Motto: „Planificarea este aducerea viitorului în prezent, astfel încât poți acționa asupra sa, acum” – Alan Lakein
Întrebare privind viitorul energetic nuclear al României. Vrem independență energetică?
România se află în prezent – poate că nu ne dăm seama! – într-un moment de inflexiune strategică în care vor trebui luate decizii ce vor afecta viitorul țării pe termen lung. Eu cred că aceste decizii trebuie sa se bazeze mai întâi pe criterii tehnice, tehnologice și abia apoi să luăm în calcul alți factori.
Voi încerca să explic cât mai simplu gravitatea momentului și opțiunile pe care le avem:
- Trebuie, și nu se poate altfel, să extindem durata de viață a U-1 si curând a U-2 de la Cernavodă
- Trebuie sa continuam investițiile in U-3 şi U-4 de la Cernavodă
- Daca vom avea 4 unităţi nucleare, atunci, pe termen lung, trebuie sa închidem ciclul combustibilului nuclear (circularitatea lui)
- Avem nevoie cu adevărat de SMR sau aceasta este o problemă marginală?
Să vedem ce declarație făcea zilele trecute domnul Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei: Solicitarea privind evaluarea actualizării strategiei SMR nu a fost suficient fundamentată;
Ce s-a întâmplat? Conducerea SNN a cerut un mandat pentru a analiza dacă ar merita schimbată strategia privind adoptarea SMR-urilor NUscale Power. Domnul Bușoi a răspuns că fundamentarea e treaba executivului, nu a acționarilor. Iar fără mandat, SNN nu poate pregăti oficial o alternativă la NuScale.
Există o contradicție în ceea ce spune dl. Bușoi de care poate că nu își dea seama. Declarația lui are o fisură logică evidentă, semnalată deja de presă. Dumnealui respinge mandatul conform căruia Nuclearelectrica urma să facă o evaluare a altor tehnologii SMR („solicitarea nu a fost suficient fundamentată”), dar în aceeași declarație spune că se află „în dialog permanent” cu Departamentul de Energie al SUA, prin videoconferințe bilunare, tocmai pentru „a evalua cea mai potrivită decizie […] inclusiv prin examinarea oportunității de a utiliza alte tehnologii SMR americane”. Practic ministerul face exact analiza pe care a refuzat s-o mandateze oficial pentru companie — doar că o face în afara canalului corporativ (AGOA/CA), direct cu partenerul american. Ce să înțelegem din asta?
Oricum, această analiză trebuia evident să fi fost făcută acum vreo vreo 7-8 ani, in 2019, pe vremea lui Virgil Popescu, cel care „a deschis calea reactorilor SMR in România”, împreună cu Klaus Johannis . Vezi aici și aici.
Întrebarea este cine a aprobat, de fapt, intrarea în această afacere a SMR-urilor de la NuScale Power? Acolo trebuie căutată răspunderea pentru situația de azi.
Martie 2019: S-a semnat Memorandumul de Înțelegere (MoU) între Nuclearelectrica și NuScale Power.
În martie 2019, NuScale Power nici măcar nu obținuse certificarea de proiect de la propriul regulator american (NRC) — asta s-a întâmplat abia în august 2020, la 17 luni distanță. Deci SNN a semnat un Moratoriu de explorare a unei tehnologii care, la momentul semnării, nu trecuse încă testul de bază al propriei țări de origine. Un Moratoriu de Înțelegere, tehnic vorbind, într-adevăr nu e un instrument obligatoriu, este un document care spune doar „hai să vedem” — deci în sine nu cere un studiu tehnic-economic complet. Problema nu e MoU-ul din 2019 în sine. Problema e că fiecare pas ulterior a tratat acest MoU exploratoriu ca pe o bază solidă, fără ca vreodată să se revină cu o analiza tehnico-economică pe care semnarea inițială o presupunea ca etapă viitoare.
Octombrie 2020 . Pe 9 octombrie 2020, la Washington, România și SUA au parafat Acordul interguvernamental (IGA) privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă și în sectorul energiei nucleare civile din România. Parafarea însemna doar un acord de principiu. Ratificarea prin lege a venit în 2021
Un acord interguvernamental de tip IGA este prin natura lui doar un cadru legal general care permite o cooperare nucleară între SUA și România pe multiple planuri, retehnologizare U1-U2, U3-U4, SMR – nu doar NuScale – deci e normal ca textul IGA în sine să nu conțină anexe tehnice specifice unui singur furnizor. Parlamentul a votat corect, procedural, un cadru diplomatic, nu un proiect anume.
Acordul interguvernamental era doar cadrul general, dar decizia specifică de a paria pe NuScale (și nu pe altă tehnologie SMR americană) s-a luat abia prin HAGOA din septembrie 2022.
Acea Hotărâre a AGOA nr. 8 din 22 septembrie 2022, prin care acționarii Nuclearelectrica au aprobat Strategia de Implementare a Proiectului Reactoarelor Modulare Mici (SMR). este actul corporativ care a angajat juridic SN Nuclearelectrica în alegerea tehnologiei NuScale. Acea decizie n-a trecut niciodată prin Parlament. A fost o decizie de guvernanță corporativă, la nivelul acționarului-stat (Ministerul Energiei), fără nicio scrutare parlamentară sau tehnică independentă. Nu Parlamentul a aprobat NuScale fără expertiză. Parlamentul nici n-a fost vreodată întrebat despre NuScale. Iar decizia tehnologică reală a avut și mai puțină supraveghere. Nu a existat nici o procedură internă de evaluare comparativă interna strategica între NuScale, GE-Hitachi BWRX-300, Holtec sau X-energy, alte companii americane care puteau livra aceste reactoare mici.
