2011, la nivel mondial agenda schimbărilor climatice a fost tot mai mult asociată cu nevoia de a schimba din temelii în secolul XXI modul în care producem și folosim energia în industrie, transporturi și în asigurarea serviciilor publice.
Ideea de „urgență climatică” a reușit ceea ce vizionari ca Alvin Toffler nu au putut să facă, și anume să determine politicienii, corporațiile, aleșii locali, antreprenorii sau simplii cetățeni să pună în mișcare noile modele – cele mai multe deja proiectate, experimentate unele funcționale la scară redusă – de producere a energiei care să înlocuiască până la jumătatea secolului XXI combustibilii fosili.
În 1990, în Europa combustibilii fosili făceau legea, sursele regenerabile de energie fiind aproape neglijabile ca aport (reprezentate în special producția hidroenergetică). În 2021, sursele regenerabile au început să conteze, dar tot fosilii fac legea (generarea de energie în centrale nucleare a rămas relativ pe același platou). În 2009 (post Copenhaga, ante Durban și Paris), Europa vedea situația evoluând în următorii parametri:
Toffler vedea o societate a viitorului în care la nivel domestic regula să fie prosumatorul. Rețelele tradiționale de alimentare cu energie vor asista gospodăria și nu vor mai constitui unica posibilitate de alimentare cu energie, decât pentru consumatorii captivi.
Ideea de prosumator, care era subînțeleasă pentru o gospodărie post-industrială (acolo unde este posibil), fără să fie nouă, a fost cu greu promovată în Europa, de exemplu. În Țările de Jos erau 500 de mii de prosumatori în anul 2015, număr care s-a dublat în următorii 5 ani. În Polonia erau 51 de mii în 2018 și au ajuns în 2021 la 847 de mii. În România, în 2018 erau 601 prosumatori, conform ANRE, și au ajuns la peste 100 de mii în 2023.
În logica toffleriană a viitorului, o economie și o societate a informației va avea la bază ca motor al dezvoltării tot industria, doar că una mult mai flexibilă, adaptabilă și atentă la inovație, care propune permanent pieței noi și noi tipuri de bunuri; pe de altă parte, beneficiarul va deveni o parte a acestui lanț, și anume cel care poate produce singur după noile tipare sau poate completa ultima verigă asamblând un produs la domiciliul său.
Acest model incumbă o structură schimbată a serviciilor aferente și o asumare de către beneficiar – din diverse motive: cost mai redus, creativitate, dorința de a se menține activ etc. – a unui rol în ciclul „producție – consum”, mult mai mare decât cel de simplu consumator. Beneficiarul care este „producător – consumator” accesează sisteme descentralizate de educație și perfecționare, interacționează într-o rețea cu alte entități domestice similare (alți „producători – consumatori”) cu care este complementar, vrea și știe să protejeze mediul economisind resurse sau reciclând și este foarte dornic să fie cât mai sustenabil în micro-mediul pe care și l-a creat. Altfel spus, protejarea mediului și a climei este intrinsecă economiei și societății viitorului și nu ar necesita o reglementare pozitivă.
Doar că societatea nu a evoluat neapărat în acest mod. Globalizarea, relocarea producției, dorința societăților emergente de a traversa aceleași etape în dezvoltarea lor ca și economiile avansate (arderea etapelor nu le trezea încredere) nu au adus acel viitor mai aproape de prezent. Schimbarea de model către economia și societatea informațională nu a fost, nu este văzută ca inexorabilă.
Doar că urgența climatică, transformată în deziderat al acțiunii politice globale, impune: știm că avem soluții, tehnologic vorbind, trebuie să le punem în practică; trebuie să grăbim procesul, să schimbăm baza de resurse, să schimbăm structura producției industriale, să revizuim complet modelul pe care se bazează transporturile, trebuie să ajutăm oamenii să-și realizeze aspirațiile stabilizându-i și ajutându-i să aibă în casele și comunitățile lor tot ce și-ar putea dori pentru a fi în același timp utili, ocupați și satisfăcuți de serviciile pe care le pot accesa (educație, cultură, servicii medicale, entertainment și altele).
Pachetul Green Deal gândit de Comisia Europeană este un exemplu de reglementare pozitivă care pleacă invers, de la urgența climatică, pentru a forța economiile și societatea europeană să se transforme în sensul pe care îl întrezărea, cu o altă logică, Alvin Toffler. Și, ca să nu o mai lungesc, vin cu un singur exemplu, preluat dintr-o știre[7]:
„Directiva UE privind clădirile verzi a fost adoptată vineri [12 aprilie ac., n.m.] de statele membre, statele membre fiind acum obligate să pună la punct inclusiv planuri naționale de renovare a clădirilor. Textul, care intră acum în legislația UE, își propune să pregătească fondul de locuințe al Europei pentru zero net până în 2050 și cere renovarea clădirilor publice și private cu performanțe energetice proaste. Țările UE vor trebui să-și prezinte planurile până în 2026 pentru a obține o reducere între 20% – 22% a consumului de energie pentru clădiri rezidențiale până în 2035, 55% din câștiguri provenind din renovarea a 43% dintre clădirile cu cele mai slabe performanțe energetice. Până în 2030, cele mai slabe 16% clădiri din punct de vedere al performanței energetice trebuie renovate, până în 2033 procentul urcând până la 26%. Din 2030, clădirile noi trebuie să fie ecologice prin proiectare – atât eficiente din punct de vedere energetic, cât și conectate la o sursă curată de căldură.”
În ultima vreme se observă clar cum acest gen de reglementare a devenit un cal de bătaie pentru populiști și naționaliști, care insistă pe ideea că Bruxellesul ar suprareglementa trecând peste interesele statelor națiune și în detrimentul cetățeanului, pe care îl obligă să se conformeze la cerințe iluzorii și costisitoare. Astfel de alegații slăbesc apoi încrederea cetățeanului în autorități – de altminteri acesta și este scopul lor – deși fundamental reglementările nu-i sunt defavorabile. Doar că sunt (aparent) impuse și nu dezvoltate organic. Cine nu-și dorește o locuință eficientă energetic, cu acces la apă de calitate, la canalizare, care este independentă energetic măcar 80%, care are acces la soluții sustenabile de reciclare (deșeuri vegetale, deșeuri industriale, deșeuri alimentare), conectată la rețele informaționale și așa mai departe?
Dar când reglementatorii (naționali și europeni) supranormează, când partea rezistentă din societate pune piedici peste piedici (de la companiile de utilități la autoritățile locale, de la grupuri de presiune la politicieni cu agendă), dintr-o dată obiectivele și țintele cetățeanului devin confuze, iar interesul său personal cunoaște provocări pe care nu le mai poate gestiona. Un viitor a la Toffler, în acel moment, devine cel mult o glumă bună.
PRODUCȚIA VERDE DE MASĂ SAU DESCENTRALIZATĂ?
Când „Pactul Verde European” – Green Deal a fost prezentat la finele anului 2019, provocarea era aceea a reducerii emisiilor de carbon ale continentului până în 2030 cu mai mult de jumătate față de anul de referință 1990, contribuind astfel la realizarea obiectivelor COP21, apoi atingerea neutralității climatice până la jumătatea secolului XXI.
Pandemia Covid-19, instalată în anul 2020, a adăugat un nou accent: reziliența în situații de criză. Nu este suficient să privim unilateral viitorul, doar prin lentila schimbărilor climatice, în condițiile în care amenințările sunt multiple. Așa s-au născut planurile naționale de reziliență, care nici n-au apucat bine să fie creionate, că a apărut amenințarea războiului din Ucraina.
