Capcana gândirii în extreme
România trăiește într-o perpetuă tensiune între auto-flagelare și auto-glorificare. Pe de o parte, statisticile ne plasează pe locuri fruntașe la capitole unde nu ne-am dori să excelăm: consumul de alcool, violența domestică, corupția. Pe de alta, ne mândrim cu o istorie de două milenii, cu faptul că nu am cucerit niciodată alte popoare, cu rezistența noastră în fața imperiilor.
Această oscilație între extreme – de la „suntem cei mai răi” la „suntem cei mai buni” – dezvăluie o problemă mai profundă: obsesia noastră pentru exceptionalitate. Fie că ne vedem ca excepțional de răi, fie ca excepțional de buni, refuzăm să acceptăm că, în majoritatea aspectelor, suntem pur și simplu normali.
Normalitatea ca realitate statistică
Realitatea sociologică ne arată că majoritatea caracteristicilor sociale urmează o distribuție normală. Într-o populație de 19 milioane de oameni, există corupți și integri, violenți și pașnici, alcoolici și abstinenți, patrioți și cosmopoliți – exact ca în orice altă societate. A gândi că toți românii sunt într-un fel sau altul excepționali înseamnă a ignora această realitate statistică fundamentală.
Când spunem că „românii sunt hoți” sau că „românii sunt cei mai ospitalieri”, comitem o eroare conceptuală: generalizăm de la cazuri extreme la întreaga populație. Este ca și cum am judeca clopotul lui Gauss doar după cozile sale, neluând în considerare că marea majoritate a cazurilor se află aproape de medie – în zona de normalitate. Trăsăturile psihologice, ca și cele fizice – de exemplu, înălțimea, coeficientul IQ sau orice altă trăsătură umană măsurabilă – sunt cu adevărat excepționale, fie pozitiv, fie negativ, foarte rar. Dacă ar fi altfel, nu ar mai fi excepții.
Costul social al exceptionalismului
Această preocupare obsesivă cu exceptionalitatea nu este doar o curiozitate intelectuală – ea are consecințe sociale concrete și dăunătoare.
Criticii extremi, înarmaţi cu statistici alarmante, promovează o viziune fatalistă: „Nu se poate schimba nimic, românii sunt așa.” Preamăritorii, la rândul lor, resping orice critică legitimă ca fiind „nepatriotică” sau „complexată”.
Paradoxal, „criticii” care văd doar defectele cât și „preamăritorii” care văd numai virtuțile, deși plasați pe poziții aparent opuse, se regăsesc uniți de o iluzie care deghizează și simplifică realități sociale complexe. O simplificare care ar părea să reducă o complexitate anxiogenă, dar de fapt produce o falsă polarizare. Lupta dintre cele două tabere elimină astfel posibilitatea evaluării echilibrate, care este baza oricărei soluții pragmatice. Lipsa unui dialog constructiv duce la o lipsă de soluții, și astfel, pe termen lung, menține o stare de anxietate „civică”, datorată neîmplinirilor „naționale”.
Rezultatul este o societate paralizată de propriile mituri. Nu putem rezolva problemele reale – de la educație la sănătate, de la infrastructură la justiție – dacă refuzăm să le vedem ca pe deficiențe normale, corectabile prin politici normale, implementate de instituții normale. Schimbări la nivelul instituțiilor, iar nu ale unui iluzoriu „specific național”, au produs îmbunătățiri ori înrăutățiri la nivel național în diverse părți ale lumii. Finlanda nu și-a construit sistemul educațional pornind de la premisa că finlandezii sunt excepțional de talentați la matematică. Elvețienii nu și-au dezvoltat economia pornind de la ideea că sunt genetic programați pentru punctualitate și eficiență. În ambele cazuri, rezultatele vin din politici și instituții construite deliberat, nu dintr-o esență națională.
Mecanismul funcționează și în sens invers. Când creșterea economică a Franței a încetinit în ultimii ani, tentația a fost să se caute explicații de caracter – francezii au devenit brusc mai leneși, mai puțin competitivi? Realitatea este că nu există nicio indicație că personalitatea sau caracterul cetățenilor unei întregi națiuni se pot schimba sincronizat în cursul câtorva ani. Ceea ce se poate schimba pe termene mai scurte sunt instituțiile și cadrul legislativ: reformele lui Macron, menite să crească competitivitatea prin reducerea taxelor pe producție și flexibilizarea pieței muncii, au funcționat parțial pe acest palier, dar planul complet, care combina aceste măsuri cu investiții masive în capital uman pentru a susține statul social, a eșuat din cauza instabilității politice și a incapacității de a implementa partea a doua a proiectului. Nu francezii s-au schimbat ca popor; arhitectura instituțională a reformei nu a funcționat cum trebuia.