Strategia inițială a fost aprobată prin HAGOA nr. 8/22.09.2022 sub mandatul lui Virgil Popescu ca ministru al Energiei (guvernul Ciucă, coaliția PNL-PSD-UDMR), într-un moment în care parteneriatul România-SUA pe domeniul nuclear civil era împins în față puternic de administrația americană de atunci ca vitrină a cooperării transatlantice. Nu este însă deloc clar si nu se știe dacă a existat vreun document tehnico-economic strategic, întocmit de experți, care să fi analizat toate opțiunile, inclusiv SMR-NuScale şi care să fi stat la baza deciziei politicienilor. Nu s-a explicat modul in care, din analiza fezabilitătii SMR, a rezultat necesitatea structurii comerciale care faciliteaza implementarea SMR respectiv structura comercială actuală a proiectului — un joint-venture cu Nova Power & Gas, în cadrul RoPower Nuclear. Nova Power & Gas aparține grupului clujean E-INFRA, controlat de frații Mureșan și de Marian Pantazescu, un partener privat românesc fără un palmares în inginerie nucleară.
Aici stă tensiunea situației. Pe 15 iulie 2026, disputa s-a purtat în jurul unei cereri procedurale minore — „inițierea unor demersuri de evaluare a oportunității” —, respinsă cu 93,17% din voturi. În paralel însă, presa a dezvăluit că exista deja un Raport al Corpului de Control al Prim-Ministrului, rezultat al unei verificări derulate la Nuclearelectrica între 15 octombrie 2025 și 20 martie 2026, iar Ministerul Energiei ceruse convocarea unei AGA extraordinare tocmai pentru discutarea concluziilor sale. Există, așadar, un instrument de evaluare instituțională mult mai consistent decât cererea de reevaluare a strategiei care tocmai fusese respinsă. Doar că el vizează conduita recentă a companiei, nu decizia originară din 2022. Întrebarea corectă, ar trebui să fie: cine a fundamentat tehnic alegerea NuScale în 2022, pe ce bază s-a ales exact acest furnizor (dintre alternativele SMR disponibile atunci — Rolls-Royce SMR, GE-Hitachi BWRX-300 etc.), și dacă acea fundamentare a evaluat riscul FOAK (First of a Kind) pe care conducerea actuală a SNN îl invocă abia acum, după ce s-au cheltuit ~1 miliard lei.
Este relevant sa înțelegem de ce nu s-a analizat și o altă alternativă: CSMR (Candu Small Modular Reactors – 300 MW), care este o tehnologie foarte bine cunoscută în România. Tehnologia este dezvoltată de Atkins-Realis/Canada, exact partenerul Nuclearelectrica pentru U-1/U-4, cu care am avut în trecut acorduri de licențe!
Fostul ministru PSD Bogdan Ivan (care a avizat FID-ul din februarie 2026) apăra proiectul (evident, fără să-i și înțeleagă semnificația tehnică) spunând că decizia s-a bazat pe premisa unei finanțări externe americane certe (US EXIM + un fond de investiții american) și pe revenirea Băncii Mondiale ca finanțator pentru proiecte nucleare. E adevărat că în iunie 2025 Banca Mondială a acceptat să redevină finanțator pentru proiecte nucleare. Asta a reprezentat o schimbare importantă de politică a instituției care a ridicat o mai veche interdicție generală de a finanța energie nucleară. Nu a fost vorba însă nici o clipă de o negociere concretă pentru proiectul românesc.
US EximBank: 7 miliarde USD, confirmat, dar…
Memorandumul de Înțelegere între Romania și SUA din octombrie 2020 exprima interesul de a finanța „proiecte importante de investiții energetice în România, inclusiv cele nucleare” — dar nu era deloc dedicat NuScale, și nu era dedicat nici exclusiv energiei nucleare. (E consistent cu ce am găsit și la discuția noastră despre retehnologizarea U1: finanțarea EximBank a fost mereu discutată pentru întregul program nuclear – retech U1, U3-U4, SMR -, nu ca angajament specific pentru Doicești.)
Proiectul NuScale a fost însă respins in SUA
Proiectul-far al NuScale în SUA — Carbon Free Power Project, Idaho Falls, susținut cu 1,4 miliarde USD cost-share de la Departamentul American al Energiei, singurul design SMR certificat vreodată de NRC, cu un consorțiu de 46 de comapanii de utilitate publică, membre UAMPS — a fost anulat pe 8 noiembrie 2023, în mod oficial din lipsă de abonați suficienți: testul de competitivitate economică din decembrie 2022 arătase faptul că costul depășea ținta de 58 USD/MWh.