Planurile naționale de reziliență – o bună dovadă de acțiune politică preventivă – au dobândit un caracter de contingență, cu mai mult „RePowerEu” decât „Fit For 55”, în condițiile în care un vecin pus pe război ca Federația Rusă nu mai putea fi ignorat în niciun fel. Acest inamic periculos, care atacă fără ezitare în Ucraina sistemul energetic cu scopul de a-l incapacita și folosește șantajul energetic pentru a determina Occidentul să nu susțină efortul de apărare al Kievului, trebuie contracarat cu orice preț.
A devenit dintr-o dată foarte clar că diversificarea resurselor energetice, cu accentul pe creșterea ponderii energiei regenerabile (verzi) în mixul energetic european, nu doar că permite atingerea unor obiective de neutralitate climatică, dar face continentul mult mai puțin dependent de resursele energetice controlate de state agresive cum sunt Federația Rusă sau Iranul, de pildă. În primă instanță.
Acesta este doar primul pas, pentru că Rusia agresivă nu este singură, ea are în spate un alt stat cu o politică agresivă, și anume China, care a construit deliberat politici menite să contribuie la aducerea Europei în dependență de inputuri ieftine exact în zona unde acum se caută reziliența: materialele critice și echipamentele ieftine pentru producția de energie verde și stocare. Ca la un joc elaborat de Go, undeva pe la mijlocul anului 2022, Europa a înțeles că este strategic vulnerabilă pentru că a cedat anterior prea mult și prea ușor în fața Rusiei și a Chinei. Așa că „RePowerEu” a devenit programul esențial în tranziția verde.
Cum stă România în această ecuație? Deloc bine, aș zice, pentru că (mereu) ne lipsește viziunea. Și plec de la un exemplu, când fac o astfel de afirmație. În noiembrie 2022, Energy Policy Group a organizat o dezbatere pe marginea unui raport privind eliminarea treptată a cărbunelui din mixul energetic al României. Printre invitați doamna Elena Popescu, director general în Ministerul Energiei, care a expimat viziunea guvernului în materie:
„Nu facem în totalitate înlocuirea cărbunelui cu gaz. Avem 1.300 de MW și închidem 4.950 de MW până în 2.030. Deci, este o comparație total nejustificată. Ce înlocuim? Închidem cărbunele și îl înlocuim cu niște capacități de gaz care pot avea rol și de back-up la regenerabile, dar va fi o creștere mare a ponderii surselor regenerabile de energie. Lucrăm la strategia de hidrogen. Poate nu știți că în PNRR există acest jalon: elaborarea strategiei de hidrogen, la care am început să lucrăm. Deci, pot să vă asigur că nu suntem chiar așa excluși din discursul european. Într-adevăr, suntem întârziați cu multe investiții. Dacă aveam acele investiții despre care vorbeați, Tarnița și 3 și 4 de la Cernavodă – era extraordinar acum. Nu am fi avut probleme nici pentru Moldova. Mergem în direcția care trebuie, numai că despre ce am vorbit am justificat de ce nu merge, de ce nu le închidem ireversibil, total și pentru totdeauna capacitățile acum, deși ele sunt trecute în calendarul din planul de restructurare și care a fost inițial în ordonanța de urgență. Ne luăm totuși o marjă de prudență să vedem cum trecem iarna aceasta. Și-o iau toate statele membre. Discursul este în linie cu ce se întâmplă la nivel european.”[8]
Mărturisesc că nu am înțeles ce idei, ce concepție a vrut să transmită doamna director general la acel moment. O parte din discurs s-a vrut o replică la poziția și întrebările formulate de Otilia Nuțu[9], care încerca să înțeleagă de ce la Ministerul Energiei nu se mizează și pe un alt model al viitorului, în care arhitectura sistemului energetic să favorizeze producția de energie regenerabilă cât mai aproape de locul de consum, în locul investițiilor în mari centrale pe gaze și pe transportul energiei la mari distanțe, cu toate problemele legate de echilibrare date de lipsa capacităților de stocare de sistem și, mai nou, și de lipsa marilor consumatori.
Vreme trece, vreme vine și ajungem în 2024; și ce citim în presa economică în aceste zile:
„Din record în record negativ. Și pentru energia electrică tranzacționată sâmbătă în Piața pentru Ziua Următoare (PZU) cu livrare duminică asistăm la prețuri negative. Astfel, prețul orar al PZU cu livrare duminică este negativ în opt intervale orare ale zilei, în perioada cu radiație solară maximă, așa cum ne-am obișnuit deja în ultimele week-end-uri. În intervalul cu prețul negativ de -283 lei/MWh al zilei de duminică va intra energie electrică în rețeaua românească prin mecanismul de cuplare al piețelor spot, la o putere de circa 1.000 MW, iar cea mai mare parte din ea va trece de la noi în rețeaua bulgară, spre care avem un export fizic prin PZU cuplat la o putere de 886 MWh. (…) Sâmbătă la ora 15.00, în ciuda consumului mic, puțin peste 4.000 MWh instantaneu, România importă așadar energie pentru că, pe fondul prețurilor negative, cine a putut să reducă puterea livrată a făcut-o pentru a nu ajunge în situația de a vinde în PZU cantități mari.
Centrala nucleară de la Cernavodă a fost la ora respectivă principala sursă internă de generare de energie electrică mergând la puterea obișnuită, de aproape 1.400 MWh (probabil plătind ea pentru a i se prelua o parte din energie întrucât reactoarele nu prea pot fi oprite), urmată de hidrocentrale și de parcurile fotovoltaice, dar și acestea din urmă și-au redus producția. Termocentralele clasice, atât cele pe cărbune cât și cele pe gaze, aproape că nu mai contează, la puteri livrate de circa 300 MWh.”[10]
De ce nu ducem producția mai aproape de consumator? De ce nu investim în schimbarea modelului de producție și în adaptarea sistemului energetic național la noile realități? De ce nu încercăm să înțelegem cum arată viitorul? De ce lansăm scheme de susținere a marilor proiecte de energie regenerabilă pe care, în final, le suportă consumatorul pe factură în loc să sprijinim gospodăriile să-și producă și să-și stocheze energia necesară consumului măcar în proporție de 80%? La fel și micile afaceri, micile comunități, de ce nu, ansamblurile de locuințe, clădiri și obiective publice și așa mai departe?
Unde mai pui că marii consumatori industriali cu care eram obișnuiți în secolul XX aproape că nu mai există. Nu, nu vorbim doar de dezindustrializare aici, ci de un model nou de industrie – da, industria 4.0 – care nu are niciun motiv să mai fie energointensivă, ci eficientă energetic din proiect; RePowerEu nu înseamnă în niciun fel că se vor construi din nou în Europa mastodonți industriali mai consumatori de energie. Acele vremuri au apus.
Green Deal a cunoscut și va mai cunoaște corecții, așa cum este și firesc: evoluăm către societatea de mâine nu doar cu teamă de schimbările climatice, războaie, migrație și terorism, ci și inovând; să nu ne refuzăm optimismul progresului. Întrebarea este dacă și noi aici acasă înțelegem sensul acestui progres și ținem pasul cu el.
Logica viitorului este de fapt simplă. Nevoia de a ne baza pe energia regenerabilă în dezvoltare este obiectivă. Producerea de energie regenerabilă, fie ea domestică, localizată sau în ferme și parcuri de mare putere nu are sens, este vulnerabilă în lipsa unor capacități adecvate de stocare. În marele grid (național, european) trebuie livrată doar energie în parametrii conveniți; nu ar trebui să fie rolul transportatorului acela de a rezolva dezechilibrele, acestea trebuie rezolvate de producători și distribuitori.
UNDE NE DUCE VIITORUL?