România însăși oferă exemple convingătoare. Industria IT românească este adesea citată drept dovadă a unui talent „special” al românilor pentru programare – dar explicația reală ține de politici concrete: scutirea de impozit pe venit pentru programatori, introdusă în 2001. Ciclul complet al acestei măsuri – introducere în 2001, funcționare și extindere în 2013 și 2018 – arată că succesul IT românesc a fost mereu legat de decizii de politică fiscală explicite, nu de vreo esență națională. Nu geniul colectiv a produs acest sector, ci o decizie fiscală, la fel cum retragerea ei îi poate afecta traiectoria.
Similar, scăderea percepției de corupție din ultimul deceniu – vizibilă în clasamentele internaționale – nu reflectă faptul că românii au devenit brusc mai puțin corupți ca popor. Reflectă rezultatul, parțial și inegal, dar măsurabil, al reformelor judiciare. Cauzalitatea contează: dacă atribuim schimbarea caracterului național, nu învățăm nimic transferabil; dacă o atribuim instituțiilor, avem un model care poate fi întărit, extins sau, dimpotrivă, pierdut prin regres instituțional.
Acceptarea normalității ca punct de plecare
A accepta că suntem o țară normală, cu probleme normale și potențial normal, nu înseamnă mediocritate sau lipsă de ambiție. Înseamnă să ne ancorăm într-o realitate corectă, care este fundația necesară dezvoltării corecte.
Exceptionalitatea adevărată este rezultatul efortului bazat pe o percepție și evaluare corectă a realității, opusul auto-laudarii sau auto-biciuirii. Ea nu vine din ceea ce „suntem” în mod esențial, ci din ceea ce alegem să devenim prin efort susținut.
Calea înainte: Pragmatism demitizant
Este timpul să abandonăm narativele extreme, mitologizante, și să susținem ceea ce aș descrie ca o perspectivă pragmatic-realistă. Să recunoaștem că avem probleme serioase – dar nu pentru că suntem excepțional de răi, ci pentru că anumite politici și instituții nu funcționează. Să sărbătorim realizările – dar nu ca pe dovezi ale unei superiorități înnăscute, ci ca pe rezultate ale muncii concrete.
Scutirea din 2001 nu a apărut pentru că românii sunt excepțional de talentați – a apărut pentru că cineva a semnat o ordonanță.
Domeniul pragmaticului, nu al mitologicului, este unde se construiește orice exceptionalitate reală.
Un articol foarte bun.
Problema e ca romanul de rind nu se gandeste la balivernele scornicestite de extremistii nationalisti sau internationalisti.
Cred ca trebuie subliniat ca e vorba de discursul partidelor si gruparilor politice (uneori inflamate de bani din afara) , nu de mentalitatea omului de rand. Romanul de rind ride si de unii, si de altii. Nu se simte buricul lumii, si nici risul luumii, Vorba poetului „Cati ca voi!”
@mongolul _ „Un articol foarte bun.”
Într-adevăr, articolul este un bun text sofistic.
Spune autorul „Când spunem că „românii sunt hoți” sau că „românii sunt cei mai ospitalieri”, comitem o eroare conceptuală: generalizăm de la cazuri extreme la întreaga populație. ”
Cât se poate de corect.
Doar că nu putem contrazice datele statistice [favorabile, sau nu].
Iar a le neglija, evitând comparația cu alte state, fie creează iluzia idealului, fie nu mai suntem capabili să înțelegem cum putem să evouăm.
Spre exemplu, România este statul UE cu cei mai săraci cetățeni.
Desigur, tzutzerii politicienilor care ne-au adus în starea asta spun că nu trebuie să acordăm importanță acestui fapt, pentru că și alții au săracii lor, deci românii nu sunt excepționali.
…Dar asta este realitatea statistică.
Iar a nu o conștientiza ne împiedică în mod cert să vedem vinovații pentru starea aceasta și, mai ales, cum putem ieși din ea.
Asta îmi amintește de Ion Iliescu și discursul său cu privire la statele care reconstruiau democrația și economia de piață în anii 1990…”Nu este nicio competiție, fiecare stat are parcursul său”.
Așa am ajuns la conceptul „democrație originală”.
Realitatea este că există în mod natural o competiție acerbă pentru accesul la resurse – se învață la Economie în clasa a XI-a -, care este în mod sistematic ratată de România de cel puțin 36 de ani.