UAMPS (Utah Associated Municipal Power Systems) este o agenție interguvernamentală care reunește orășele și municipalități din Utah și statele vecine (Idaho, Nevada, New Mexico, California, Wyoming, Arizona) care își operează propriile servicii de electricitate — modelul american de municipal utility, în care primăria deține rețeaua de distribuție și cumpără sau produce energia pentru locuitori. Sunt entități mici: orașe de câteva mii până la câteva zeci de mii de locuitori. Când estimarea de cost a urcat de la 58 la circa 89 USD/MWh, tot mai multe orașe au votat retragerea din proiect — nu-și puteau justifica în fața propriilor consilii locale un preț necompetitiv față de gaz sau regenerabile.
Detaliul semnificativ: în același comunicat trimestrial (Q3 2023) în care NuScale anunța eșecul proiectului Idaho, compania anunța, la câteva rânduri distanță, aprobarea unui document cheie de licențiere pentru proiectul RoPower din România. Practic, în chiar momentul în care cel mai avansat și mai bine finanțat proiect NuScale se prăbușea comercial, compania își redirecționa narativul către „primul reactor SMR funcțional” din România. E greu să nu citești asta așa: o companie care, pierzându-și proiectul de referință cel mai credibil, are nevoie disperată ca proiectul românesc să devină noul ei stindard, iar asta se petrecea exact în perioada în care Ministerul Energiei și SNN au continuat, an după an, să avanseze cu Doicești.
Concluzia logică e greu de combătut: NuScale n-a reușit să găsească suficienți clienți dispuși să plătească, cu sprijin federal de 1,4 miliarde USD, cu design deja certificat, pe propria piață americană.
Deci, semnalul de viabilitate comercială a tehnologiei era deja negativ cu trei ani înainte de termenul FID-ul – Final Investment Decision, decizia finală de investiție – din iunie 2026. Ce înseamnă asta? Înseamnă trei lucruri distincte.
Cronologic. Testul de competitivitate din decembrie 2022 a venit la circa trei luni după HAGOA nr. 8/22.09.2022. Strategia românească a fost adoptată pe baza unor ipoteze economice pe care piața americană le-a invalidat aproape imediat. Alegerea tehnologiei și a amplasamentului, fixată în septembrie 2022, nu a fost niciodată reexaminată pe fond. Deciziile ulterioare ale acționarilor — trecerea prin FEED 1, FEED 2, apoi FID-ul din februarie 2026 (HAGEA nr. 1/2026) — au fost etape în interiorul acelui cadru, nu revizuiri ale lui. Nimeni nu a mai pus vreodată în discuție, cu un vot, dacă NuScale la Doicești rămâne opțiunea potrivită.
Ca risc de proiect. Logica standard de atenuare a riscului FOAK e să nu fii tu primul: aștepți ca furnizorul să construiască o unitate de referință acasă, cu subvenții și lanț de aprovizionare propriu, și cumperi al doilea exemplar. Anularea CFPP a șters această opțiune. România a trecut, fără o decizie explicită în acest sens, din poziția de al doilea adoptant în cea de unic adoptant — cu tot ce înseamnă asta pentru costuri și calendar.
Ca semnal pentru finanțatori. Prețul care a alungat orașele din UAMPS (aproximativ 89 USD/MWh față de ținta de 58) este un indicator esențial pe care EXIM și DFC îl testează în due diligence. Faptul că scrisorile lor rămân indicative și neangajante nu e probabil o coincidență procedurală.
Comunicatul RoPower din 4 mai 2026 descrie sprijinul EXIM ca fiind „de principiu”, iar cel al DFC ca Scrisoare de Intenție. Reprezentanții RoPower au precizat că angajamentele sunt indicative și depind de finalizarea evaluărilor și de aprobările interne ale instituțiilor. Nu există angajamente ferme până la primirea unei cereri oficiale de creditare din partea dezvoltatorului. Iar la AGA din 15 iulie, conducerea a raportat că obținerea finanțării externe — una dintre condițiile FID scadente la finalul lui iunie — nu fusese realizată.
Continuarea proiectului românesc după noiembrie 2023, fără ca acest eșec să fi declanșat automat o reevaluare, e exact genul de refuz de a vedea ce indică piața. Este SMR-PWR un dead end comercial? Mai târziu voi pune întrebarea dacă și tehnic e tot un eșec.
Deci e un fir clar de audit posibil: decizia din 2022 s-a bazat pe o ipoteză de finanțare externă niciodată confirmată contractual, iar asta ar trebui să fie obiectul central al oricărei evaluări — nu procedura de vot din iulie 2026.
De ce contează asta juridic, nu doar politic
(a) Risc de guvernanță corporativă / răspundere a administratorilor. Directorul general Cosmin Ghiță a cerut formal mandatul de reevaluare tocmai pentru că unele condiții asociate FID din februarie 2026 (acordul-cadru de împărțire a riscurilor cu NuScale, condițiile de achiziție a celor 6 module) nu au fost îndeplinite până la termenul din iunie. Din perspectiva Legii 31/1990 (obligația de diligență a unui bun administrator) și OUG 109/2011 (guvernanță corporativă SOE), conducerea executivă avea de fapt obligația să semnaleze acest risc acționarilor. Refuzul acționarului majoritar de a mandata evaluarea nu elimină riscul tehnic/financiar — dar mută expunerea la răspundere dinspre board către stat: dacă proiectul eșuează, CA poate documenta acum, oficial, în procesul-verbal AGOA, că a cerut reevaluarea și a fost blocat de acționarul majoritar. E o poziționare defensivă inteligentă din partea managementului SNN, indiferent dacă a fost intenționată explicit ca atare sau „aranjată” intre Stat si SNN. Multe companii având acţionari Statul o folosesc pentru a „pasa răspunderea” către Stat, iar acesta apoi, „acoperă problema” ca pisicile, cu un material numit „răspunderea ministerială”, care nu prea se ştie în ce constă (o fi sinonim cu „răspunderea patrimonială” ?!)