Războiul ne bate la ușă, este deja instalat în Europa, la granițele noastre, Orientul Mijlociu aproape că arde cu flacără, nimeni nu știe ce urmează. Mai avem, așadar timp să „experimentăm” în energie, să ne punem securitatea energetică între paranteze pentru un „iluzoriu” pariu cu viitorul? Dacă am deschis discuția cu Alvin Toffler, îi mai dau odată cuvântul ca să mă ajute să pregătesc finalul și concluziile:
„Dar câtă vreme războaiele – propriu-zise, potențiale și substitute – ne conturează existența, există și o realitate inversă, complet uitată. Căci fiecare dintre viețile voastre a fost determinată și de către războaiele care NU au avut loc, care au fost prevenite fiindcă au fost câștigate «anti-războaiele». Războiul și anti-războiul, însă, nu sunt antagonice în sistemul ori/ori. Anti-războaiele nu se poartă numai prin cuvântări, rugăciuni, demonstrații, marșuri și pichete militând pentru pace. Anti-războaiele includ, la nivel mult mai important, atitudini asumate de către oamenii politici și chiar de războinicii propriu-ziși, în sensul de a crea condiții care reduc sau limitează anvergura războiului.
Într-o lume complexă, există momente când războiul însuși devine un instrument necesar pentru a preveni un război și mai mare și mai cumplit. Războiul este anti-război. La cel mai înalt nivel, anti-războaiele implică aplicații strategice ale puterii militare, economice și informaționale, pentru a reduce violența atât de frecvent asociată cu schimbările de pe scena lumii. (…) Nu intervenția post-factum, tip brigadă-de-șoc, ci acțiunea preventivă conștientă-de-viitor bazată pe o înțelegere a formei pe care și-o pot asuma războaiele de mâine. Nu vom oferi aici panacee. Ceea ce oferim, în schimb, este un nou mod de a gândi despre război. Iar aceasta, credem, poate fi o modestă contribuție în sprijinul păcii, căci o revoluție în domeniul combativ presupune și o revoluție în cel pacific. Anti-războaiele trebuie să fie pe măsura războaielor pe care sunt menite să le prevină.”[11]
Lupta Kremlinului cu Occidentul pentru a-i combate influența nu doar în Ucraina ci în întreg spațiul pe care îl consideră a fi „sfera de interes” a imperiului rus nu este dusă doar în plan militar ci și în plan economic – în speță folosind exporturile de energie, agricole sau de alte tipuri de materii prime ca armă, aspect care a putut fi sesizat imediat după ce Vladimir Putin a susținut acel discurs provocator la München, la Conferința de Securitate, în 2007.
Abia din februarie 2022, însă, Europa a înțeles cât de mare este pericolul dependenței de regimurile autoritare, dictatoriale și agresive, pentru că doar odată cu invazia militară pe scară largă ordonată de Vladimir Putin în Ucraina a devenit extrem de vizibilă pe toate palierele sociale occidentale cât de nocivă, de periculoasă este dependența democrațiilor liberale de resursele controlate de regimurile politice ostile și coalizate împotriva Occidentului.
Luate separat, puteri autoritare precum Federația Rusă, China sau Iranul nu se dovedesc suficient de performante economic sau/și militar pentru a confrunta Occidentul, dar această situație este pe cale să se schimbe. Așa cum o arată primele 26 de luni de război pe scară largă dintre Federația Rusă și Ucraina, performanța armatei ruse pe front este mai degrabă modestă, motiv pentru care, în încercarea de a atinge obiectivele fixate de Kremlin, viața soldaților săi pur și simplu nu contează.
Feng Yujun, profesor la Universitatea din Beijing, analizează pentru The Economist performanța Federației Ruse în confruntarea sa cu Ucraina și insistă tocmai pe această idee: din cel puțin patru motive, înfrângerea Rusiei în Ucraina este inevitabilă – „În timp, aceasta [Rusia, n.m.] va fi forțată să se retragă din toate teritoriile ucrainene ocupate temporar, inclusiv din Crimeea. Potențialul său nuclear nu este o garanție a succesului”.
Cele patru motive ar fi sprijinul larg pe care Occidentul îl acordă Ucrainei, coeziunea extraordinară a societății ucrainene și managementul informației, precar în cazul Kremlinului; al patrulea motiv – în formularea lui Feng Yujun – este: „… natura războiului modern, o luptă bazată pe o combinație de putere industrială și sisteme de comandă, control, comunicații și informații. Unul dintre motivele pentru care Rusia se luptă în acest război este că nu și-a revenit încă după dezindustrializarea dramatică pe care a cunoscut-o după prăbușirea Uniunii Sovietice”.[12]
Gândind în termeni de „război – antirăzboi” și încercând să lărgim cadrul pentru a avea perspectiva necesară asupra confruntării Occidentului cu puterile autoritare care au supraviețuit Războiului Rece și aliații pe care acestea încearcă să-i mobilizeze, înțelegem că războiul pe care Federația Rusă îl duce împotriva Ucrainei, ca etapă premergătoare altor planuri, mult mai agresive îndreptate împotriva Europei va fi pierdut dacă Occidentul își calibrează corespunzător și rapid răspunsul (antirăzboiul), adică în termenii lui Feng Yujun:
„Războiul este un punct de cotitură pentru Rusia. Acesta a condamnat regimul Putin la o izolare internațională generalizată. (…) Între timp, războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei a forțat Europa să se trezească și să-și dea seama de imensa amenințare pe care agresiunea militară a Rusiei o reprezintă pentru securitatea continentului și ordinea internațională, punând capăt destinderii în relațiile dintre UE și Federația Rusă care a venit după «Războiul Rece». Multe țări europene și-au spulberat iluziile despre Rusia lui Putin. În același timp, războiul a scos NATO dintr-o stare pe care președintele francez Emmanuel Macron a numit-o «moarte cerebrală». Pe măsură ce majoritatea Aliaților își extind cheltuielile militare, contingentul militar avansat al NATO din Europa de Est a fost mult consolidat.”
Întorcându-ne la ecuația energetică, Europa a gândit pașii spre reziliență abia după februarie 2022; anterior, cum am explicat, politica energetică a viitorului – creșterea ponderii energiei verzi – a fost gândită în termeni de prevenire a schimbărilor climatice, chiar dacă o atare politică nu era corelată și cu o capacitate corespunzătoare a industriei europene de a o susține. Tranziția către diversificarea surselor de producere a energiei, înlocuirea fosilelor cu regenerabile într-un ritm accelerat este nu doar un deziderat ambițios, ci și o etapă generatoare de vulnerabilități. Iar vulnerabilitățile nu fac casă bună cu amenințările, pentru că vor contribui împreună la riscuri în creștere.
Când vine vorba de riscuri, unii se uită doar spre amenințări și „mătură” vulnerabilitățile sub preș, pe de-o parte, iar pe de altă parte se fac că nu observă că orice risc implică și unele oportunități – este exact modul în care Guvernul României, în speță Ministerul Energiei ca generator al politicilor noastre energetice preferă să vadă tabloul actual. De fapt simțim cu toții că, la o adică, România, spre deosebire de Polonia, Cehia sau Statele Baltice, ba chiar și spre deosebire de Ucraina, nu este capabilă să conceapă un plan serios „antirăzboi”; nu are nici cu cine, nu are nici cu ce, este dependentă de NATO[13].
