Friedrich Merz nu candidează duminică nici la Berlin, nici în Mecklenburg-Pomerania Inferioară (prescurtat MV). Cu toate acestea, rezultatele celor două alegeri regionale ar putea decide dacă și pentru cât timp va mai rămâne cancelar.
După pierderea Saxoniei-Anhaltine, Merz are două obiective minime. CDU trebuie să câștige alegerile din Berlin și să rămână în parlamentul regional din MV. Dacă le atinge, cancelarul va câștiga timp, cel puțin până după alegerile din Renania de Nord-Westfalia (prescurtat NRW) din primăvara anului 2027. Dacă le ratează pe amândouă, discuția despre înlocuirea sa va deveni aproape inevitabilă, singura întrebare rămânând când.
Pe hârtie, acestea sunt două alegeri regionale, exact cum au fost și alegerile din Saxonia Anhaltină. În realitate, au devenit un referendum asupra autorității cancelarului. Mai întâi pe scurt despre particularitățile celor două alegeri.
Berlin, lupta între periferia de dreapta și centrul de stânga
La Berlin, alegerile s-au transformat într-o competiție foarte strânsă între CDU și Die Linke. Partidul care va termina pe primul loc va avea cele mai mari șanse să formeze un guvern împreună cu SPD și Verzii. Cele două variante posibile sunt, așadar, un guvern condus de CDU sau unul condus de Die Linke.
Pentru CDU miza este păstrarea funcției de primar al Berlinului. Pentru Die Linke este șansa revenirii la cârma unei guvernări regionale și a transformării Berlinului în principalul său centru de putere politică.
Berlinul nu mai este de mult timp un fief conservator. CDU și implicit cancelarul Merz nici nu trebuie să demonstreze că pot câștiga alegeri “noi”, ci doar că sunt capabili să păstreze un land pe care îl conduc deja.
Bilanțul regional al lui Merz de la venirea sa la putere este oarecum modest. CDU a câștigat Rheinland Pfalz de la SPD, dar a pierdut Saxonia-Anhaltină. A pierdut desigur și alegerile din Baden Württemberg, dar acolo nu conduceau ei guvernul regional. Pierderea Berlinului, însoțită de un rezultat catastrofal în MV, ar însemna trei eșecuri regionale la rând într-o perioadă foarte scurtă, ceea ce în Germania a fost întotdeauna un semnal foarte prost.
Locuințele și limitele populismului
Principala temă a campaniei de la Berlin este locuirea. Aproximativ 85% dintre locuitorii orașului sunt chiriași, iar chiriile cerute pentru contractele noi aproape s-au dublat față de 2014. Potrivit unor estimări, Berlinul va avea nevoie de peste 200.000 de locuințe suplimentare până în 2035-2040.
Die Linke propune plafonarea chiriilor, oprirea evacuărilor din locuințele companiilor publice și exproprierea marilor companii imobiliare. Partidul dorește trecerea în proprietatea publică a peste 200.000 de locuințe și construirea a 75.000 de locuințe sociale în următorii zece ani.
Este o ofertă electorală ușor de înțeles. Există chiriași, există companii imobiliare și există un stat care poate interveni. Problema este că această abordare tratează în primul rând distribuirea locuințelor existente, nu lipsa lor.
Plafonarea chiriilor poate proteja o parte dintre chiriașii care au deja un acoperiș deasupra capului. Poate amortiza temporar creșterea costurilor și le poate oferi mai multă siguranță. Nu poate însă crea locuințele de care orașul are nevoie.
Exproprierea schimbă proprietarul locuințelor, nu numărul lor. După cheltuirea unor miliarde de euro, pe care orașul nu îi are, Berlinul ar avea în continuare același număr de apartamente și același număr de persoane care caută unul. În plus, perspectiva exproprierii crește nesiguranța pentru investitorii, exact într-un moment în care orașul are nevoie de mai multe investiții în construcții.