(b) Protecția acționarilor minoritari — posibil abuz de majoritate. SNN e listată la BVB, cu ~17,5% free-float, incluzând fonduri de pensii și investitori instituționali. Legea societăților (art. 1361, principiul interzicerii exercitării dreptului de vot de către acționarul majoritar în dauna societății sau a acționarilor minoritari) oferă teoretic o cale de atac dacă se poate demonstra că blocarea reevaluării — pe fondul unui proiect deja cheltuit cu ~1 miliard lei fără rezultat concret și cu condiții FID neîndeplinite — dăunează societății. Nu e o miză teoretică: chiar Bolojan a vorbit public despre riscul ca România să rămână „cu un teren și niște hârtii”, ceea ce e practic o admitere publică, din partea premierului interimar, a riscului de prejudiciu.
(c) Guvernanță informală / posibilă problemă de piață de capital. Faptul că ministerul negociază el în mod bilateral cu DOE variante tehnologice alternative — informație care, dacă s-ar concretiza, ar fi clar material/relevantă pentru prețul acțiunii SNN la bursă — în afara procesului oficial de informare a acționarilor (care, conform comunicatelor, are următorul punct programat abia în septembrie 2026) ridică o problemă de tratament egal al informației către piață, sub Regulamentul UE privind abuzul de piață (MAR), aplicabil emitenților listați. Dacă negocierile Bușoi-DOE ajung la o direcție concretă, iar aceasta ajunge la cunoștința pieței selectiv (de ex. prin scurgeri de presă) înainte de o comunicare oficială reglementată, SNN ca emitent și, indirect, ministerul ca acționar/sursă a informației, se expun unei probleme reale de disclosure. Să explic mai clar:
Informația care contează pentru prețul unei acțiuni trebuie să ajungă la toți investitorii în același timp, nu întâi la câțiva. SNN e listată la bursă. Dacă Ministerul Energiei negociază cu DOE trecerea la altă tehnologie SMR, asta ar fi o informație privilegiată — precisă, nepublică și de natură să miște semnificativ cursul acțiunii, pentru că ar însemna abandonarea unui proiect în care s-a investit ~1 miliard lei. Regulamentul UE 596/2014 (MAR) obligă emitentul să publice o astfel de informație cât mai curând posibil, printr-un raport curent la BVB, accesibil simultan tuturor.
Problema e că negocierile par a se purta în afara circuitului corporativ — adică în mod bilateral, între ministerul român și DOE — iar următoarea comunicare oficială e programată abia în septembrie. Într-un asemenea interval, informația poate „scapa” uneori. Iar dacă se întâmplă așa, și unii investitori vor tranzacționa știind, ceilalți nu — ajungem la interzicerea MAR adică o divulgare selectivă.
(d) Ilie Bolojan a afirmat explicit că, în cadrul proiectului, drepturile de autor/patentele „au fost cedate altora” — adică România a plătit dezvoltarea, dar nu deține IP-ul (Intellectual Property) rezultat. Dacă asta se confirmă — Contractele RoPower–NuScale/Fluor nu sunt publice, iar formula „au fost cedate altora” e vagă — poate însemna lucruri foarte diferite juridic. Dar, indiferent de asta, se mai poate vorbi de o negociere bună? Să explic mai clar:
România a finanțat, prin RoPower, studiile FEED 1 și FEED 2 — inginerie de detaliu care rafinează designul, îl adaptează la sit și produce documentație de autorizare, dar nu are IP-ul pentru aceste cercetări, după cum spune premierul. Sunt sute de milioane de lei care s-au cheltuit pe această muncă tehnică. Dacă rezultatele acestei munci rămân proprietatea NuScale/Fluor, atunci România a plătit maturizarea unui produs comercial pe care furnizorul îl poate vinde apoi altor clienți, fără să datoreze nimic. Iar dacă proiectul se oprește, rămânem doar cu ce spunea premierul: terenul și niște hârtii pe care nu le poți folosi în altă parte.
În principiu nu e ceva ieșit din comun, există astfel de negocieri — furnizorul își păstrează IP-ul de bază, clientul primește doar licență de utilizare pentru amplasamentul său. Iar, autorizația DOE poate impune uneori restricții asupra a ceea ce poate fi transferat unui partener străin. Dar, un client care preia riscul FOAK în locul furnizorului are, în mod normal, o poziție de negociere mai bună pentru drepturi asupra rezultatelor, participație la royalty-uri din vânzările ulterioare sau beneficiază de reduceri de preț.
Partea importantă. E adevărat că legea 31/1990 protejează administratorul care a decis „în mod rezonabil informat” — regula judecății de afaceri. Protecția însă e condiționată: acoperă decizia care e documentată, nu pe cea luată în absența analizei. OUG 109/2011 impune companiilor de stat clar o fundamentare prealabilă. Deci întrebarea de natură juridică e „pe ce analiză s-a acceptat?”. Pentru că dacă nu există analiza tehnică, atunci nu mai discutăm despre posibilitatea unei negocieri proaste, ci despre o decizie luată fără baza pe care legea o cere.