Și pe când reflectam la aceste lucruri, la cum anume să îmi ajut cititorii să înțeleagă mai bine argumentele mele, s-a întâmplat ca Eugenia Gușilov să își publice articolul privind infrastructura energetică la război[14], servindu-mi pe tavă câteva fraze ca decupate din gândurile mele:
„În cazul în care avem de a face cu o strategie deliberată de distrugere a infrastructurii energetice, sistemele centralizate mari de producție și distribuție a energiei constituie o vulnerabilitate. (…) Atunci când ești atacat, un sistem energetic cu generare distribuită te poate ajuta să câștigi timp. Să reziști până când vine ajutorul aliaților, să supraviețuiești o perioadă. Însă dacă vorbim despre ostilități prelungite, nici generarea distribuită nu te salvează la infinit. Adică, ea îți creste șansele de supraviețuire sau de a putea continua să funcționezi o perioadă, ca să te regrupezi, să te întărești sau să primești ajutoare până la următorul atac aerian. În România avem deja în desfășurare acest proces (tranziția de la un sistem centralizat la unul descentralizat de producere a energiei electrice), adică se construiesc proiecte de generare distribuită pentru obiective industriale și comerciale. (…) Acestea sunt evoluții excelente care contribuie la procesul de decarbonare și descentralizare. În caz de război și avarii grave la rețeaua de transport electric, aceste proiecte vor permite funcționarea acestor fabrici, chiar dacă la parametri subdimensionați (întrucât producția din parcurile fotovoltaice nu acoperă consumul integral).”[15]
Alvin Toffler este confirmat. În fond, România, o țară săracă și economic înapoiată înainte de 1989, încă mai mult sărăcită în tranziția către economia de piață, a reușit singura sa mișcare istoric semnificativă atunci când s-a mobilizat (oarecum miraculos) să prindă ultimul tren al integrării euro-atlantice. De abia după anul 2004 României i s-a deschis perspectiva spre prosperitate și securitate, iar viitorul pe care îl trăim astăzi era aproape imposibil de visat în anii ’80 – ’90 ai secolului trecut. De acum grija noastră este să nu ratăm, din lipsă de viziune și nepricepere, pasul următor.
Note
[1] https://www.economica.net/burduja-o-schema-cu-finantare-prin-fondul-pentru-modernizare-va-garanta-producatorilor-de-energie-regenerabila-un-pret-pe-15-ani_730937.html
[2] Alvin Toffler, Al Treilea Val – Editura „Z„, 1996 (original – Bantam Books, 1981)
[3] https://www.livescience.com/humans-first-warned-about-climate-change
[4] https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Energy_statistics_-_an_overview
[5] https://www.eea.europa.eu/data-and-maps/figures/electricity-generation-by-fuel-from-2000-to-2030-in-eu-27
[6] https://www.eea.europa.eu/publications/the-role-of-prosumers-of
[7] https://cursdeguvernare.ro/legea-cladirilor-verzi-aprobata-de-consiliul-european-implicatii-nationale-efecte-costuri-beneficii.html
[8] https://www.cotidianul.ro/raport-despre-eliminarea-carbunelui-in-romania/
[9] Vezi: https://www.greenpeace.org/static/planet4-romania-stateless/2022/10/498c879a-5-mituri-despre-gaz.pdf
[10] https://www.economica.net/record-pret-negativ-energie-cernavoda_739949.html
[11] Alvin Toffler, Război și Anti-război – Editura „Antet„ 1995 (original, Warner Books Inc., 1995)
[12] https://adevarul.ro/stiri-externe/rusia/cei-patru-factori-care-vor-duce-la-infrangerea-lui-2354528.html
[13] Deși, într-o oarecare măsură, sprijinul oferit efortului de război și societății ucrainene, ca și susținerea administrației proeuropene a Republicii Moldova sunt elemente ale antirăzboiului pe care înțelegem să-l ducem.
[14] https://www.contributors.ro/infrastructura-energetica-pentru-razboi-lectii-din-ucraina/
[15] https://www.contributors.ro/infrastructura-energetica-pentru-razboi-lectii-din-ucraina/
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„…ci mai ales pentru a răspunde noii arhitecturi socio-economice, cu producție delocalizată (munca de acasă), locuințe și mici afaceri independente energetic și așa mai departe.” Cu alte cuvinte, lucrul de acasa presupune un consum de resurse pe care guvernele nu-l pot sprijini, iar acest lucru s-a putut observa anul trecut, atunci cand au fost acordate subventii in criza gazului rusesc, iar efortul financiar a fost teribil pentru guvernele europene.
Din pacate pentru noi, aceste „deal-uri verzi” reusesc sa creeze ideologii si politici asemenatoare cu fanatismul religios. Sunt de acord sa existe surse alternative de energie, insa de aici si pana la a interzice industrii petroliere sau resurse de hidrocarburi invocand „apocalipsa climatica” sau vina omenirii ca astazi o duce mai bine si a atins cea mai mare dezvoltare economica si materiala este o cale foarte lunga, iar politicienii care adopta astfel de retorici trebuie inlaturati rapid. Nu poti sa fluturi un fenomen natural al Terrei, o alternanata de perioade reci si calde datorate evolutiei planetei, doar pentru a distruge economii si industrii fara de care nu mai putem trai astazi. Minciuna privind „apocalipsa” care va veni trebuie sa inceteze, pentr ca nu masinile electrice vor „salva” omenirea de la pieire si nici moristile sau panourile solare chinezesti n-o vor face. Deocamdata, Europa se scufunda din ce in ce mai adanc, ramanand in urma SUA, Chinei si Coreei de Sud in ce priveste tehnologiile viitorului, tehncologii care ghici ce?- au nevoie de foarte multa energie ieftina, constanta si care da randament, adica fix energia generata de hidrocaburi. Un super computer cu AI are nevoie de enorm de multa energie, iar cateva moristi de vant n-o vor putea asigura constant niciodata. Marile spitale din marile metropole ale lumii nu se bazeaza pe energia generata de moristi sau panouri solare pentru a lumina salile de operatii. Masinile electrice contin mult mai multe elemente nocive in baterii decat orice motor diesel. Problema este marile companii de petrol occidentale au probleme in a explora petrolul si gazele din Orientul Mijlociu si din state care odata le erau prietene, dar care astazi fie au devenit instabile (vezi Orientul Mijlociu), fie au incheiat acorduri cu Rusia si China (vezi state africane, din America de Sud). Solutia gasita: inverzirea. Doar ca inverzirea presupune productie utilizand metale rare, care ce sa vezi, se afla in proportie de 80% pe teritoriul Chinei, iar restul prin Africa si America de Sud, state ale caror exploatari miniere sunt controlate tot de China sau Rusia. (Multe state africane bogate in hidrocarburi si mentale rare au alungat trupele franceze si americane de pe teritoriul lor, in urma unor alegeri prin care au fost adusi la putere lideri corupti pana-n gat, sprijiniti de Rusia si China. In Chile, China construieste cel mai mare terminal portuar la Oceanul Pacific, prin care va exporta metale rare din minele de litiu, nichel, crom din Peru, Chile si alte state. Intre timp, in UE masinile chinezesti electrice ieftine sunt cele mai cautate, in defavoarea celor europene cu preturi enorme).
Cam acesta este noul „razboi tehnologic” la care trebuie sa facem referire atunci cand vorbim despre „inverzire”, clima sau alte apocalipse climatice. Ideologiile si retoricile aruncate de catre politicieni catre gospodinele care lucreaza de acasa, reprezinta doar o perdea de fum in spatele careia exista interese mult mai mari economice.
Obsesia green deal a inceput sa ma calce pe nervi. Ma uitam la un meci de fotbal, ploua, un crainic a inceput sa vorbeasca despre schimbarile climatice. Deja era 1-0.
1- De sute de ani exista mori de vint, sau mori de apa. De mii de ani omenirea foloseste energia soarelui. Cu alte cuvinte nu e nimic nou sub soare.
2. De mii de ani omenirea a folosit „regenerabile”, ca oare descoperirea focului si folosirea lemnelor ce a fost?
3. Cuvintele sunt frumoase, unii se bucura ca vin bani, dar de unde vin acesti bani?
Singurul lucru nou, si absurd, e interzicerea unor surse de energie, fie petrol, fie carbune la indemina, nemtii interzic chiar si atomul, un numele unei ideologii bolnave.
Populatia lumii creste exponential, foamea de energie creste, ca vrea si africanu, sau asiaticu sa aiba piscina incalzita, il doare pe el undeva de „acordurile” de la Paris luate intre doua plimbari cu Bateaux Mouches.