Problema fundamentală este că Berlinul are prea puține locuințe disponibile. Rata locuințelor libere se află în jurul valorii de 1%, în timp ce pentru funcționarea normală a unei piețe imobiliare este nevoie, în general, de cel puțin 3%, unele estimări indicând un interval normal de 3-5%. Sub acest nivel, fiecare persoană care se mută în oraș intră în competiție cu zeci sau chiar sute de alți solicitanți.
La începutul anilor 2010, când chiriile începuseră deja să crească, Berlinul dispunea încă de o rezervă considerabil mai mare de locuințe, aproximativ 8% din locuințe erau goale pe piață. Între timp, populația a crescut, orașul a devenit mai atractiv, iar construcția de locuințe nu a ținut pasul.
CDU propune eliberarea mai rapidă a terenurilor, reducerea birocrației și accelerarea autorizațiilor de construire. Este abordarea teoretic corectă, dar nici CDU nu reușește să explice de ce, după anii petrecuți la conducerea Berlinului, construcția continuă să avanseze atât de greu. Promisiunea construirii de locuințe are valoare doar dacă acestea sunt efectiv construite.
Aici se vede și problema populismului de stânga. Acesta oferă un adversar clar și o măsură spectaculoasă, dar evită partea mai complicată: identificarea terenurilor, autorizarea proiectelor, infrastructura necesară noilor cartiere și acceptarea faptului că, fără investiții private, Berlinul nu va putea construi suficient.
Alegerile din Berlin nu vor decide doar cine conduce orașul. Ele vor decide dacă administrația viitoare va trata criza locuințelor în primul rând ca pe un conflict între chiriași și proprietari sau ca pe o problemă de ofertă insuficientă.
MV: SPD salvat de alegătorii CDU și votul util
În MV, competiția se desfășoară între SPD și AfD. Ultimul sondaj ZDF plasa SPD la 37%, AfD la 36%, Die Linke la 9%, CDU la 6%, Verzii la 5% și BSW la 4%.
Revenirea SPD este remarcabilă. Cu numai câteva luni în urmă, AfD părea partidul favorit. Mobilizarea din jurul Manuelei Schwesig și teama că AfD ar putea termina pe primul loc au schimbat însă dinamica electorală. O parte dintre alegătorii CDU pare să fi decis să voteze strategic cu SPD pentru a împiedica victoria AfD. Strategia poate funcționa pentru Manuela Schwesig, dar ar putea avea consecințe dramatice pentru CDU. Partidul se află foarte aproape de pragul electoral de 5% și riscă să nu mai intre în parlamentul landului.
Ar fi pentru prima dată când CDU ar dispărea din parlamentul unui land. Chiar dacă MV nu reprezintă un centru tradițional de putere pentru partid, imaginea CDU eliminată dintr-un parlament regional ar avea un impact mult mai mare decât dimensiunea electorală a landului. SPD ar putea câștiga alegerile tocmai cu ajutorul alegătorilor unui partid de guvernare pe care îl împinge spre dispariție. AfD ar fi oprit, dar prețul ar putea fi destabilizarea completă a coaliției federale.
Situația din MV este problematică și dintr-un alt motiv. Adunate, SPD, AfD, Die Linke și BSW ajung în ultimul sondaj la aproximativ 86%. Ceea ce înseamnă că aproape 90% dintre voturi merg spre partide care fie susțin deschis o apropiere de Rusia și reducerea sprijinului pentru Ucraina, fie au avut în trecut relații și afinități puternice cu Moscova.
În cazul AfD și BSW, pozițiile sunt cunoscute. Ambele partide contestă sancțiunile, livrările de arme și direcția actuală a politicii germane față de Rusia. Die Linke este, de asemenea, critică față de sprijinul militar acordat Ucrainei.
Situația SPD este mai complicată. Manuela Schwesig nu poate fi pusă pe același plan cu AfD sau BSW. Guvernul landului însă a sprijinit Nord Stream 2 până foarte târziu și a creat chiar o fundație care a contribuit la protejarea proiectului în fața sancțiunilor americane. Schwesig a încercat până aproape de invazia Rusiei să păstreze proiectul și relațiile economice construite în jurul lui și parțial chiar și după invazie.