Vă mulțumesc pentru comentariu – și pentru posibilitatea de a clarifica o interpretare greșită a articolului. Realitatea statistică la nivel de populație este o distribuție normală, dar media distribuției poate fi mai mare sau mai mică în comparație cu alte populații. Adică, „media sărăciei” în România este mai mare decât în alte părți, dar distribuția rămâne sub formă de clopot Gauss, normală.
Deci, „normalitatea” pe care o propun nu înseamnă să ignorăm datele statistice comparative – dimpotrivă. Faptul că România este unul dintre statele UE cu cei mai săraci cetățeni este exact genul de realitate măsurabilă despre care discut: nu există o „esență națională” care ne condamnă la sărăcie, ci un rezultat al politicilor și instituțiilor, comparabil cu alte state, care poate fi schimbat.
Recomandarea mea este de (1) a recunoaște o problemă reală, măsurată comparativ, și a căuta cauzele ei instituționale – exact opusul negării; (2) a nu atribui acea problemă unei trăsături de caracter național fixe („așa sunt românii”, varianta fatalistă, sau „nu contează, toți au probleme”, varianta „democrației originale” a lui Iliescu, pe care o citați corect).
De ce? Ambele variante sunt forme de a evita răspunderea instituțională – una prin resemnare, cealaltă prin relativizare.
Sunt de acord cu dumneavoastră: a evita comparația cu alte state, sau a o minimaliza în stilul „fiecare țară are parcursul ei”, e o formă de iluzie la fel de dăunătoare ca exceptionalismul pozitiv.
Nu recomand să acceptăm situația – recomand s-o vedem corect, ca produs al unor decizii concrete, tocmai pentru că doar așa putem identifica ce anume trebuie schimbat și cine răspunde pentru asta.
Nimeni nu poate contesta faptul că Românul s-a născut în primul rând poet. Înclinația lui spre latura artistică” a existenței este incontestabilă!
Este cunoscut faptul că omul din cele mai vechi timpuri a reușit să modeleze/ îmblânzească Natura, ameliorând plante folositoare, îmblânzind și imbunatatind animalele din jur.
Iată și de ce în țările dezvoltate, echilibrate, adevărate, Clopotul arată cumva altfel. Deoarece caracteristicile care ne indica Dezvoltarea Generala a individului în acele societăți sunt mult mai des întâlnite decât pe la noi. Tocmai, din cauza intervenției statului prin instituțiile sale competente….
S-ar putea continua în sensul autorului cu tot felul de alte argumente pro sau contra. Voi spune doar că așa zisul „excepționalism românesc” nu există.
Problema e alta. Azi, poporul român, în urma comunismului și a europenizării forțate, și-a pierdut IDENTITATEA tradițională istorică și culturală și a devenit altceva. Acum, politic vorbind, asistăm la o luptă aproape sinucigașă între suveranisti/ tradiționaliști/naționaliști vs globaliști/progresiști/ europeniști. Dar nu trebuie să disperăm, asta se întâmplă peste tot, inclusiv în SUA și Europa de Vest.
Dacă ar trebui să accept termenul de „excepționalism românesc”, atunci l-aș defini ca o neînțelegere fundamentală a conceptelor de Democrație și Libertate. Nu numai din partea poporului român ci și a elitelor sale.
E adevarat ce spuneti, totusi cetateanul majoritar gandeste in stereotipuri datorita faptului ca-i e mai usor.
Pe de alta parte exista caracteristici specifice natiilor. Cum de are Putin sustinere populara in purtarea acestui razboi cumplit?
Personal am constientizat, dupa ctiva ani de la emigrare (Canada), ca-s cumva altfel decat eram in Romania. Poate nevoia de integrare (blending), gregaritate, cu toate ca nu cred ca e numai asta. E mai complex iar unul din factorii importanti cred ca e relativa stabilitate (comparat cu Romania) institutionala.
Cred ca dvs. aveti explicatii mult mai asezate…
Exceptionalismul pleaca tot de la educatie. Odata avem „provincialul” ca n-a vazut niciodata „oras”, si gandeste „ce poate sa fie, e la fel doar un pic mai mare”, iar apoi pe cel care a vazut diferenta, si fie dezvolta un complex de inferioritate, fie isi nega originile. Inlocuiti „oras” cu istorie, stiinta, etc. Nu de putine ori aceeasi persoana trece de la „auto-glorificare” la „auto-flagelare” dupa ce se „lumineaza”. Informatiile legate de Romania predate in scoala ar trebui intotdeauna puse in contextul regional, insotite de studii comparative, iar diferentele explicate (inclusiv diferentele de scara, de ce nu poti sa compari o tara mica cu un imperiu si sa tragi concluzii gresite), si atunci am intelege ca nu suntem nici primii, nici ultimii, nici buni, nici rai.
