Purtând un moto excelent ales, extras dintr-un text în care Umberto Eco aduce un superb omagiu cărții și își exprimă încrederea încăpățânată în perenitatea acesteia, volumul Viața de după carte, scris de Radu Pavel Gheo și apărut în 2026 la editura ieșeană Polirom, înseamnă pentru mine, înainte de orice, o colosală surpriză. În veci nu mi-aș fi închipuit că bănățeanul care a ales să-și facă studii filologice în Capitala Moldovei, care a rămas acolo după încheierea lor o bună bucată de vreme , care, după o scurtă perioadă petrecută la catedră, a fost redactor la Radio Iași și apoi la revista Timpul, care a emigrat în SUA și s-a întors în patria natală după doar un an petrecut în Țara Tuturor Posibilităților și care a scris Românii e deștepți este, și nu de azi, de ieri, un pasionat bibliofil. Adică omul care după ce s-a lecuit de iluzia că ar putea intra în posesia tuturor cărților din lume petrece acum, în (poate) insignifiantul Ghioroc, nenumărate ore în fața computerului. Și asta nu spre a afla ce mai e nou pe rețelele sociale, ci care sunt ultimele noutăți din anticariatele on line. “Bibliofilia- scrie Radu Pavel Gheo- în multele ei versiuni, mi se pare o formă resemnată a acestei dorințe de absolut (a dorinței de a avea toate cărțile din lume n.m. M.M), un fel de limitare la un absolut specializat ‘’. Și mai departe: “Patima asta de o nobilă elevație, cea a colecționării de cărți, are, dincolo de obiectul ei propriu-zis, un farmec aparte, cel al căutării. Al atingerii unui țel, al unei împliniri, deși- colecționarii o știu –adesea drumul spre o țintă ajunge să fie mai însuflețitor decât momentul atingerii ei. Și, cu cât piedice și greutățile sunt mai mari (numai să nu fie insurmontabile), cu atât satisfacția pe care o simți când le depășești e mai adâncă”. Cineva care vrea să se convingă cum stau lucrurile cu patima și cu satisfacția în cazul anume al lui Radu Pavel Gheo nu are decât să citească paginile în care autorul reconstituie investigația cumva cu alură detectivistă pe care scriitorul a întreprins-o pentru a stabili cui anume a aparținut un exemplar conținând piesa Năpasta. Actorul azi uitat cu numele de Nicolae Soreanu.
Radu Pavel Gheo află, analizează și compară prețurile de vânzare nu doar ale unor ediții princeps, ci și ale edițiilor ulterioare ce într-un fel sau altul au importanța lor pentru deslușirea destinului unei opere anume, descoperind și dezvăluind în acest fel detalii ce ar trebui să intereseze istoricii literari. Gheo face el însuși istorie literară. Depune considerabile eforturi (și nu e vorba doar despre eforturi financiare) pentru a desluși tot felul de secrete din procesul editării și al reeditărilor. Uneori, cum spuneam mai sus, omul chiar se dă foarte adesea de ceasul morții ca să afle să afle cui anume a aparținut în timp exemplarul pe care a izbutit să și-l procure. Descifrează însemnările de lectură, făcute pe pagini de volume, uneori cu cerneluri de culori diferite, aparținându-i unuia și același posesor ori proprietarilor succesivi, cel mai adesea marcate de trecerea timpului. Apreciază, intuiește, aproximează, explică ce ascund ori măcar par a ascunde dedicațiile mai mult ori mai puțin convenționale. Preocupările bibliofile ale lui Radu Pavel Gheo nu se limitează numai la carte, ci și la reviste mai mult sau mai puțin cunoscute. De la Moftul român, un reperemblematic pentru Caragiale, la Literatorul capriciosului Macedonski, de la Unu și Contimporanul la Cetatea literară coordonată de Camil Petrescu până la Jurnalul literar condus de G. Călinescu. Plus multe, alte titluri.
Preferința recunoscută ca atare e creația lui I.L. Caragiale. Și concretizările sale editoriale. Autorul compară diversele ediții ale scrierilor lui Caragiale, începând cu aceea din 1897 apărută la Casa Școalelor Frații Șaraga și continuând cu cea din 1908 de la Minerva, intens recomandată de Mihail Dragomirescu, se întoarce la controversata poveste a Năpastei și a traducerii ei în limbi străine, vorbește și despre controversele ce au urmărit în timp O făclie de Paște, și detaliază avatarurile fabulistului. După ce reconstituie etapa românească sau, mă rog, de scriitor în românește a lui Paul Celan, Radu Pavel Gheo reface cu lux de amănunte povestea traducerii pe care viitorul mare poet de limbă germană o dă romanului lui Lermontov Un erou al timpului nostru. Traducere semnată cu numele original Paul Ancel (Antschel). Care, după instaurarea comunismului în România, a devenit neconvenabil, de unde și o întreagă istorie de atribuire, reatribuire, ascundere a paternității traducerii. Suntem introduși în dedesubturile relației devenită la un moment dat inflamată dintre E. Lovinescu și Camil Petrescu. Acesta din urmă, un om de lume, reacționează disproporționat la un portret nu prea măgulitor ce îi este făcut de critic la care răspunde printr-o carte întreagă. Eugen Lovinescu subt zodia seninătății imperturbabile. Radu Pavel Gheo se amuză el însuși pe seama megalomaniei arhicunoscute a romancierului și uite așa s-a zămislit ghidușul capitol Un interludiu cu Camilache. Astfel numit într-o scrisoare de o femeie ce semnează Pufarina.
Dornic să afle cum se înfățișează laboratorul unui critic literar autentic, Radu Pavel Gheo analizează etapele în care marele Șerban Cioculescu s-a apropiat de romanul Ioana al lui Anton Holban. Apărut- fapt ce pare aproape incredibil astăzi- la o editură din Brad. Editură pe nume Pantheon. Nu puteau lipsi din cartea lui Radu Pavel Gheo Călinescu și Arghezi. Primul privit prin felul în care a acționat prin supresiuni cenuzura în cazul Jurnalului literar, cel de-al doilea prin prisma însemnărilor de mână de pe un exemplar din Flori de mucigai. Exemplar despre care vânzătorul a pretins că i-ar fi aparținut lui Mircea Vulcănescu. Fapt socotit de Radu Pavel Gheo puțin probabil.
Radu Pavel Gheo a scris o carte cum nu se poate mai serioasă. Fără a pune însă definitiv sub obroc spiritul ludic. Acesta se răsfață în toată splendoarea lui în secventa în care, pornind de la o dedicație semnatată de Sorin Titel, autorul nostru reface destinul politic al liderului comunist Trandafir Cocârlă. În același capitol, este reprodusă o dedicație de tot hazul datorată lui G. Călinescu. Marele critic semnează un exemplar din Scrinul negru ‘’în amintirea Congresului al II lea al PMR’’. Destinatarul fiind industriosul autor de romane polițiste Haralamb Zincă. Mai țineți minte Moartea vine pe bandă de magnetofon?
Radu Pavel Gheo – VIAȚA DE DUPĂ CARTE; Editura Polirom, Iași, 2026