Crestini ascultati la mine, ca sunt tare futurolog, ce-mi place acest cuvint, fiecare va incerca sa obtina energia cum poate, ca o fi din soare, din vint, din fosile, din maree, din valuri, din gheizese, atomica, ca e ca in dragoste, fara iubire (energie) nimic nu e.
Este foarte grav faptul că se încurajează încă ideea utlizării „atomului” când avem deja 2 „atomi” activi în derivă.
Cernobâl considerată ca o centrală nesigură și Fukushima o centrală sigură.
Cernobâl cu o mare suprafață terestră radioactivată, Fukushima care a început cu deversările radioactive in ocean pentru că nu mai sunt alte soluții!
Morile de vânt și apă din trecut! Mici colecții rare de jucării la scară foarte mică în raport cu abundența parcurilor de mastodonți care există deja.
Se tot zice de scăderea consumului de combustibili dar niciodată de scăderea consumului de energie electrică
Fuziunea la rece!
Nicio șansă că consumul de energie electrică să scadă.
”Este foarte grav faptul că se încurajează încă ideea utlizării „atomului” ”
Evident. Numai măreața Rusie trebuie să aibă voie să dețină centrale nucleare. Acum și pururea, în vecii vecilor, amin! 😀
Cel mai bun exemplu l-a oferit Lituania: și-a închis cele două reactoare nucleare de la Ignalina, drept condiție pentru aderarea la Uniunea Europeană, așa că în prezent importă energie electrică din Belarus, produsă exact în același tip de reactor nuclear.
Dar și Belarus are voie centrale nucleare,
fiindcă face parte din Uniunea Rusia – Belarus. Corect? 😀
In contextul asta va intreb: Cum e mai bine? Sai ai producere de energie electrica distribuita si centrale termice de apartament sau de bloc (pe gaz, electric) sau CET-uri si un RADET care e tot timpul falimentar si capusat, cu un randament de sub 70% tot timpul (datorita pierderilor constante de 30%)?
A Toffler și Clubul de la Roma, povești de adormit copiii. Ìn schimb green deal-ul va adormi Europa prin scăderea drastică a productivității, deja vizibilă acum, față de USA și China. Calea sigură pentru eșec este să încerci să faci, iar și iar, același lucru.
Alvin Toffler era evreu american.
Cartea a fost scoasa de unul din foarte putinii de care lui Ceausescu ii era frica.
Unul care se ducea direct in tipografie si impunea schimbari.
… In Europa exista un mare talent foarte raspandit. Frecarea … mangalului.
:))
Restul sunt detalii si taxonomie obsesiva.
Nu inteleg un lucru, ” Primul Val – civilizația agrară; Al Doilea Val – civilizația industrială; Al Treilea Val – civilizația postindustrială sau civilizația bazată pe revoluția informației. ”
Ce se intampla in civilizatia postindustriala ? nu mai producem si nu mai consum nimic decat ceace ne va asigura supravietuirea pana vom ajunge undeva pa alte planete ? dupa cum doresc marii magnati gen Musk si altii ?
Cu informatia nici nu masa satur, nici nu.mi tine de sete, nu.mi face o casa cu alte cuvinte nu produce nimic decat ajuta la productia in agricultura si industrie pt satifacerea nevoilor curente ale oamenilor.
Nu suntem cumva pe cale sa producem iluzii si mult fum ? iar al 3 lea val nu este nimic altceva decat eficientizera celorlate doua ?
Suna „sexy” revolutia informatiei, este doar o denumire pt un fenomen care se intampla continuu, de cand ne-am dat jos din pom.
In alta ordine de idei, am impresia ca occidentul vrea sa-si spele pacatele si constiinta incercad sa mute industriile poluante undeva la „capatul lumii” in tari cu regimuri dictatoriale, opace, in care nu exista critica numai numai ca imaginea decidentilor sa fie pe masura, verde, sustenabila si dreapta.
Conflictele cu care ne zbatem nu de ieri, de dupa 2008 nu sunt decat inceputul pt ca fosta lume a 3 a doreste si ea sa profite din plin de bunastarea pe care insasi o creaza insa cum vor ei si mai putin in urma unor sfaturi venite de nu stiu unde.
SUA in care procesul deindustrializarii si mutarea productiilor in China, Mexic etc a inceput mai de mult cu efecte dezastruase , vezi zone intregi decazute precum cele din nord-est, numite generic si rust belt iar lider precum Trump sunt foarte frecventabili datorita unor pozitii extreme respectiv care se opun unor curente producand mult discutata polarizare care nue ste nimic altceva decat o reasezare pe linia unor falii in societate, intre cei bogati si cei saraci.
In Europa fenomenul este la inceput cu toate, pt tarile din est poate fi o oportunitate daca ele se „misca” inteligent si reusesc sa speculeze in propriul avantaj salbiciunile birocratiei europene, centriste de la Bruxelles.
„Unul dintre motivele pentru care Rusia se luptă în acest război este că nu și-a revenit încă după dezindustrializarea dramatică pe care a cunoscut-o după prăbușirea Uniunii Sovietice”.
Daca rusii au probleme, Europa este pe cale se le copieze, vezi dezastrul livrarilor de arme si munitii catre Ucraina, ieri parca la uniunea ministrilor de exteren nu s-a ajuns la nici un acord privind livrarea de sisteme antiaeriene de aparare, fiecare tara in parte tinand cu dintii de ce are de frica unui conflict major in care ele pot ramane descoperite, apararea propriilor cetateni fiind de prim rang, ucraenienii tarati intr-un conflict cu rusii, pot muri in continuare.
Pozitiile occidentale sunt extrem de ambigue si cinice iar ajutorul acordat de SUA ajunge cel mult dupa unii pt 1/2 de an pt alti 1 an insa nici vorba de recucerirea teritoriilor ocupate.
Lumea vopsita in verde este frumoasa pt cei care se ascund in bulele lor, cei de afara infrunta cateodata cu minile si lopetiile inamicul.
Cred ca pe langa rezilinta e important de introdus, definit, asumat, si termenul de adaptabilitate. Cele doua notiuni, rezilienta – adaptabilitate, merg in tandem, nu pot una fara alta. Doua fete ale aceleiasi „monede”, fara de care aceasta e de slaba calitate, de esenta moale, neviabila.
Mai concret, daca „Tranziția către diversificarea surselor de producere a energiei, înlocuirea fosilelor cu regenerabile într-un ritm accelerat este nu doar un deziderat ambițios, ci și o etapă generatoare de vulnerabilități. Iar vulnerabilitățile nu fac casă bună cu amenințările, pentru că vor contribui împreună la riscuri în creștere.” – atunci se formuleaza intrebarea cheie de rezolvat cam asa – ce plan, cu ce solutii, care sa potenteze rezilienta si adaptabilitatea societatii vizate (se tine cont de specificul societatii in discutie, de structurile regionale in care se incadreaza NATURAL, nu cu pumnu’-n gura) pe termen scurt, mediu si lung, incat tranzitia sa devina posibila, iar vulnerabilitatile sa fie minime.
–-
Imi devine tot mai clar ca suntem in punctul in care trebuie sa definim foarte clar ce rol are generatia noastra in istoria mai mare a civilizatie umane.
Folosind metoda stiintifica, s-a investigat, documentat, modelat impactul pe care factorul antropic il are asupra climei si mediului, s-au inventat si continua sa se inventeze solutii alternative la modurile actuale de a face lucrurile, exista dezbatere publica, programe complexe de educatie, politici si strategii asumate national si regional, luari de pozitie pentru nevoia de actiuni sincronzate globale. Nu se mai poate nega evidenta schimbarilor climatice si a efectelor in lant a acestora.
Acum ca stim, care e pasul urmator? Cred ca aici e cheia „misiunii” generatiei noastre.