Eu sint impresionat de nonsalanta cu care elita intelectuala a Romaniei ignora experientele recente de succes ale citorva state (Singapore, El Savador, China,…), care, nu cu mult timp in urma, erau la pamint din toate punctele de vedere.
1. El Savador.
Nayib Bukele a redus drastic rata criminalității violente în El Salvador printr-o politică de încarcerare în masă, cunoscută sub denumirea de „starea de excepție”, care a început în 2022. Această campanie a dus la încarcerarea a peste 91.000 de persoane, reprezentând aproximativ 2% din populația țării, și a redus rata omuciderilor cu peste 90%, făcând din El Salvador una dintre cele mai sigure națiuni din emisfera vestică.
„În cadrul studiului PISA din 2022, El Salvador s-a situat aproape de coada clasamentului. Între timp, țara a dezvoltat un program de modernizare a educației într-un grup pilot de școli publice, cu asistare individuală prin IA și învățare personalizată. După ce programul pilot a funcționat PUȚIN MAI MULT DE UN AN, elevii au obținut rezultate comparabile cu cele din Germania și Suedia.”
2. Singapore
Lee Kuan Yew – prim-ministrul fondator, care a ocupat această funcție între 1959 și 1990 – e un necunoscut in România.
«Lee Kuan Yew e omul care a transformat o mahala în cea mai bogată țară de pe Pământ.
În 1965, insula Singapore a fost expulzată din Malaezia. Fără apă, fără resurse, fără armată, fără hrană. O insulă minusculă care nu avea nicio șansă să supraviețuiască. Un om s-a uitat la toate acestea și a spus: „Nu, asta nu se va termina așa.”. Aceasta este povestea lui Lee Kuan Yew și a celui mai improbabil proiect de construire a unei națiuni din istoria modernă.
Nu aveau nimic. Nici petrol, nici minerale. Nu puteau nici măcar să le ofere oamenilor un pahar cu apă curată. Lumea nu-i acorda orașului-stat situat pe o mică insulă nicio șansă. Șaizeci de ani mai târziu, este mai bogat pe cap de locuitor decât Japonia și decât majoritatea țărilor din Europa. Aceasta este povestea care ar trebui predată în toate școlile din Romania.
Este o poveste despre ce se poate realiza atunci când un lider refuză să accepte soarta care i-a fost rezervată. Când cineva se confruntă cu circumstanțe imposibile și spune: „Nu, asta nu se va termina așa.”. Lee Kuan Yew nu avea petrol. Nu avea aur. Nu avea râuri, terenuri agricole sau vecini prietenoși. Tot ce avea era o viziune, o voință de fier și un grup de oameni care aveau nevoie de o casă.»
Doar doua din numeroasele inregistrari cu Lee Kuan Yew, disponibile pe youtube:
How Lee Kuan Yew Built Singapore: The World’s Most Successful Dictatorship
For Third World Leaders: Hope or Despair?
Citez:
„Cind Deng Xiaoping lanseaza reformele din 1978 pentru a deschide China spre lume, el studiaza Singapore ca model pe care sa-l copieze. Poporul cel mai numeros din lume invata acum de la unul dintre cele mai mici.”
„Și sunt mândru să spun că, atunci când Deng Xiaoping a venit în vizită in Singapore în 1978, a fost uimit să constate că nimeni nu scuipa. Așa că i-am pus la dispoziție o scuipătoare din dinastia Ming, albă cu albastru. [RÂSETE] Chiar am făcut asta, pentru că, atunci când am fost la Marele Palat al Poporului, acolo erau astfel de scuipători. Și este o tradiție minunată a culturii chineze să faci asta. Dar când a constatat că nimeni altcineva din Singapore nu se folosea de scuipători, nu s-a mai folosit nici el. Data viitoare când am mers la Marele Palat al Poporului, scuipătoarele dispăruseră. [RÂSETE] Așa că, vedeți, schimbarea se poate produce. Doar că durează.”
Lee Kuan Yew, the founding father of Singapore, on hanging drug traffickers:
„If we could kill them 100 times, we would. They destroy our families. It destroys a nation. So if you bring heroin into Singapore… you hang.”
PHD is good but please don’t waste time… – Lee Kuan Yew 😂
https://x.com/alvinfoo/status/2047129543912403393
Nu merita comparate doua culturi diferite, cum sunt cele din Asia vs Europa occidentala.
