Dincolo de România şi de paralizia crizei constituţionale se află peisajul ȋn remodelare al unei lumi de care nu ne putem separa. Ceea ce privirea ȋntoarsă spre sine nu poate desluşi este mişcarea de plăci tectonice ale cărei semne sunt vizibile ȋn clipele de confruntare, dar şi ȋn momentele de negociere.
Şi poate că o asemenea fotografie a lumii noastre este sesiunea Adunării Generale a Naţiunilor Unite: ceea ce a mai rămas din ambiţiosul vis de guvernare globală postbelic este realitatea discursurilor pronunţate aici şi geometria variabilă a ȋntâlnilor dintre şefii de stat şi de guvern. Istoria ȋn mişcare se serveşte de Naţiunile Unite ca de o cutie de rezonanţă. Fragmentarea societăţii internaţionale se oglindeşte ȋn tensiunea latentă. Noul război rece ȋşi are noile sale reguli, ca şi propriile sale falii.
Şi poate că două instantanee au ilustrat complexitatea dinamicii evocate: ambele au ȋn centrul lor Statele Unite şi ambele trimit la dilemele pe care marile puteri sunt obligate să le confrunte. Între Groenlanda şi Iran numitorul comun este dat de tentativa americană de a identifica o ieşire din impas. Între Arctica şi Orientul Mijlociu Statele Unite sunt chemate să realizeze o elaborată coregrafie militară şi diplomatică.
Semnarea acordului trilateral dedicat Groenlandei este triumful unei abordări pragmatice. Retoricii ce risca să submineze, fatal, unitatea atlantică i-a urmat negocierea ce a consfinţit redefinirea tratatului ce guverna prezenţa americană pe teritoriul groenlandez. Şi chiar dacă toate detaliile nu sunt limpezi, semnificaţia sa este cât se poate de clară. Documentul consacră, dincolo de orice ambiguitate, preeeminenţa strategică americană pe insulă, fară a atenta la integritatea teritorială a Danemarcei şi fără a impieta asupra auto-determinării naţiunii din Groenlanda .
Groenlanda
Intenţia acordului, clarificată de secretarul de stat Marco Rubio, este aceea de a elimina riscul infiltrării ȋn spaţiul arctic a inamicilor Statelor Unite şi ai NATO: Rusia şi China comunistă. Abordarea de acum este ȋntemeiată pe un cadru deja existent: deja, din anii celui de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite şi-au asumat misiunea de a garanta securitatea unui perimetru vital. Dinamica noului război rece acordă Groenlandei un statut central ȋn ordine strategică.
Acordul trilateral probează necesitatea vitală , pentru Statele Unite, a consolidarii alianţelor: agresivitatea ȋn relaţiile cu naţiunile partenere poate distruge legături esenţiale. Pragmatismul ȋnţelegerii de acum este inseparabil de un semnal trimis puterilor revizioniste. Tensiunile pot fi calmate, iar valorile care ne unesc pot fi reafirmate.
Dincolo de Iran: ameninţarea revizionistă
Dosarul iranian a fost una dintre temele cheie ale alocuţiunii Preşedintelui Trump. Iar acest discurs a clarificat obiectivul pe care Statele Uinite şi-l asumă: ȋmpiedicarea accesului Iranului la arma nucleară. Un stat terorist, teocratic şi militant este un inamic ce trebuie desemnat ca atare. Iar şeful de stat american a fost lipsit de ambiguitate ȋn această privinţă, spre deosebire de o parte dintre predecesorii sai.
Acolo unde dilema apare este pe terenul mijloacelor necesare spre a atinge acest obiectiv. Statele Unite oscilează ȋntre abordarea militară şi negocieri. Ambiguitatea nu poate fi, ȋnsă, menţinută pe termen nedefinit. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât totalitarismul iranian se raportează la arma nucleară ca la unica modalitate de a-i asigura continuitatea. Ţinta iraniană este statutul Coreeii de Nord- şantajul atomic ca formă de şantaj global.
În cele din urmă, orice soluţie care permite supravieţuirea acestui regim ȋn forma sa actuală nu face decât să amâne naşterea unei alte crize. Blocada maritimă şi ofensiva economică sunt utile, dar nu pot evita recursul la alte căi de a submina teocraţia iraniană. Un Iran nuclear este un pericol mortal pentru umanitate, nu doar pentru Israel sau pentru vecinii săi. Iată ceea ce avem datoria de a reaminti scepticilor sau celor orbiţi de uri partizane.
Iranul şi Ucraina nu pot fi niciodată separate: Rusia şi China comunistă sunt veriga de legătura dintre cele două teatre de operaţii. Puterile revizioniste sunt mobilizate ȋn războiul pe care ȋl poartă ȋmpotriva Occidentului. Axa răului este departe de a fi o metaforă. Ea acoperă vastele teritorii ale Eurasiei şi ale Pacificului, trecând prin Orient. Scopul acestei coaliţii este eliminarea ordinii dominate de Statele Unite.