Bun – intr-o proiectare a noastre pe scara mare a istoriei societatii umane, ceea ce ne apare ca „destinat” este obligatia unei coagulari intr-un efortul punctual concentrat (metaforic tradus – cam ca un fascicol de laser). Un efort al majoritatii, desfasurat pe ani – zeci de ani, orientat spre o reducere drastica a intrarilor poluatilor in sistemul natural, dublata de actiuni de reabilitare a mediului. Totul ca sa se evite depasirea unor praguri interne, acele limite de la care incep reactii in lant cu efecte ce pot deveni catastrofale pentru societatea umana si mediu.
(De ce? Intr-un raspuns egoist, centrat pe om: si numai pentru ca, oricum o intoarcem, apeland sau nu la mituri creatoare, proiectii de vieti multiple, fenomene supranaturale atribuite eroilor pe care ii sarbatorim ritualic sau tratamente medicale de tinerete fara batranete si viata fara de moarte, upgradare cyborg, noi suntem parte a naturii. Iar depasind limitele naturale ale nisei noastre…ei bine, avem toate sansele sa ne reducem numeric & sa pierdem mult din cunoasterea acumulata in milenii de evolutie sociala).
In munca aceasta colosala, noi nu putem stopa procesele deja declansate. Putem sa le incetinim sau sa le impulsionam sa ramana in limite tolerabile. Pare sa ne aflam intr-un punct delicat de inflexiune, in care, constienti sau nu, de fapt modelam traiectoria viitorului de durata. Un punct de inflexiune la inceputul unui ciclu de mare amploare. Mai mare decat cel al explorarilor circum-navigationale cu debut in secolul al XV-lea. Poate si mai mare decat al ciclului inceput cu raspandirea agriculturii dinspre Orientul Mijlociu. Un ciclu in care noi suntem trecutul, iar arcul in timp ar putea duce la civilizatii multiple de specii deviate din Homo sapiens, plasate in Sistemul Solar si mai departe.
S-a reusit punerea diagnosticul. Acum putem sa ne concentram pe trasarea directiei de actiune, pe impulsionarea unui viitor in care populatia este rezilenta si adaptabila, intr-un mediu de securitate si libertate care ii ofera spatiul sa dezvolte noi solutii la o lume in transformare. Solutii pe care noi inca nu le-am inventat, iar daca se demonstreaza ca exista deja, nu au inca coerenta pe scara larga.
Adica suntem generatia care isi asuma pe deplin mosternirea istorica, cu bune si cu rele, si reuseste sa o metamorfozeze, mai mult decat sa o transmita copiat mai departe, reuseste sa impulsioneze constient si asumat traiectoria tranzitiei spre o noua faza din evolutia civilizatiei umane.
_____
Despre :
„o revoluție în domeniul combativ presupune și o revoluție în cel pacific. Anti-războaiele trebuie să fie pe măsura războaielor pe care sunt menite să le prevină.”[11]”
… „războiul pe care Federația Rusă îl duce împotriva Ucrainei, ca etapă premergătoare altor planuri, mult mai agresive îndreptate împotriva Europei va fi pierdut dacă Occidentul își calibrează corespunzător și rapid răspunsul (antirăzboiul),…” …
” De fapt simțim cu toții că, la o adică, România, spre deosebire de Polonia, Cehia sau Statele Baltice, ba chiar și spre deosebire de Ucraina, nu este capabilă să conceapă un plan serios „antirăzboi”; nu are nici cu cine, nu are nici cu ce, este dependentă de NATO[13].”
„De abia după anul 2004 României i s-a deschis perspectiva spre prosperitate și securitate, iar viitorul pe care îl trăim astăzi era aproape imposibil de visat în anii ’80 – ’90 ai secolului trecut. De acum grija noastră este să nu ratăm, din lipsă de viziune și nepricepere, pasul următor.”
As zice ca Romania ar putea sa investeasca strategic in servicii/departamente oficiale specializate in „big history” si „future thinking”, domenii stiintifice care au meritul sa ofere deschideri spectaculoase de perspective. Care perspective pot oferi, la randul lor, un cadru solid pentru constructii de viziuni si priceperi pentru pasi urmatori.
Permiteți-mi să pun și eu câteva întrebări:
– Nu vi se pare ciudat că UE nu a comandat niciun raport prin care să se analizeze diferite scenarii de decarbonizare și costurile aferente fiecărui scenariu?
– Presupunând că de mâine UE ar avea zero emisii de CO2, care ar fi beneficiul real pentru populație? E absolut necesar să ajungem la emisii zero?
– De ce China dar și alte țări asiatice investesc în continuare puternic în termocentrale? Ele nu se confruntă cu problema schimbărilor climatice?
– De ce marile companii energetice occidentale nu investesc în regenerabile mai ales că sunt și subvenționate? Dimpotrivă, ele încă pariază pe petrol și gaze. Șeful Chevron zicea nu demult că ”mai degrabă vă dăm bani și plantați voi copaci”.
– Cum pot fi încălzite locuințele europenilor pe timp de iarnă doar cu regenerabile? Vom arde lemne ca pe vremuri și considerăm că pădurile sunt regenerabile?
– Va putea energia regenerabilă să alimenteze industria de război sau vom produce arme doar atunci când bate soarele și suflă vântul?
– Va putea energia regenerabilă să alimenteze noile centre de date de inteligență artificială? Cu ce costuri? Sau preferăm să construim aceste centre în China unde energia va fi mult mai ieftină?
Eu cred ca un pas necesar si cu consecinte pozitive ar fi implementarea, de catre autoritati locale, a unor sisteme de stocare de energie. Prosumatorii mici au investit banii personali si au un surplus de energie electrica in perioada zilei, in special in lunile de vara, primavara si toamna. In ritmul in care prosumariada continua vom avea, pentru unele localitati, suficienta energie electrica din panouri care sa acopere consumul intregii localitati. Ramane numai ca acest pas sa fie facut la nivel local, investitia in aceste sisteme de stocare, probabil cu baterii, care sa acopere consumul macar pentru perioada unei nopti.
„Cine nu-și dorește o locuință eficientă energetic, cu acces la apă de calitate, la canalizare, care este independentă energetic măcar 80%, care are acces la soluții sustenabile de reciclare (deșeuri vegetale, deșeuri industriale, deșeuri alimentare), conectată la rețele informaționale și așa mai departe?”
Mai fiecare isi doreste, dar daca e de 3-4 ori mai scumpa ca o casa „normala”?
Sa manince poporul cozonac , daca nu mai are piine.
Schimb Opel Astra Diesel cu Tesla.
Sper să fie clar pentru toată lumea: Legea NU aduce progres! O normă poate, într-adevăr, duce la subdezvoltare, prin stupizenia, venalitatea și inadecvarea ei, dar norma singură -oricât de bună sau bine intenționată ar fi- nu creează noi tehnologii, nu produce inovații și bogăție pentru nimeni, cu excepția celor care prin trafic de influență reușesc prin reglementări țintite să blocheze accesul la resurse sau să le direcționeze in mare parte către sine. De pildă un monopol, de orice fel, in orice domeniu: pe termen lung conduce la distrugerea unei piețe și la sărăcirea și/sau tâmpirea populației, dar, e drept, pe termen scurt îmbogățește câțiva ticăloși și hrănește o liotă de aplaudaci inconștienți.
Uite, educația – un lung monopol socialist. După zeci de ani in care statul a fost unic distribuitor de învățătură și maculatură am ajuns o nație de neghiobi care se bucură…de apariția unui alt mic monopol care, pasămite, ar salva cumva mediul prin România. Cică o companie care a obținut monopolul reciclării ar reuși cumva să curețe patria de milioanele de peturi.
