Mulțumesc Contributors.ro pentru că ne oferă posibilitatea de a dezbate decizia Consiliului Concurenței privind sancționarea băncilor participante la formarea ROBOR, subiect care a generat mai multe insulte decât argumente, iar polemica a întreținut confuzia. Prezentate fără patimă, principiile nu sunt atât de complicate, iar întrebarea de fond este: ne dorim să fim parte a Uniunii Europene, asumându-ne regulile pe care această apartenență le presupune, sau preferăm să fim „originali” atunci când vine momentul să le aplicăm?
Explicațiile tehnice pot părea complexe, dar practica europeană ne oferă un reper. Dacă la nivelul Uniunii Europene există o practică unitară, avem toate motivele să o considerăm corectă și să o privim cu încredere și în România.
Indicii bazați pe cotații pot genera probleme de concurență pentru că nu sunt consecința unor tranzacții reale, ci reflectă tranzacțiile potențiale, ceea ce creează risc de coluziune. De aceea au existat sancțiuni ale autorităților de concurență din Uniunea Europeană, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii.
Desigur, pe o piață cu lichiditate scăzută pentru anumite scadențe[1], este bine să bazăm indicii pe cotații ferme. Faptul că o bancă trebuie să fie pregătită să efectueze tranzacții la nivelul cotat și asumat conferă mai multă consistență mecanismului decât în cazul unor cotații pur indicative. Dar, pentru ca acest cadru să producă efectele dorite, este esențial ca, în procesul de fixing, cotațiile ferme individuale să rămână confidențiale până la publicarea rezultatului.
Nu trebuie confundată transparența rezultatului final cu vizibilitatea reciprocă a cotațiilor ferme, deci a deciziilor individuale, înainte de încheierea procesului de stabilire a indicelui. Publicarea indicelui și a informațiilor relevante după finalizarea fixingului contribuie la transparența pieței.
În lipsa confidențialității cotațiilor ferme însă, băncile participante la formarea ROBOR își pot adapta propriile cotații în funcție de comportamentul celorlalte bănci, în loc să ia decizii în mod autonom, pe baza propriei situații de lichiditate și a propriilor estimări. Accesul participanților, în timp real, la cotațiile concurenților elimină incertitudinea și conduce la coordonare.
Coordonarea afectează concurența, fiind, ca urmare, contrară legislației Uniunii Europene în domeniul concurenței. În această privință există o practică bogată a Comisiei Europene și o jurisprudență consistentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
De altfel, cunoscând legislația în domeniul concurenței, chiar băncile susțin că nu a existat coordonare sau cooperare între ele în stabilirea ROBOR.
Și în Polonia și în Ungaria, membre ale UE ca noi, indicii de referință WIBOR și, respectiv, BUBOR, ale căror cotații sunt, de asemenea, ferme, includ în reglementările specifice prevederi exprese privind păstrarea confidențialității în procesul de determinare a cotațiilor individuale precum și în cel de cotare propriu-zisă.
Chiar și în cazul EURIBOR, unde cotațiile se bazează, în mare măsură pe tranzacții efective, fiecare bancă din panelul de fixing are obligația de a trata cotațiile ca informații confidențiale, nepublice, sensibile la preț, până la publicarea acestora de către administrator.
Ca urmare, aspectul esențial din punctul de vedere al regulilor și manifestării concurenței este confidențialitatea, obligația ca fiecare participant să decidă independent de cotațiile celorlalți.
Caracterul ferm al unei cotații și confidențialitatea sunt caracteristici care trebuie să coexiste: banca își asumă obligația de a tranzacționa la nivelul cotat, dar stabilește acel nivel în mod independent, fără a cunoaște în avans deciziile concurenților.
Coordonarea are miză
O altă idee lansată public este că băncile nu ar avea nicio miză financiară pentru a influența în sens ascendent nivelul ROBOR, deoarece o asemenea evoluție ar determina și creșterea ROBID, majorând costurile de finanțare.
În primul rând, ecartul dintre ROBOR și ROBID nu este fix, ci poate varia până la limita maximă reglementată.
În al doilea rând, ROBID nu se transmite automat în dobânda depozitelor pentru maturități mai lungi, deoarece dobânzile depozitelor nu sunt raportate direct la ROBID, spre deosebire de cele de la credite, care sunt raportate direct la ROBOR (dobânda unui credit fiind ROBOR + o marjă fixă a băncii).
