Zorba grecul

            Doar vârstnicii și poate cinefilii își mai amintesc de filmul “Zorba grecul”, din 1964. Eroul filmului (jucat de Anthony Quinn) realizează o investiție pentru care cheltuiește multă pasiune, timp, bani. Dar un dezastru are loc și se alege praful de tot. Atunci, eroul începe să danseze sirtaki pe ruinele speranței lui.

            Și noi suntem pe cale să facem o investiție: în restabilirea marilor echilibre din economie, iar rezultatele încep să apară. Doar că dezastrul este foarte aproape; nu este unul natural, ci unul indus (cu bună știință?) de politicieni. Care – folosind și un aparat de propagandă care i-ar face să pălească pe mulți autocrați din istorie – nu se opresc din a susține că negrul este alb, în timp ce torpilează ceea ce s-a realizat, cu greu, în ultimul an.

            România trăiește din 2017 cu mult peste cât produce. Deficitul bugetar a fost, an de an, cel puțin dublul nivelului maxim din acordul de la Maastricht. Deficitul extern a fost cam tot pe acolo, adică ne-am împrumutat din greu ca să consumăm mai mult. O vreme, și economia a crescut onorabil, dar vremea aceea a trecut: în 2024, anul dezastrului bugetar absolut, cu un deficit de 9,3% din PIB, creșterea economică a fost foarte slabă, de numai 0,8%. Adică, ne-am împrumutat din greu ca să crească economiile țărilor partenere! Aceasta este realitatea dură, de aici a plecat guvernul Bolojan în vara anului trecut. Măsurile adoptate, cu greu, au vizat exact reducerea deficitului bugetar, care trebuie să fie o prioritate absolută – fie că ne place, fie că nu.

            Într-o țară care încă înghite slogane pernicioase, de tipul “nu ne vindem țara”, nu e prea greu să susții că a te îndatora la greu ca să crești salarii și pensii e bine, a strânge puțin cureaua ca să oprești dezmățul traiului pe datorie este rău. Doar că această abordare ține la prizonierii tik-tok, dar nu e deloc acceptabilă creditorilor României, pentru care sloganurile deșănțat populiste nu sunt deloc înghiţite.

            Suntem acum în momentul în care mai multe partide au decis că… de fapt, nu prea am înțeles ce au decis: să oprească reformele? Să dăm cu piciorul miliardelor de euro pe care am mai putea, câteva luni doar, să îi primim GRATIS de la Uniunea Europeană? La ce se aşteaptă ele?

            În 2015, partidul Syriza a câștigat alegerile din Grecia, cu promisiuni fantasmagorice, într-o țară îngropată în datorii. A organizat și un referendum, în care a întrebat populația dacă acceptă condițiile impuse de creditori – la care răspunsul negativ a avut 61% din voturi. Doar că lunile pierdute s-au răzbunat; Syriza a fost silit să accepte în final un program cu mult mai dur decât cel respins prin referendum, cu scăderi dramatice de venituri și creșteri de impozite. După mai mulți ani de la criză, putem vedea rezultatul: în 2024, cel mai recent pentru care sunt centralizate date la nivel european, Grecia a înregistrat un PIB pe locuitor mai mic decât în urmă cu 20 de ani! Prețul populismului este foarte, foarte mare! Iar cei care îl plătesc sunt întotdeauna cei în numele cărora sunt aplicate politici populiste.

            Noi nu avem o datorie atât de mare cum avea Grecia, dar nici nu suntem în zona euro. Reducerea datoriei de acum se poate face pe două căi: printr-un program ordonat de reducere treptată a deficitului – dacă programul aplicat efectiv de autorități este credibil, iar creditorii acceptă să împrumute țara, chiar în condiții ceva mai favorabile, pe măsură ce rezultatele încep să apară. Iar până acum aici suntem. Sau, alternativa, trântirea guvernului care are credibilitate, ceea ce se va traduce prompt în reducerea dramatică a finanțării și creșterea dobânzilor, pe măsura riscului mult mai ridicat pe care, pe bună dreptate, îl percep creditorii.

            România este, încă, în faza programului de reducere treptată a deficitului. Cei care pretind că vor să cadă guvernul pentru ca oamenii să o ducă mai bine sunt fie total inconștienți, fie joacă jocul pe care forțe ostile României i-au determinat să îl joace. Dacă reuşesc asta, urmează sirtaki pe ruinele economiei. Dar poate că exact asta își doresc.