Sau. Monopolul reglementării. După zeci de ani in care li s-a băgat in cap omuleților la școală că doar Statul e îndrituit să producă norme, iaca, milioane de omuloi aplaudă ca niște cârtițe chinezești monopolul in expansiune al Uniunii Europene asupra reglării cererii și ofertei pe cea mai importantă piață umană – energia. Ba li se pare că o simplă normă emisă de acest monstruos monopolist ar scoate carbonul viu din atmosferă, ar răci/stabiliza clima și ar salva cumva planeta de influențele nefaste ale activităților umane. Ha! Nu mai zic de incapacitatea omuloilor, persoane adulte, educate și vaccinate, de a studia și determina efectele negative ale normelor europene, e prea complicat să le explici cum restrângerea/taxarea accesului la resursele apropiate concomitent cu încredințarea implicită a unor monopoluri industriale Partidului Comunist Chinez și tovarășilor din Rusia, Kazahstan și Congo le va crește in timp costul vieții, ci doar mă minunez de credința nestrămutată in puterile supranaturale ale unor birocrați. Să crezi in capacitatea birocratului european de a transforma Norma, adică Cuvântul, in Termostat Planetar este echivalent cu aureolarea și venerarea lui ca personaj divin. Acest nivel de prosternare in fața Autorității de la bruxelles poate are legătură cu frecvența drumurilor la biserică in rândul populației urbane…închipuit progresistă, adică închipuit desprinsă de sentimentele și reflexele religioase. Și o zic ca ateu. Uluit de îndărătnicia suicidară, mistică a adepților Sfântului Termostat de la Bruxelles, similară cu cea a babelor ce dau târcoale unor cadavre cu ștaif divin din convingerea că actul lor de proclamare a credinței va declanșa un clopoțel cosmic din preajma lui dumnezeu și că acesta va și arunca un ochi pe cererile lor depuse seară de seară la poarta raiului de poștașul universal, Petre.
Frumos si generos articol. Mi-am consumat cativa neuroni citind documentul referitor la directiva cu eficienta energetica, sisteme de incalzire pentru cladiri s.a.m.d, peste 100 de pagini de delir sistematizat. Chestia asta cu mutatul energiei catre consumator, la fel ca si teoriile doamnei Gusilov referitoare la sistemul energetic pregatit pentru razboi sunt departe de realitate. E suficient sa studiat cazul Harkov pentru a vedea ce inseamna vulnerabilitatea data de proximitate.
Parerea mea este ca Romania ar trebui sa isi dezvolte sistemul energetic in functie de nevoi, nu in functie de ideile/directivele unor cretini. Elementul de care vorbeste toata lumea, eficienta energetica, ar trebui cuplat cu preturi decente sau scazute la energie. Logic, pentru a stimula cresterea eficientei energetice, pretul platit de consumatori ar trebui sa fie invers proportional cu eficienta energetica a cladirii in care are loc consumul. Nu vom auzi pe nimeni, niciodata, promovand un astfel de stimulent. Apostolii vor continua sa predice aceasta ecologie a lichelelor iar companiile si statele vor continua sa isi incaseze rentele intrucat energia verde e o afacere ca toate altele iar schimbarile climatice(trecute mai intai prin racire globala, apoi incalzire globala) au mai degraba caracteristicile unei miscari religioase.
Ați uitat de Zaporojie. Dar sa nu confundam politica (geoplitica) cu centralele atomoelectrice care ne fac viata mai ușoară. Accidente se pot intampla și cu moristile de vânt, dacă bate vântul prea tare și cade vreuna peste vreo casa sau om. Dacă trăim cu teama de drobul cu sare, atunci nu mai ieșim nici din case. Cernobil a fost un accident nefericit, „acoperit” politic în spiritul tipic sovietic, iar Fukushima n-a fost proiectata pentru tsunami-uri, pentru ca în zona aceea nu au existat niciodată seisme sau tsunami-uri. La Fukushima a mai fost ceva: japonezii au refuzat în primele zile orice ajutor internațional, fiind orgolioși și crezând ca se descurca singuri. Americanii, rusii, francezii ar fi putut sa intervină acolo, sa decontamineze zona cu mijloace speciale și sa ajute la stingerea reactorului. Tovarășa Merkel, împreună cu liota de „iecologisti” propagandisti, ONG-uri și „iexperti”, a scos lumea în strada și a declanșat „inverzirea” Europei invocând pericolul de accidente nucleare si dorind sa aduca Europa in Epoca Fierului, cel mult. Bull shit! Frecții! Este suficient ca rusii sa scape vreo racheta pe Zaporojie și nu mai putem invoca „pericole naturale” sau alte riscuri de accidente nucleare! Dar nu, accidentele nucleare nu pot fi declanșate niciodată intentionat, nu-i asa?
O stire interesanta, Apropritarii galici nu au bani pentru intretinerea moristii pariziene?
Nu mai sunt de astia mai copti sa plateasca un bilet la Moulin Rouge ajustat cu inflatia asta?
https://dailywrap.uk/moulin-rouge-calamity-iconic-windmill-loses-its-wings,7020828563662977a
Notre Dame a ars relativ recent.
O sa treaca pictorii urmasi ai lui Tolouse Lautrec la „munca de jos” si o sa fie doar tablouri generate cu AI?
Sau o sa se automutileze in stil Van Gogh?
:((
Dar nu toate stirile sunt negative.
https://www.msn.com/en-gb/travel/news/pompeii-discovery-as-ancient-but-perfectly-preserved-paintings-found-under-volcanic-ash/ar-BB1lsdL3?cvid=1daa6c111dca415e8e5ee6ed3bc8f67f&ocid=winp2shoreline&ei=8#fullscreen
https://www.msn.com/en-gb/news/world/mystery-of-plato-s-final-resting-place-solved-after-bionic-eye-penetrates-2-000-year-old-scroll/ar-AA1nx8RN?ocid=winp2fptaskbar&cvid=76ac2ba0a2894b718068883295b53c93&ei=12&sc=shoreline
Iarasi o sa schimbe programa la Facultatea de Filozofie si la cea de Istorie?
:))
De la vechii filosofi greci aflăm ca ”oikonomia” inseamnă ”gestiunea casei proprii” – household management- adica mai pe sleau, cum gestionam propriile resurse si schimbul de materiale si servicii, ca sa avem o casa frumoasa, curata si sanatoasa.
Cu timpul, filosofii, oamenii de stiința si politicienii (mai ales acestia din urma) au inceput sa-si exprime parerile in domeniul economic (mai nou in zilele noastre si jurnalistii) dar, o analiza/teorie economica in acest sens, n-a aparut decit prin sec 18 – si asa a aparut ”economia politica”, ca o ramura de sine statatoare a ”filosofiei politice”, ulterior fiind popularizata sub forma simpla de ”economics”
Si asa am ajuns la intelepciunea unui economist american (nu jurnalist !) , Thomas Sowell, care sintetiza modul de gindire si actiune politica: ”The first lesson of economics is scarcity: there is never enough of anything to satisfy all those who want it. The first lesson of politics is to disregard the first lesson of economics”
In acest context, in zona politică , volens-nolens, s-a dezvoltat la anii 70, o ramura de nișa, intre politică si economie (mai precis – energy economics) si anume DIPLOMATIA ENERGETICA, aparuta pentru prima data in SUA (1974), ca urmare a cresterii influentei politice a URSS in lume, prin dezvoltarea si livrarea in lume de mari cantitati de resurse energetice fosile (gaze, petrol, carbuni), paralel cu cresterea puterii militare (prin utilizarea masiva aresurselor financiare rezultate din exporturile de combustibili fosili). S-a schimbat ceva de acum peste 50 de ani ?