Deocamdată, România pierde timp să rezolve cumva ceva ce nu funcționează şi mai pierde și bani in același timp, in loc să se concentreze pe prioritățile menționate la începutul articolului
In concluzie: ne aflăm in fața a unor riscuri de politici publice (a continua fără să rezolvăm ceva ce nu funcționează) dar mai ales tehnico-economice, ce pot deveni dramatice pe termen foarte lung. Acestea din urma vor fi analizate și demonstrate separat.
România, țara țepelor. Când ești la nivel big games și nu merge să dai un tun în țara ta, te orientezi către o țara coruptă mai de lumea a treia. Vezi povestea BAC-lui englez în care englezii au transformat un faliment industrial într-o vânzare de succes către cine? Către un dictator semianalfabet din marginea Europei subdezvoltate, dictator care printre alte deliruri visa și avioane pe pereți. Factura? Românul, normal, ca întotdeauna cu bănuțul la ghișeul istoriei, secția unde mândria și prostia se plătesc cu paleții de bancnote.
Domnule Dragostin, continuați să scrieți despre acest subiect.
Măcar să știe lumea!
Cum niște șmecheri cu tupeu,pe mână cu niște corupți,duc hoția la nivel de artă.
Ne calcă în picioare, ăștia care duc mâna la inimă, când sună imnul de stat!
Nu stiu daca ati auzit de planul de a utila portul Long Beach CA, langa LA cu un SMR. Portul are 12 dane (terminale) iar fiecare plateste factura de curent de appx 400 000 $/luna.
https://maritime-executive.com/article/long-beach-and-marad-to-study-small-nuclear-reactors-for-ports-and-ships
Depinde și cine dezvoltă acel SMR!
nea Catalin, ma impresioneaza perseverenta mata.
Imi pare rau dar n-ai nici o sansa. Pe de o parte nu intereseaza pe nimeni, nici macar pe cei care pricep ceva, pe de alta parte decidentii se ascund unul in spatele altuia si doresc doar, eventual, sa se remarce drept mari mahari. Nu in ultimul rind cred ca pt ei conteaza mult sa aiba relatii bune cu americanii, sau chiar sa incaseze ceva comisioane!
nea Neamtule, imi fac doar datoria de a spune doar ce stiu/inteleg.
Ceea ce se intimpla acum, imi aduce aminte in mod izbitor de situatia cvasi-identica ca acum cca 50 de ani:
– „atunci”, trebuia sa alegem intre U-imbogatit care era folosit intr-un „SMR sovietic” (adica tehnologie PWR) si U-natural, (adica PHWR-CANDU, adica Canadian)
– „astazi”, trebuie sa alegem tot intre U-imbogatit care este folosit intr-un SMR- de data asta american (adica tot tehnologie PWR) si acelasi U-natural (adica tot PHWR- CANDU, dar numit CSMR – Candu Small Modular Reactors)
Diferenta temporala, este ca „atunci” la decizia calculata – CANDU, au participat Hulubei, Peculea, Mihulecea, Ionel Purica (Sr- caruia ii port recunostinta si respect infinit ca si regretatilor A.Leca, Wlezek s.a. deci mari personalitati, savanti, experti…dar
„astazi” ? nu stiu pe cine sa intreb ceva despre nuclear, ca sa mai imi aduc aminte !….ii mai intreb si mai conversez in hirjoneala cu ziaristii.
Dar, acum, ca stam la o sueta, stii ce este cel mai distractiv (pentru mine cel putin) ? Suntem atit de tantalai ca nu stim ca Romania are SMR-uri de vreo 30 de ani incoace …si nici nu intelegem.
„Poanta” (greu de inteles) este ca un reactor CANDU de la Cernavoda este o suma de cca 350 tuburi de presiune de cca 2 MW. deci 2 x 350=700 MW (nu va luati dupa cifre exact, arat doar principiul !)
1 Tub de presiune are in el apa grea pentru transfer termic si casete de U combustibil pentru incalzirea apei grele prin fisiune)….adica, voila de vezi – e un minireactor de 2 MW…i-am batut pe yankei la miniaturizare !
Pe baza acestui principiu, canadienii au proiectat (de fapt adaptat !) SCMR pomenit mai sus.
Pentru Romania n-ar fi mai usor, mai cunoscut si mai ieftin sa continuam pe ulita asta pe care am mai mers ?
subliniez…cele de mai sus sunt un principiu…cum spuneam, ca la o „sueta”…nu ca miine am avea SMR-Candu !
Felicitari Domnule Dragostin!
Domnul Bolojan tocmai a anuntat obtinerea unui imprumut de 800 milioane euro pentru retehnologizare Unitate 1 Cernavoda….
Simultan de la presedentie erau admonestati pentru grava dezinformare cei care afirmau ca pierderea unui jalon PNRR in valoare de 790 milioane euro (bani acordati pentru trecerea unei legi in Parlament) ar fi un dezastru (si deci anume legi nu mai sunt necesare)…un fleac…
in fine…observatia cu mini-reactoarele de 2 MWp este grozava!!!! Poate ne vine si noua mintea la cap sa nu mai furam caciula generatiilor viitoare…
Sunt niște sute de milioane de americani. De ce să aibă „relații bune” fix cu țeparii ăștia?