In pandemie ascultam un sud corean, care condusese una din institutiile coreene, care s-au ocupat inainte de alte pandemii si spunea clar : nu are sens sa comparam lumea culturi lor cu cea din Europa occidentala.
La fei si cu China si politica un copil pe familie si lucrat simbata si alte drepturi ale angajatilor , ale legi etc.
@Schimbarea se poate produce… _ „Nayib Bukele a redus drastic rata criminalității violente în El Salvador printr-o politică de încarcerare în masă…”
Exemple de politici dure care contravin principiilor democratice și nesocotesc drepturile și libertățile cetățenești există și în alte state.
Spre exemplu, în Coreea de Nord, criminalitatea este și mai redusă.
Dacă sunt încălcate principiile stabilite de autorități, autorii pot fi executați pe stadion, eventual cu tunul.
Prin urmare, ar fi interesant de urmat exemple de state din Uniunea Europeană, cred eu.
Exemple de politici dure care contravin principiilor democratice și nesocotesc drepturile și libertățile cetățenești există și în alte state.
Fireste ca sunt. Si vor mai fi…
insa… cetateancu_ca (intentionat) sa beneficieze de libertati si drepturi
tre’ sa-si asume si sa-ndeplineasca niste obligatii… stabilite prin legi
si/sau cele de bun-simt… inclusiv sa-si respecte concetatenc(ii/ele)…
cand un/o individ/a incalca o lege/norma…
ar mai fi cazul sa aiba aceleasi drepturi?
intreb deoarece obligatiile (legile si normele) au ca scop functionarea societatii
iar prin incalcarea lor individ(ul/a) respectiv/a tocmai s-a plasat in afara acesteia.
Civilizarea unui popor nu se poate face decât prin legi, Dura lex sed Lex. Pentru asta trebuie un stat puternic și responsabil. În România avem de-a face cu un Stat Mafiot slab și iresponsabil. Românii la rândul lor au înțeles din Democrație doar dreptul la anarhie. Dar poate Statul Mafiot român va impune Dictatura.
In sens propriu exceptionalismul romanesc este… sublim.
Roman(ii/cele) care s-au remarcat si-au desavarsit educatia in alte scoli.
Nicidecum in „scoala” romaneasca. Aceea care inca face victime.
Pe de alta, ne mândrim cu o istorie de două milenii, cu faptul că nu am cucerit niciodată alte popoare, cu rezistența noastră în fața imperiilor.
Din cele doua milenii cu greu aduni cateva sute de ani
in care cele trei provincii cu etnici romani n-au fost parti ale imperiilor.
Ca aceasta „rezistenta” reprezinta un motiv de fudulie pt unii…
Trecusem cu greu peste titlu. La fraza citata am abandonat.
După părerea mea în cultura noastră lipsește spiritul de echipă (care pare că la nordici funcționează altfel) și feedback -ul fără de care nu există progres constant.
Domnule doctor Preda,
Se vede ca nu le prea aveti cu detaliile din anumite domenii si de aici aceste exemple proaste, gen IT ul si efectele “pozitive” ale dublei masuri.
Se intimpla sa lucrez in IT din Romania de peste 30 de ani si de vreo 25 de ani cu piata SUA si vest europeana prin Reea.
Am reusit in acesti zeci de ani sa compar multe domenii in care IT ul este prezent si sa compar sisteme diverse fiscale, ale democratiei occidentale functionale, sportive, culturale etc.
Va pot garanta ca mizeria de scutire de impozit a unora din IT ul Romania d epe vremea mizerabilei guvernari Nastase Iliescu este similara cu o alta prevedere votata in acea guvernare 2000-2004 si anume: a doua cruce pusa de psd, pnl, pdl democratiei locale functionale occidentale bazata pe reprezentativitate din Romania.
In 2003 au votat a dour cruce, dupa cea din 1996, cind dvs erati la studii pe la Yale si nu prea simteati pe propria piele barierele impuse la peste 90% din cetatenii Romaniei ij ceea ce priveste libertatea cistigata in 1989, aceea de a fi ales cu propria echipa pe o alta lista decit cea a PCR ului.
Romania si-a pierdut in 1996 aceasta libertate pentru peste 90% din proprii cetateni. Cum ar fi sa nu puteti usor sa va oferiti serviciile alaturi de peste 90% din piata in care activati dvs? Ce fel de alegeri poti face dintr o piata potentiala de doar 5-10%?
Una similara cu efectele vazute la noi.
Aceasta lipsa a libertatii de a candida a dus la o lipsa a libertatii de a alege dintr o diversitate de echipe, unele formata din oameni dintre extreme cu diferite propuneri de proiecte si echipe.