Cred ca este necesar sa intelegem mai exact ceea ce, foarte bine este citat in articol din cele analizate de A. Toffler: ”… scopul nu este să-l analizez pe Toffler, ci să pornesc de la viziunea sa pentru ca să susțin o teză, și anume că schimbarea modului în care ne producem energia în secolul XXI era clar întrevăzută încă de la mijlocul secolului trecut, fără ca această necesitate să fie creditată totodată și ca o soluție de combatere a schimbărilor climatice (pentru simplul motiv că efectele încălzirii globale nu erau manifeste). Pentru Alvin Toffler era esențial în fond să se înțeleagă că totul vine la pachet, printre altele, și cu o schimbare fundamentală în modul de producere a energiei, în căutarea sustenabilității…”
De ce aceasta introducere (sper ca nu plictisitoare !) in comentariul subsemnatului pe mai departe ?
Pentru simplul motiv ca, ar trebui mai intii de toate, sa incercam sa ne imaginam o lume ”decarbonizată”, adica, ceva ce este analizat geopolitic, mai jos- cit de drastic s-ar schimba polii de infleunta si putere mondiali: ”…Decarbonization will change the landscape of money, power, relationships, and strategic resources in a way that offers new pathways to peace and stability…some countries will become weeker, some others will become stronger…” (https://www.wilsoncenter.org/article/new-geopolitics-decarbonizing-world)
GREEN DEAL ESTE, DE FAPT, CALEA UNUI PARIU CU VIITORUL (oare asa e ?!)
In lumina celor de mai sus, in Green Deal (o decizie de politica economica a UE – cu un caracter profund politic – exprimat clar – reducerea emisiilor GHG, dar mai nou – si renuntarea la combustibilii fosili din Rusia prin RepowerEU) este o masura de a face ce zice A.Toffler, sau, invers, facem ce recomanda (economic) A.Toffler – de a urmari sustenabilitatea in modul de producere a energiei, nestiind ca acea recomandare (economica) a lui A.Toffler este de mare actualitate (politica) astăzi. …ambele au acelasi obiectiv in diplomatia energetica, cu observatia importanta ca Uniunea Europeana este oricum ”piua II-a” in ambele viziuni…ele existau demult !
.Revenind ”la oile noastre” – situația din România:
– Este inspaimintător, pentru subsemnatul cel putin, dupa cca 50 de ani de energie, să constat ca România nu are o viziune in acest domeniu ! Urmam orbeste orice indicatie, recomandare, directiva sau regulament emanat de la Bruxelles in domeniul energiei, fara a avea viziunea noastra, calculele noastre bazate pe resursele noastre, acoperindu-ne inactiunea cu scuza ca ”piata hotaraste” ?! Cine are timp, ar putea citi aceasta de mai jos, despre ceea ce se intimpla prin alte parti https://www.powermag.com/epa-unleashes-four-pronged-assault-on-fossil-fuel-power-pollution/?oly_enc_id=0773J6107145F2E, dar mai ales trimiterile si la alte actiuni/evenimente.
– Este inspaimintator sa constat (prin prisma celei de mai sus), ca exista o neglijare totala (din nestiinta, nepricepere dar, și foarte multa influenta straina negativa – da, imi asum responsabilitatea afirmatiei !) a unor ”principii sfinte” ale industriei energetice:
o Securitate energetică imbinata cu
o Principiul de Cost minim al energiei (Long range lowest marginal cost of development – concept si principiu arhicunoscut in industria energetica, dar, niciodata aplicat in România)
o Chiar daca, se invoca apartenenta la comunitatea UE, se invoca cele de mai jos, problema esentiala este ca, deocamdata, nimeni nu ne garanteaza (in final, raspunderea cade tot in sarcina statului membru). Sa revedem asta de mai jos:
”…Following the adoption of the Lisbon Treaty amending the Treaty on the Functioning of the European Union, which explicitly enshrined the energy solidarity principle in Article 194 [7], the Security of Supply (SoS) Regulations – first No. 994/2010 in 2010, then No. 2017/1938 in 2017, along with the current proposal for a broader regulation which also includes security of supply issues [8] – created rules under which member states are obliged to help fellow members experiencing an energy crisis [6]. However, solidarity is still marked by “conceptual blurriness” [9] as member states’ support remains largely nominal….”
o Lipsa unei Diplomatii energetice (componenta importanta, mai ales in conditiile României o tara cu resurse enorme, fata de capacitatile ei de consum)
– Este inspaimintator sa constat ca astazi, România nu are nici macar o STRATEGIE ENERGETICA, o baza esentiala a unei eventuale DIPLOMATII ENERGETICE si, din pacate, nici nu intrevad aparitia vreunei Strategii Energetice prea curind !…pur si simplu, nu vrem sa facem asa ceva !…pur si simplu presiunea ”investitorilor strategici” si, in unele privinte ale CE, este atit de mare incit, nimeni nu vrea sa stie adevarul a ceea ce ii trebuie României cu adevarat si, lasind lucrurile ”libere”, fiecare face ce vrea ”intr-o piață asa zis liberă” care, in fapt este complet haotica ! (exemplul cel mai elocvent este aparitia distorsiunilor, gen preturi negative, sau exagerat de mari, importuri/exporturi aiurea, toate acestea dar si mult altele, in fapt demonstreaza ”eșecul pietei” noastre (lipsa unei planificari, investitii distrosionate, lipsa de investiii necesare, resurse folosite suboptimal, etc., etc.)
– Este inspaimintator sa constat ca nimeni nu vede sau intelege ca ”investitorii strategici” nu sunt interesati de optimizarea mixului de energie, tehnologiile adecvate, costurile cele mai mici….dimpotriva, cu cit costurile sunt mai mari, cu atit si oportunitatile sunt mai mari !…si le mai si acordam ”ajutoare de stat” (ex. CfD) cind in mod normal, acest lucru n-ar trebui sa se intimple !…daca cumva am face ce spune A.Toffler – economie circulara, energie sustenabila, deci, fara ”ajutoare” nesustenabile.
And, the bottom line is: judecind strict ”egoist” si individual, România are asa de multe resurse si fosile, dar, si (mai ales regenerabile), incit poate deveni 100% verde pina in 2030 absolut fara nici o problema si la costuri mici !…dar, problema este ca noi nu stim asta si nici nu vrem sa stim, dar, din pacate, altii o stiu prea bine…noi suntem de vina !
„Wir brauchen fünf Billionen Dollar jährlich, um eine globale ökologische Wende zu erreichen“, sagte die Grünen-Politikerin zum Auftakt des „Petersberger Klimadialogs“ am Donnerstag in Berlin. „Und zwei Billionen davon brauchen wir für Entwicklungsländer.“
Baerbock, la congress cu clima.
E nevoie de 5 bilioane anual, 5 000 000 000 000 plus 2 000 000 000 000.
Cred ca d-l Felea trebuie sa faca imprumut la banca!
Întotdeauna lucrurile bine făcute par simple. Așa și viziunea lui Alvin Toffler! Privind retrospectiv, ni se pare că era normal să fie așa. Ca și oul lui Columb.
Omenirea s-a pomenit ca un copil curios în fața unei bomboniere cu minunății zaharoase, cu caramele, ciocolată și lăcrițe și s-a apucat să le guste pe nerăsuflate. Azi una, mâine două, astfel încât nevoia de rahat, de dropsuri și drog zaharat s-a transformat într-o dependență nefastă. Nici diabetul, nici obezitatea, sedentarismul și cariile nu mai pot stăvili nesațul copiilor răzgâiați. Normal este ca părintele sau tutorele să spună “stop!”, urmând sfaturile specialiștilor și să încerce să ostoiască nevoia de zaharicale a puștilor dedați la chiseaua cu dulceață, oferindu-le fructe proaspete sau alternative mai puțin “rafinate”, adică pur și simplu sănătoase. Numai că sunt și unii copii căpoși, care se trântesc pe caldarâm dând furios din picioare și țipă că merele nu se găsesc tot timpul anului, că țuica de prună este cea mai bună, că dropsurile cu pectină sunt de neînlocuit.