Articolul încearcă să limpezească lucrurile. De ce nu începem și cu reușitele în acest domeniu. Concurența este foarte mare și sunt foarte mulți producători de aceste SMR uri. Pe scurt, s-au testat câteva tehnologii dar practic este unul singur autorizat. Acesta este reactorul chinez de 2 MW termici (TMSR-LF1) din provincia Gansu care continuă să fie unul dintre cele mai interesante proiecte nucleare din lume. El a trecut toate probele anul trecut și a fost aprobată în octombrie 2025. Echipa de la Institutul de Fizică Aplicată din Shanghai a anunțat că reactorul a atins și menținut funcționarea la întreaga capacitate proiectată, Ținta este reactorul de 10 Mw și apoi cel de 100 Mw. Termenul limită este 2030. Având în vedere că nici o altă țară nu a reușit să dezvolte un asemenea reactor se poate face demersurile pentru licențierea și achiziționarea unui reactor pe toriu la cheie. Lucruri care se pot face numai la nivel de guvern. Așa cum Bulgaria și Ungaria au făcut fabrici în care asamblează mașini electrice chinezești cred că un acord în acest domeniu cu China care să treacă toate barierele uniunii europene este posibil. Cu altă ocazie am discutat de utilitatea acestor SMR uri în România , atât din punct de vedere geografic cât și din punct de vedere al așezărilor în zonele muntoase. În opinia mea, reactoarele chineze cu săruri topite, este mai probabil ca România să încerce un parteneriat industrial sau o licență de fabricație decât o simplă achiziție a unui reactor. România are deja experiență în exploatarea centralelor nucleare prin Nuclearelectrica și o bază de specialiști care ar putea facilita adoptarea unei noi generații de reactoare
Un proverb chinez spune: toate misterele sunt cunoscute, numai lucrurile evidente inseala
Poate unii au uitat când țara noastră a cumpărat fregatele scoase din uz de UK, ca erau în incapacitate de luptă, cumpărate de Năstase la mai mult de 10 ori pretu – parca numa Maiaxa a reușit ceva similar
https://jurnalul.ro/special-jurnalul/fregatele-a-doua-teapa-101318.html
Vezi și pretu platit de Chile pt o nava tot type 22 class frigate – dar la chilieni avea și armament nou, ca ale noastre avea ca armament radarele și senzorii de luptă
Astăzi fregatele alea vor fi clasificate corvete și în curând opv, sau poate nave de aprovizionare
S-au înlocuit parcă motoarele, plus ceva torpile noi și vor primii în curând NSM
La momentu respectiv se spusese ca ala a fost pretu pt intrarea in NATO – ca noi avem mulți specialiști care se exprimă des, ca stiu mersu astrelor și a globului;
Și minune împărătească, ca vezi ca aia care se exprimă des prin tembeliziuni is de fapt tocmai aia care erau în combinații cu acei care au supt din bujetu de stat
Apoi a urmat tunu cu contractu bechtel cu autostrada Transilvania
Și ăla se spunea atunci ca era tot un pret obligatoriu pt intrarea in NATO
Nu degeaba presa obedienta stia cu certitudine ca Nastase este cel mai deștept prim minister al Evropei,
Cel mai deștept pe timpu nopții
Ca pe timpu zilei tara mergea destul de prost, la vremurile alea
Dar ce să faci, ca a venit Doamna Boagiu și a zis ca e scump pretu, a renegociat și încheiat contractu cu bechtelu
Mai apoi pictor vonta cu doctorat luat cu Năstase parcă, tovarash si preten cu shova, au zis ca nu mai găsesc contractu original cu bechtelu – așa ca s-au mai dat câteva zeci de milioane de ieuro la bechtel
Ca noi ne permitem
Noi întodeauna ne permitem, ca de aia avem pretu aia la energie, etalon de incapacitate managerială pa toată Evropa
Tara bogată dar degeaba ca poporu voteaza doar cu ochii larg închiși
Poate unii nu au terminat de numărat ouâle lu Năstase și n-au avut timp să citească programele politice ale partidelor
Așa și cu semereurile astea
Am să subliniez ca, dacă imi amintesc bine, de pe la cartea de istoria, Timișoara a fost primu oraș din Evropa iluminat cu curent electric prin 1884
Și semereurile astea sunt ceva de viitor, ca și iluminat pe curent dând a apărut el, la vremea lui
Totuși, tb sa vezi pretu final – costu final al kW
Dacă pretu îi prohibitiv atunci mai bine nu
Dar ce te faci ca pe lângă aia cu nuscale mai câștigă și ăștia ai nostri tradiționali
Ca am văzut ca nova power & gas au mărit pretul terenului de cateva ori și au intrat și ei în combinație cu semereurile astea –
Nova power & gas sunt parcă antrenați și la o chestie cu creșterea prețului la curent, dar nu poate fi adevărat, ca justiția zice ca îs nevinovați
Ca la noi toți îs nevinovați
https://economedia.ro/exclusiv-interviu-cum-explica-anre-esecul-definitiv-in-razboiul-de-100-de-milioane-de-lei-cu-nova-power-gas-george-niculescu-motivarea-instantei-preluata-copy-paste-de.html
Numa relu fenechiu de la penele a greșit rețeta cu transformatoru
Sigur n-a avut avocați buni, care să fie tovarashi și preteni cu ăia de la varfu sistemului judiciar tradițional
Să fii mare nu-i mirare
Să fii om îi lucru mare
Parca smenul cu fregatele a fost facut de o firma a generalului ghips in asociatie cu Norman Lamont, fost nr 2 in guvernului Major. Am fost in companie buna.