Lipsa libertatii de a fi ales transpusa in legile din Romania ultimilor peste 30 de ani a dus la lipsa democratiei functionale si la pozitia de ultim loc in UE la indexul demicratiei si primele la coruptie.
Noi avem transpuse in legi democratia originala si nefunctionala romaneasca. Este unica in proastia ei la nivel de UE. Legatura intre lipsa libertatii de a concura si a putea alege mai usor si din mai multe oferte de echipe politice duce la coruptie, deoarece alegi majoritati de proasta calitate din acea piata potentiala de maxim 5-10% cit permit legile proaste.
De ce credeti ca doar in 2016 au putut concura la locale Nicusor Dan cu USB si nu din 2012, iar noi la Tg Mures, doar in 2016 am putut oferi alttenativa la locale la udmr, psd, pnl si asta pentru prima data in zeci de ani?
De ce credeti ca in Romania anului 2026 exista partide cu alesi locali gen POL Tg Mures, care sunt propuse spre radiere din mai 2022 pentru ca nu am concurat in minim 75 UAT uri si la parlamentare obligatiriu?
Este caz unic in UE de antidemocratie.
De ce credeti ca nimeni de la vest de Romania nu a dat vreo lege de genul celei prostesti din Romania unor IT istii favorizati, ci doar Romania mizeriei psd, pnl, udmr au dat o si pastrat o?
Stiti ca nu toti IT istii din Romania erau scutiti?
De ce credeti fa ar fi buna dubla masura intre proprii cetateni ? Este buna doar pentru niste faborizati si exista doar in tari antidemocratice, fara democratii occicentale functionale.
Care este logica sa nu impozitezi niste IT istii favorizati, dar sa ii impozitezi pe profesorii care predau informatica?
De ce credeti ca cu tot cu acea mizerie de lege a dublei masuri intre proprii cetateni privind impozitarea, Romania a ramas la coada UE ului si la digitalizare, avind cel mai
Are procent de analfabeti digitali si numar mic de IT istii favorizati raportat la total populatie?
Va garantez ca este o prostie sa dai legi prin care unii sunt mai egali ca altii si aceste legi nu duc la nimic bun.
De ce credeti ca desi erau scutiti unii It jsti din Romania, totusi emigrau multi in tari fara scutiri de impozite pe venit intre proprii cetateni?!?
Poate “functiona” un IT ist fara curent la priza, fara servicii medicale, administrative etc?
Atunci de ce credeti ca unii meritau sa fie scutisti si altii nu?
Va rog frumos nu mai dati exemplul acesta cu IT istii scutiti, deoarece in fata cunoscatorilor si celor ce stim ce inseamna demicratie occidentala functionala va faceti de ris.
Romania este o tara a dublei masuri si de aici vedeti pe unii mai egali si speciali ca altii.
Legatuta intre lipsa democratiei si existenta dublei masuri si coruptie mare din Romania este evidenta.
Cind selectezi din 5-10% piata majoritarii ce dau legile proaste in toate domeniile, atunci ce efecte sa avem in educatie, economie, sport, social etc?
Romania nu are impus de UE sistemul electoral.
Desi traim in Europa Occidentala, loc in care exista 9 din primele 10 tari cele mai democratice din lume, totusi noi nu am luat nimic bun din legile lor ale democratiei, ci am continuat si continuam sa creem si sa pastram legi originale si nefunctionale romanesti.
Acestea duc la efectele vazute de dvs si in domenii in care nu ati lucrat si nu aveti habar cu ce se maninca.
Este la fel cum m-as apuca sa ma pronunt in domeniul dvs, fara sa am habar despre nimic din acel domeniu.
Credeti ma ca Romania functioneaza pentru ca exista oameni, care nu se cred cu nimic exceptionali fata de aproapele lor, dar ei nu se vad, deoarece legile electorale, sistemul de finantare a partidelor si campaniilor, sistemul de incompatibilitati a alesilor din Romania nu permit sa ii vedeti de jos din cea mai mica comunitate sj asta de zeci de ani.
nu prea îmi e clar ce libertate ați pierdut în 1996 și cum. Nu vreau să vă contrazic, pentru mine acest an are altă semnificație și părerea mea personală e că mandatul lui Emil Constantinescu va fi reevaluat pozitiv de istorici. Deci e o pură curiozitate, dacă se poate să explicitați.