Noaptea alegerilor
Pentru Friedrich Merz, rezultatul minim acceptabil este clar: CDU trebuie să termine pe primul loc la Berlin și să rămână peste pragul electoral în MV.
Un asemenea rezultat nu ar reprezenta o victorie politică spectaculoasă. MV, un scor de 6% ar rămâne catastrofal. Dar ar evita cele două imagini care i-ar putea distruge autoritatea de tot: pierderea primăriei Berlinului în fața Die Linke și eliminarea CDU dintr-un parlament regional.
Premierii regionali ai CDU i-au cumpărat niște timp. Prin declarația lor comună de susținere a lui Merz, ei au încercat să oprească discuțiile despre înlocuirea cancelarului și, mai ales, să împiedice o cădere necontrolată, fără existența unui succesor asupra căruia partidul să se pună de acord.
Susținerea lor nu este însă necondiționată. Ea îi oferă lui Merz “o ultimă șansă” de a-și stabiliza poziția. Dacă CDU pierde Berlinul și dispare din parlamentul de la Schwerin, presiunea venită din organizațiile regionale și din baza partidului va reveni imediat.
În acel scenariu Merz ar putea fi obligat să ofere retragerea din funcția de președinte al CDU. Ar putea fi convocat chiar și un congres extraordinar. Renunțarea la conducerea partidului nu ar însemna automat și pierderea Cancelariei, dar ar slăbi decisiv autoritatea sa asupra Uniunii. Pe modelul Merkel post 2018.
Cei care l-au propulsat ar putea deveni călăii lui Merz
Chiar dacă trece de alegerile regionale, Merz trebuie să supraviețuiască politic și zilei de 16 octombrie. Atunci începe, la Bonn, congresul federal al Junge Union, organizația de tineret a CDU.
La congresul precedent, discursul său n-a fost întâmpinat cu aplauze, din contră, iar criticile venite din partea tinerilor creștin-democrați au fost directe și, uneori, personale. De această dată va fi mai greu. Dacă rezultatele CDU rămân slabe, congresul se poate transforma dintr-un simplu test de popularitate într-o dezbatere despre viitorul cancelarului.
Acolo vor fi urmăriți nu doar Merz, ci și Hendrik Wüst și Markus Söder, numele menționate cel mai frecvent în discuțiile despre succesiune. Niciunul nu are în acest moment un interes să declanșeze public o luptă pentru putere. Amândoi au însă interesul să fie bine poziționați dacă Merz pierde partidul.
Bugetul
Cel mai greu test va rămâne cel din Bundestag. În noiembrie ar trebui adoptat bugetul federal pentru 2027.
Aproximativ 20 de deputați ai coaliției au anunțat deja că nu pot susține proiectul în forma actuală. Unii critică lipsa reducerilor fiscale pentru angajați și introducerea unor noi taxe. Alții sunt nemulțumiți de nivelul îndatorării.
Problema este că CDU/CSU și SPD dispun împreună de numai 12 voturi peste majoritatea absolută. Dacă o parte dintre deputați votează împotriva proiectului, bugetul poate pica.
Un asemenea eșec ar avea un impact mult mai puternic decât pierderea unor alegeri regionale din est. Ar demonstra că Merz nu mai poate asigura majoritatea propriului guvern. Coaliția precedentă s-a destrămat tot în urma conflictelor bugetare, iar CDU și SPD ar avea dificultăți să explice de ce actualul cancelar ar trebui să rămână în funcție după ce nu a reușit să adopte bugetul iar asta în contextul în care acest guvern a făcut datorii de sute de miliarde de euro tocmai pentru a scăpa de problemele bugetare.