Toate SMR au aceiași problema.
Costul ridicat al energiei electrice produse.
De aia centralele nucleare sunt cu puteri de 700 sau 1.000 ( și peste) de MW installati. Pretul energiei produse e scazut datorită mărimii reactoarelor .
Și dacă folosești combustibil cu uraniu natural (ca la reactoarele CANDU) ai un preț și mai scăzut. Și independența de aprovizionare.
Cu SMR NuScale vom importa (pe dolari) și combustibilul. Care e un amestec de uraniu îmbogățit și plutoniu. Să producem așa ceva în țară, exclus. Nu ne lasă tratatele internaționale semnate. Și Rusia.
Deci din start costul combustibilului va mării și mai mult costul energiei produse.
La SMR și contrar prezentării oficiale, rolul NU ESTE de a produce energie (scumpă) in banda .
Rolul lor e să alimenteze autonom și individual marii consumatoare de curent ( siderurgie , produs aluminiu, , centre IA ) și care astfel să nu graveaze pe sisteme energetice naționale.
La Doicești nu exista absolut nici un astfel de exemplu de consumator masiv de energie.
Deci e o găselniță a unor șmecheri bine îmbrăcați , cu relații unde trebuie , pentru a mulge niste miliarde de euro de la un stat extrem de prost condus și catastrofal gestionat .
Se întreabă cineva :
– ” daca guvernul român sistează oricare finanțare a proiectului NuScale , in cite săptămâni intra in faliment respectiva firma ? ”
– Cum de Bolojan a fost destituit exact după ce a zis că ar vrea finanțarea unui singur reactor și după aia sa vedem cum funcționează și la ce preț produce curentul electric.
Grindeanu a apărut imediat și a declarat că se subminează prietenia strategică cu USA. ☹️
– Zici tovarășe Grindeanu & Olguța că decizia lui Bolojan NU LOVEA o sursă sigură de îmbogățire a unor pesedisti ?
NuScale are o singura sursă constantă de finanțare actuala . Vaca de muls numită Romania.
Exact , identic cum cu ceva timp in urma , Romania lucrului bine făcut. 😀 era UNICA vaca de muls pentru canadienii de la Gabriel Resources.
Cum a sfârșit „afacerea” GR- Roșia Montană Gold știm cu toții.
Acum , fiind perseverenți , străbatem aceiasi strada ( stors de bani ) dar cu protagoniști diverși si în alt domeniu.
Succes.
NuScale e o cutie goala . Nu are in spate nici măcar o hala de produs componente de reactoare. Doar și exclusiv niste birouri cu vreo 300 angajați și un consiliu de administrație. Toți trebuie platiti . De unde ?
Împrumuturi bancare , de pe bursă ( vânzare acțiuni ) și in paralel de la UNICUL client numit statul român.
Exact , identic ca la Gabriel Resources.
NuScale sa producă un prim reactor pe banii lor ? Nici poveste.
De aia se face presiune pe factorii de decizie , prin presa ( in) dependenta in a nu opri finanțarea.
Succes tuturor susținătorilor „proiectului”.
Legat de reactoarele CANDU vreau sa semnalez aceasta stire (https://www.autonocion.com/us/canadian-lab-nuclear-fuel/) care vorbeste despre un anume preoces chimic WATSS, care recupereaza 90% din rezidurile CANDU in 24 de ore, pentru a-l arde intr-un nou tip reactor (Stable Salt Reactor-Wasteburner sau SSR-W care inca nu exista).
Care e parerea dumneavoastra, nu am iesi mai bine daca ne-am concentra pe acest tip de reactor in locul SMR-urilor de la NuScale ? Exista sanse pentru reactoarele cu sare topita avand in vedere cat de coroziv poate fi acel lichid ? Sau e mai bun cel cu plumb topit de care se aude ca e in cercetare la noi in tara ?
@tr
Din laborator pina la reactor comercial, mai e un Munte Himalaya de escaladat, adica:
– ce stim aparent real: succes in laborator intr-un mediu perfect controlat (celule fierbinti, ecranare, etc.), care e parte „simpla” si frumoasa entuziasmant
– e alta chestie sa ai o UZINA CHIMICA care sa prelucreze tone de deseuri radioactive in FLUX CONTINUU si cu SECURITATE ABSOLUTA !!
– dam in alta chestie: uzina aia care o fi (daca o fi), va produce deseuri (din consumabile) inerent iar ea insasi va deveni un mare deseu cu timpul…care trebuie tratat, sau stocat, sau ingropat (chestie cu mult mai grea)…asa ca oarecum dam din lac in put…scadem radioactivitatea a altceva si cree deseuri radioactive altundeva…e cam ca energia…nu se pierde ci se transforma
– alta dandana: (asta o stiu din scoala) : molten salts sunt corozive ca dracu, mai ales in spectru rapid….ISTORIC, aceasta tehnologie se confrunta cu probleme MASIVE DE COROZIUNE…de zeci de ani…si cred ca va mai dura citeva zeci de ani…daca nu gasim niste elemente din tabloul lui Medeleev care sa reziste la „coroziunea” neutronilor pina la aia fizica -temperaturi, frecare, etc.