În ceea ce privește „scutirile” pentru IT (eu nu prea am fost beneficiar, fiind administrator și nu programator, decât eventual indirect pentru că firmele cu care mai lucram puteau fi eventual beneficiare) au provenit din rațiuni pragmatice iar nu ideologice. În acea epocă salariul minim era 100-200 de dolari, deci pentru o firmă care fabrica orice, având în vedere că celelalte contribuții sunt cam tot pe acolo, nu era nici o problemă să plătească angajații, perfect legal, cu 200-400 dolari, poate și mai mult, având în vedere că un pic mai în vest ar fi plătit de la 1500 în sus. Pe când în IT salariile erau sus și există un nivel la care nu merită pentru că valoarea salariului brut (cel care contează pentru angajator) începe să fie la fel ca în vest. De fapt măsura corectă ar fi fost ajustarea contribuțiilor (pensie și sănătate) la niveluri (procentuale) comparabile cu cele din restul Europei. Pe de altă parte dacă audiem și cealaltă parte poți să pui problema legitimă și invers: ce servicii de sănătate și ce pensii poți să asiguri cu câte 15% din cei 200 de dolari pe lună? Desigur că se puteau găsi alte formule de ajustare și evident că dacă ar fi existat alte domenii semnificative în care presiunea pe salarii să fie mare scutirea s-ar fi adresat și acestora dar din păcate pe la noi abilitățile în domeniul fiscal sunt scăzute extrem de scăzute la nivel guvernamental așa că totul se ajustează ad-hoc iar bugetul se corectează de 2-3 ori pe an… Evident acum nu ar mai avea nici o noimă astfel de scutiri, salariile au crescut oricum deci soluția evidentă va fi să se scadă contribuțiile. Acum chiar ar fi posibil dar e nevoie de un guvern care să aibă capacitatea practică să o impună.
1st of all: ITstii romani se bucura de apreciere din alte motive.
Niciunul dintre acestea nu are vreo tangenta cu scutirea dedicata.
Apropos… au fost si alte categorii de ITsti care n-au beneficiat de scutiri.
N-are rost sa le-nsiram doar pt a demonstra ca masura a fost idioata.
Asa cum este oricare… discriminare. Indiferent de semnul din fata (+/-).
… din păcate pe la noi abilitățile în domeniul fiscal sunt scăzute extrem de scăzute la nivel guvernamental așa că totul se ajustează ad-hoc.
Din pacate nu doar in domeniul fiscal.
Solutia evidenta este recalibrarea fiscalitatii.
Astfel incat statul sa nu mai fie stapan de sclavi (> 50% din produsul personal brut)
ci sa devina un partener (<50%).
Dar statul comu'istoid in fire si apucaturi… majoreaza si foncirea.
poate din cauza ca nu se pot servicii de sanatate pt to(a)t(i/e)
impozitand doar pe ce(i/le) care produc.
… si data find realitatea ca nu exista partide de dreapta
parca vad ca noul gubern (re)f/vo’mist va pune impozit
si pe banii pe care parintii ii dau copiiilor.
Bineînțeles, nu vorbim de apreciere ci despre bani. Aprecierea are alte motive. Despre bani însă, firmele care lucrau la acel moment în România în software s-au dus la minister (parcă în vremea lui Boc a fost acel moment antologic când acesta voia să elimine facilitățile și erau toți la ușa ministerului) și au zis franc: le lăsați sau plecăm. Pe ei nu îi interesa componenta ideologică sau morală a măsurii. Evident din punctul meu de vedere „scutirile” ar fi trebuit acordate întregii populații lucrătoare. Banii în plus care intră acum în sistem se vede că au doar efecte periferice: sistemul de pensii e tot pe deficit iar sistemul de sănătate poate toca oricât îi dai fără prea multe îmbunătățiri. Dar aparent electoratul a fost de altă părere. Însă a existat și un efect favorabil: tocmai acele facilități sunt cele care au reușit să construiască o brumă de clasă mijlocie care până la urmă o să reușească cumva să tragă societatea după ea.
Oricat de liberal ar fi ambalajul in care incercati sa-nveliti „facilitatea”
a fost doar o alta forma de „lege-cu-dedicatie”.
păi asta zic și eu, că a fost cu dedicație :) Doar că guvernul a fost la „impuse”, era o situație în care pierdeau mulți bani dacă nu o dădeau. Dacă mâine o să devină extrem de avantajoasă creșterea viermilor de mătase în România, o să dea o lege similară pentru crescătorii de viermi de mătase. Pentru că nu au curaj să facă asta pentru toată lumea, așa cum ar fi firesc.
Au castigat praful de pe toba.