Paradoxul Merz: prea slab pentru a conduce, dar încă util tuturor
Mai există însă un motiv pentru care Friedrich Merz nu este încă scos din joc. Pentru schimbarea cancelarului nu este suficient ca liderii CDU și CSU să ajungă la concluzia că acesta a devenit o povară electorală. Este nevoie și de acordul SPD.
În Germania, un partid nu își poate schimba cancelarul printr-o simplă decizie internă. Dacă Bundestagul dorește să îl demită, articolul 67 din Constituție impune alegerea simultană a unui succesor cu majoritatea absolută a deputaților. Chiar și în cazul unei retrageri negociate, noul cancelar trebuie ales de Bundestag.
Aritmetica parlamentară este fragilă. Cum spuneam mai sus majoritatea coaliției depășește pragul necesar cu numai 12 voturi. Dacă Merz ar fi înlăturat împotriva voinței sale, nici măcar votul său pentru succesor nu ar putea fi considerat sigur. Nu este o pierdere automată, dar este un risc suplimentar. Iar alegerea cancelarului are loc prin vot secret.
Paradoxal, tocmai nepopularitatea lui Merz îl poate ajuta să rămână în funcție. Un succesor ar beneficia probabil de câteva săptămâni sau luni de liniște și de sondaje mai bune. Nu ar beneficia însă de o altă realitate politică.
Problemele sistemului de pensii, ale asigurărilor de sănătate și de îngrijire, ale bugetului și ale economiei germane nu dispar odată cu schimbarea cancelarului. Dacă Merz nu reușește să adopte reformele, viitorul cancelar va trebui să le adopte. Iar asemenea reforme înseamnă aproape inevitabil un cost semnificativ al popularității noului cancelar.
De aici rezultă și calculul posibililor săi succesori. Pentru Hendrik Wüst, de exemplu, poate fi mai avantajos ca Merz să rămână suficient de mult încât să suporte costurile reformelor. Wüst și-ar putea câștiga din nou alegerile din Renania de Nord-Westfalia în primăvara anului 2027, după care ar intra în disputa federală din postura unui lider regional reconfirmat.
Să preia Cancelaria înaintea reformelor ar însemna să moștenească problemele lui Merz. Să o preia după adoptarea lor ar însemna să moștenească eventualele rezultate.
Și SPD poate avea un interes direct în menținerea cancelarului. În primul rând, schimbarea lui Merz ar putea paraliza coaliția exact în momentul în care trebuie adoptate reformele și bugetul. Negocierile nu s-ar limita la numele noului cancelar. Ar putea fi redeschise împărțirea puterii, prioritățile guvernului și programul de guvernare.
În al doilea rând, social-democrații trebuie să se gândească deja la alegerile federale din 2029. Pentru SPD ar putea fi mai convenabil să concureze împotriva unui cancelar Merz uzat și nepopular decât împotriva unui Hendrik Wüst instalat între timp în Cancelarie, beneficiind de avantajul funcției și de posibilitatea de a se distanța de eșecurile predecesorului.
SPD nici măcar nu ar trebui să îl susțină entuziast pe Merz. Ar fi suficient să le transmită liderilor CDU și CSU că nu va vota un alt cancelar. În acest fel, partidul mai mic al coaliției ar putea decide cine rămâne în fruntea guvernului. Un eventual conflict între Merz și Wüst privind candidatura la Cancelarie din 2029 ar fi, de asemenea, convenabil pentru SPD.
Duminica lui Merz
Dacă CDU păstrează primul loc la Berlin și trece pragul electoral la Schwerin, Merz va putea prezenta seara într-o notă oarecum pozitivă. Va câștiga timp până la congresul Junge Union, apoi până la votarea bugetului și, dacă depășește și aceste obstacole, măcar până la alegerile din Renania de Nord-Westfalia, dacă nu chiar până în 2029.
Situația cancelarului este paradoxală. Merz ar putea rămâne, așadar, nu pentru că mai inspiră suficientă autoritate, ci pentru că este încă util partidelor. Uneori, în politică, un lider foarte slăbit este mai greu de înlocuit decât pare.