Prin urmare, orice creștere suplimentară care s-ar transmite în ROBID prin relația acestuia cu ROBOR, nu s-ar transfera în mod automat asupra dobânzilor plătite de bănci pentru depozite.
Miza o reprezintă scadențele mai lungi, ilichide, prin care ROBOR este o componentă a formulei de calcul a dobânzii pentru o parte semnificativă a creditelor agenților economici și populației.
Aplicată unor volume mari, chiar și o creștere relativ redusă a indicelui poate genera venituri nete semnificative din contractele și instrumentele financiare legate de ROBOR. Pentru ca un comportament coordonat să fie profitabil, nu este necesară, o creștere spectaculoasă sau ușor observabilă a ROBOR.
Astfel, din perspectiva stimulentelor, nu există o forță de sens contrar care să poată contrabalansa avantajul financiar pe care un nivel artificial mai ridicat al ROBOR l-ar putea genera pentru bănci.
Coordonarea nu presupune decuplarea de fundamentele economice
În același timp, existența unor comportamente anticoncurențiale nu presupune decuplarea de fundamentele economice, precum politica monetară, lichiditatea, nivelul inflației etc. În cadrul unei coordonări, obiectul înțelegerii (în cazul acesta cotațiile individuale destinate calculului indicelui ROBOR) poate continua să reflecte tendințele macroeconomice și evoluția factorilor specifici fiecărui sector, dar la un nivel superior celui care s-ar fi format în condițiile unor decizii autonome.
Faptul că evoluția ROBOR poate fi explicată, în mare parte, prin deciziile de politică monetară, lichiditate, inflație sau factori specifici, nu exclude posibilitatea ca, peste nivelul justificat de acești factori, coordonarea să fi adăugat o componentă suplimentară.
Stabilirea ROBOR nu este un proces complet mecanic. Dacă ar fi fost suficientă aplicarea unei formule economice unice, nu ar mai fi fost necesare cotațiile individuale ale băncilor participante la panel. Fixingul implică o componentă decizională. Fiecare bancă își evaluează propria poziție de lichiditate, anticipațiile, necesarul de finanțare și disponibilitatea de a plasa fonduri și transmite o cotație rezultată din aceste evaluări. Această componentă trebuie exercitată independent, astfel încât rezultatul final să reflecte un ansamblu de decizii individuale în condiții concurențiale.
Băncile nu trebuie să transmită neapărat cotații identice pentru a se putea concluziona că independența lor a fost afectată. Coordonarea se concretizează și prin ajustarea comportamentului în funcție de informațiile privind intențiile celorlalți participanți.
Piața determină nivelul ROBOR
Din perspectiva oricărei autorități de concurență, prețul corect este cel care rezultă din funcționarea liberă a pieței, în condițiile în care fiecare actor își stabilește independent comportamentul.
Nu ne substituim pieței prin calcule, modele sau alte evaluări proprii. Analiza noastră a vizat comportamentul participanților: dacă aceștia au adoptat decizii autonome sau prin coordonare.
Calcularea eventualului prejudiciu suferit de clienți reprezintă un aspect distinct, ce revine, conform legii, instanțelor civile, în cadrul acțiunilor în despăgubire, în timp ce legalitatea deciziei autorității de concurență este analizată de instanța de contencios administrativ.
Despre indicii de referință
După cum am menționat, indicii de tip ROBOR, care suplinesc modelele de calcul bazate pe tranzacțiile efective, sunt inerent problematici și, din acest motiv, am susținut introducerea IRCC, un indice bazat pe tranzacții efective.
Din această perspectivă, rămâne de analizat dacă putem rafina mecanismul actual prin care dobânzile variabile ale creditelor sunt legate de un indice al pieței, fără a reveni la situația arbitrară anterioară transpunerii legislației europene privind creditele acordate consumatorilor.
Odată cu adoptarea euro, situația se va regla de la sine prin integrarea într-o piață monetară mult mai amplă și mai lichidă. Dar acest nou proiect de țară, foarte necesar, va mai dura câțiva ani și, până atunci, mecanismul actual trebuie să funcționeze cu respectarea regulilor de concurență.
Regulile de concurență reprezintă una dintre pietrele de temelie ale pieței interne a Uniunii Europene și, de aceea, ele sunt aceleași în toate statele membre și se aplică în mod unitar sub supravegherea Comisiei Europene și sub jurisdicția Curții de Justiție a Uniunii Europene.
[1] Scadențele mai mari de 1 luna au lichiditate redusă.