Bilantul contabil al gubernarii „dreptace”
2008 total datorie = aprox 50 mld ieuroi
2012 total datorie = aprox 100 mld ieuroi
nu cred ca este necesar sa va indic sursa oficiala
Am văzut anul trecut un interviu luat lui
Nayib Bukele de BBC. Bukele a spălat pe jos cu jurnalistul de la BBC care argumenta demagogic ca președintele nu respecta normele democratice. Ca si când arunci când existenta unui stat este amenințată mai e loc de dialoguri despre încălcarea drepturilor unor criminali.
Și câteva cuvinte despre Lee Kuan Yew. Întrebat de ce pledează pentru menținerea pedepsei capitale pentru traficanții de droguri el a explicat ca profiturile din aceasta activitatea sunt atât de mari încât numai o pedeapsa precum spânzurarea ii poare speria pe traficanți. Când poți câștiga zeci de milioane de dolari din acest trafic o pedeapsa de 20 de ani de pușcărie nu sperie prea tare.
Lee Kuan Yew este indubitabil cel mai mare lider politic al ultimelor 60 decani.
Vă mulțumesc pentru comentariu.
Aveți dreptate că scutirea fiscală pentru programatori a creat o inechitate orizontală: un IT-ist și un profesor de informatică, cu aceeași pregătire tehnică, erau impozitați diferit, doar în funcție de titulatura postului. E o critică legitimă a modului în care a fost construită măsura.
Unde aș nuanța: exemplul IT nu este o pledoarie pentru corectitudinea unei anumite scutiri, ci o ilustrare a unui mecanism mai general – că o decizie politică concretă este urmată de un rezultat social. Din perspectiva asta, obiecția dumneavoastră merge de fapt în aceeași direcție cu argumentul meu: și dumneavoastră vorbiți despre o măsură legislativă concretă, nu despre o trăsătură românească esențială, ca sursă a efectului social.
Cât despre legătura mai amplă cu sistemul electoral și democrația funcțională – e o discuție importantă, dar mult mai mare decât un singur exemplu fiscal, și merită tratată separat, cu argumentele ei proprii, nu extrapolată dintr-un singur caz.
Apreciez argumentul nuanțat care susține obiecția dumneavoastră – e exact genul de dezacord informat care deseori lipsește, așa cum notam în articol, din dialogul public românesc.
”un IT-ist și un profesor de informatică, cu aceeași pregătire tehnică, erau impozitați diferit, doar în funcție de titulatura postului.”
”Titulatura postului” este extrem de relevantă, în asemenea situații. Profesorul de informatică nu generează încasări în economia reală, el trebuie plătit din ce produc restul membrilor societății. Diferența asta creează prin ea însăși un mecanism de selecție, profesorii de informatică nu vor fi chiar ”crema” domeniului.
În cazul celor plătiți din bani publici, statul doar își mută banii dintr-un buzunar în altul. Deci IT-istul producea și banii cu care era plătit profesorul de informatică.
Bah, v-ați gasit coloana vertebrală ? Vă trebe un gunoi de galerie de fotbal, o țoapă grasă cu un picior în Rusia sau un escroc abject din fostul minister de externe a lui Ceauşescu să v-o găsească?
România nu are nici un viitor dacă se sparge Uniunea Europeană. Seacă banii de furat și bogătanii de azi care inșeală taxele la orice miscare nu o sa mai aibă de unde să dea Rolexuri semi-literatilor de odrasle cand implinesc 18 ani.
Rumunika îi o greșeală de stat, un accident a istoriei care se va corecta curând după cum arată și se poartă ultimele generații de rumuni.
O observație generală: comentariile postate ilustrează aproape perfect mecanismul descris în articol.
Comentariul care începe cu citatul din Lee Kuan Yew invocă Singapore și El Salvador ca exemple ale unei „voințe de fier” pe care românii ar fi lipsiți. Dar, privite atent, aceste două cazuri confirmă de fapt argumentul opus: nu caracterul unui popor a produs transformarea, ci decizii instituționale concrete – și, în ambele situații, decizii esențial antidemocratice (încarcerare în masă fără garanții procesuale în El Salvador, guvernare autoritară de partid unic în Singapore). E o ilustrare bună a tezei că instituțiile contează, nu esența națională – dar și o aminitire că nu orice construcție instituțională eficientă e de dorit sau compatibilă cu un cadru democratic.
Pe de altă parte, comentariul lui „Mav” merge în direcția opusă, dar ajunge la aceeași structură de fond: România descrisă direct ca „o greșeală de stat, un accident al istoriei” – fatalismul pur despre care scriu în articol, doar cu semnul schimbat.
Mulțumesc tuturor pentru comentarii, inclusiv celor cu care nu sunt de acord – acest gen de dezbatere lipsește, de multe ori, din discuția publică românească.