În spatele Iranului se află Rusia şi China comunistă. După cum ȋn spatele Rusiei se află China Preşedintelui XI. Aceste naţiuni nu pot fi partenerele sau aliatele Statelor Unite, ci doar inamicele lor.
Vizita Preşedintelui X ȋn Statele Unite este o altă filă din istoria lui septembrie 2026. Tensiunea dintre cei doi rivali nu poate fi ascunsă ȋn spatele ceremonialului diplomatic şi al declaraţiilor de circumstanţă. China lui Xi a devenit un adversar tenace al Statelor Unite pe toate fronturile : de la inteligenţa artificială la Taiwan, intenţiile regimului totalitar chinez sunt cât se poate de clare. Statele Unite sunt gardianul unui status- quo ȋn Pacific, ȋn vreme ce China este statul revizionist ce atacă acest edificiu de securitate. Preşedintele Xi şi China refuză, ȋn mod deliberat şi agresiv, să respecte regulile societăţii internaţionale. Energia cu care se dedică proiectului de ȋnarmare este un semn care nu poate fi ignorat.
Pentru Statele Unite noutatea neliniştitoare este dată de apariţia unei coaliţii de adversari, una care evocă, mutatis mutandis, alianţa Axei din anii de dinainte de cel de -al Doilea Război Mondial. Coordonarea dintre China, Rusia, Iran şi Coreea de Nord este un fapt. O confruntare pe mai multe teatre de operaţii militare ȋncetează să mai fie un scenariu improbabil. Un sentiment al urgenţei domină timpurile noastre.
Luciditatea aroniană este reperul la care trebuie să revenim. Destinele naţiunilor noastre sunt parte din istoria ȋn mişcare. Letargia şi izolarea ne pot fi fatale. Pentru România, ca parte din comunitatea euro-atlantică, datoria supremă este consolidarea internă, ca temei al descurajării. Dezordinea democratică ne poate fi fatală: mai devreme sau mai târziu ceasul alegerilor va sosi şi pentru noi.
Donald, la fel ca „prietenii” săi Vladimir și Kim, nu știe să negocieze decât de pe poziții de forță. Dacă nu are „the upper hand”, nu negociază și se limitează la amenințări (mai mult sau mai puțin rupte de realitate).
Deocamdată Iranul râde în nasul SUA, cam cum Ucraina râde (mai forțat, e drept) în nasul Rusiei. Și se pare că Xi este cheia, în ambele conflicte.
Cât despre România, nu văd semne să devină capabilă să-și voteze conducători luminați. Am văzut rezultatele testelor PISA la elevi, acum așteptăm rezultatele la cele pentru adulți…
O noua ordine mondiala este cheia pentru o noua pace intre marile puteri. Pana nu se intelege acest aspect confruntarile vor continua, ba chiar se vor intensifica si multiplica. China nu mai merge la ONU tocmai pentru a sublinia acest lucru, ca vechea ordine mondiala, cea de dupa WW2 este depasita si trebuie schimbata. Cine se opune acestei schimbari? Statele UE , Canada, UK si inca cateva. SUA sub Trump nu pare ostila acestei idei, dar vrea sa o negocieze de pe pozitii de forta. Ea e mai mult interesata acum sa devina arbitru, nu jandarm mondial si doreste sa controleze caile de navigatie, culoarele de tranzit al gazelor si carburantilor, adica fluxul energetic si comercial. China vrea la fel si isi contruieste cu rabdare si meticulozitate rute alternative, fie pe mare, fie pe uscat. China si SUA vor fi marii jucatori mondiali care vor da tonul in jocul de putere mondial. Rusia si UE , puteri de rangul 2, vor fi doar locotenenti, una pentru China, alta pentru SUA. Restul se vor alia unei tabere sau alteia, dupa interesele fiecareia. Bipolaritatea lor va asigura stabilitatea si pacea mondiala. Alternativa e sa creasca violenta si haosul mondial pana la distrugere reciproca. Suntem la rascruce si trebuie facuta o alegere: schimbare sau distrugere. Sper sa se aleaga schimbarea.
” Ceasul alegerilor” a venit deja și în România. Care trebuie să se decidă ce vrea. Vest SAU Est? Democrație/Libertate SAU Dictatură?
În legătură cu disputa SUA vs China, Trump a pierdut deja. Primirea lui Xi în SUA a fost o rușine grețoasă pentru cea mai mare Democrație a Lumii. Practic, Trump a semnat capitularea Americii.
Occidentul se retrage de peste tot din Lume. Europa, altădată Metropola Lumii, doarme.
România? România se sinucide în direct și la o oră cu vârf de audiență!…