– autorizarea, licentierea la tot balamucul asta va dura decenii
Asa ca…
Domnule Dragostin suneți sigur că toți ăștia pomeniți de dumneavoastra si care reprezinta „autoritatile” române stiu să citească sau în cel mai bun caz, nu sunt analfabeți funcționali?
România nu mai are specialiști in nici un domeniu. Cel nuclear nici atât. E rezultatul a treizeci de ani de școală proastă și al emigrării in masă a celor literați. In Rumunika au rămas doar bătrânii și proștii.
SMR -urile nu-s un subiect nici pentru oamenii în vârstă – oricât de școliți – nici pentru prostovani cu opinii îmbrăcați în costum. Cred că vă bateți cu morile de vânt.
Mai avem specialiști în domeniul nuclear! Faptul că mulți sunt la o vârstă relativ înaintată nu îi face inutili!
Din păcate, insay, domeniul e din ce în ce mai infestat politic!
Tot respectul domnule Dragostin pentru radiografia fauta acestui proiect. Avand in vedere numarul foarte mare de incalcari ale reglementarilor in domeniu (facute voit in opinia mea), sunt ferm convins ca acest proiect a fost gandit de la inceput ca o forma mascata de a se plati din banul public ,prin punerea statului intr-o pozitie fara iesire, niste dari la decidentii zilei ,cu cumpararea de influienta pentru baietii destepti din Romania,ceva identic cu Autostrada Transilvania .Sunt atatea exemple de devalizare a Statului Roman ca nu ne mai mira nimic. Sat fara caini.
”sunt ferm convins ca acest proiect a fost gandit de la inceput ca o forma mascata de a se plati din banul public ,prin punerea statului intr-o pozitie fara iesire, niste dari la decidentii zilei ,cu cumpararea de influienta pentru baietii destepti din Romania,ceva identic cu Autostrada Transilvania”
Fii ferm convins că guvernul american nu e implicat în niciun fel în mizeria de la Doicești, la fel cum nu era implicat nici în mizeria cu Bechtel.
”Sat fara caini.”
Nu. Sat cu propagandă anti-americană și șmenuri românești. Niște americani au vândut cu 40 mil euro terenul de la Doicești cumpărat cu 5 mil euro sau niște români?
Câțiva parametrii economici și tehnici comparativi: logica economică și operațională se modifică complet. SMR-urile industriale mari (de 100–300 MW) au preț scăzut (0,03 – 0,07 dolari pe kWh), SMR 2MW nu concurează cu marile centrale nucleare (precum Cernavodă), ci funcționează ca o „baterie nucleară” plug-and-play, aducând avantaje esențiale. În primul rând nu avem pierderile pe liniile de transport. Apoi:
1. Mentenanță aproape zero
Fără piese în mișcare complexe, Multe microreactoare de 2 MW (cum este proiectul (Westinghouse eVinci sau similare) folosesc tehnologii pe bază de conducte de căldură (heat pipes) cu sodiu lichid. Căldura se transferă pasiv, prin legile fizicii (capilaritate și convecție), eliminând complet pompele de răcire masive, valvele și circuitele presurizate complexe care necesită reparații constante.
Operare automatizată / de la distanță: Sunt proiectate să funcționeze digitalizat, fără a necesita o armată de ingineri la fața locului. În caz de anomalie, fizica reactorului oprește automat reacția (siguranță pasivă).
2. Combustibilul: Încărcare unică pentru mulți ani
Ciclul „Battery-Swap”: Un reactor de 2 MW vine din fabrică cu combustibilul gata sigilat în interiorul nucleului. Acesta funcționează continuu, la putere maximă, timp de 8 până la 20 de ani fără a fi deschis sau reîncărcat.
Fără deșeuri manipulate local: Când combustibilul se epuizează după un deceniu, reactorul nu se deschide la fața locului. Întregul modul este colectat de producător, pus pe un camion sau într-un container și înlocuit cu unul nou-nouț. Local, riscul de proliferare sau accident la manipularea combustibilului este zero.
Rezistență extremă (TRISO): Multe dintre aceste modele folosesc combustibil de tip [TRISO (TRi-structural ISOtropic)](https://inl.gov/trending-topics/microreactors/), adică microsfere de uraniu învelite în straturi de carbon și ceramică (carbură de siliciu). Acest combustibil nu se poate topi nici la temperaturi extreme, fiind practic imposibil să provoace un accident de tip Cernobîl.
Unde devine acest lucru un avantaj uriaș?
Deși prețul per kWh generat de un reactor de 2 MW este de câteva ori mai mare decât cel de la Cernavodă, el devine extrem de rentabil în scenarii specifice:
Comunități izolate în zone muntoase unde liniile de transport de electricitate sunt greu de construit și de întreținut. În aceste locuri e posibil ca electricitatea să se produce acum cu generatoare diesel uriașe, unde costul motorinei și al transportului acesteia este astronomic.
Baze militare sau centre de date strategice care au nevoie de independență energetică absolută timp de un deceniu, fără să depindă de rețeaua națională sau de lanțurile de aprovizionare cu combustibil.