Disclaimer
În ultima perioadă au apărut, aproape peste noapte, tot felul de „experți în energie” care promovează confuzii grave și induc publicului idei greșite. Sunt convins că jurnaliștii care îi invită să se exprime sunt bine intenționați, însă înainte de a le acorda spațiu ar trebui să verifice atent CV-urile invitaților. Nu contest că acești oameni pot fi specialiști în domenii adiacente energiei precum politicile publice, schimbările climatice sau ecologie. Eu sunt inginer, cu un doctorat în securitate energetică, și tocmai această formare îmi permite să abordez tema stocării energiei dintr-o perspectivă tehnică și sistemică.
Unde și de ce stocăm energie: cele trei niveluri ale sistemului
Stocarea energiei electrice nu reprezintă o tehnologie singulară, ci o infrastructură distribuită pe mai multe niveluri ale sistemului electroenergetic. Locul de instalare al sistemului de stocare determină atât dimensiunea acestuia, cât și funcțiile pe care le poate îndeplini.
Din această perspectivă se pot identifica trei niveluri principale:
- stocarea la nivelul rețelei de transport de înaltă tensiune;
- stocarea la nivelul rețelelor de distribuție de medie tensiune;
- stocarea individuală, la consumator sau prosumator.
Cele trei niveluri nu sunt interschimbabile. Fiecare rezolvă probleme distincte ale sistemului: primul contribuie la echilibrarea sistemului electroenergetic și la gestionarea congestiilor; al doilea poate reduce presiunea asupra rețelelor de distribuție și facilitează integrarea producției fotovoltaice distribuite; al treilea permite consumatorului să gestioneze local producția și consumul.
În consecință, întrebarea relevantă nu se limitează la „câtă capacitate de stocare are România?”, ci include și „unde este amplasată această capacitate și ce problemă a rețelei poate rezolva?”.
Funcția strategică a stocării la nivelul rețelei de înaltă tensiune
Rețeaua de transport reprezintă infrastructura strategică a sistemului electroenergetic. În România, aceasta operează predominant la tensiunile de 400 kV și 220 kV, fiind concepută pentru a transporta volume mari de energie pe distanțe lungi și pentru a asigura interconectarea cu sistemele electroenergetice ale țărilor vecine. Stocarea conectată la acest nivel are, în mod fundamental, o funcție sistemică, nu individuală.
Un sistem de stocare de mari dimensiuni poate contribui la echilibrarea producției și consumului, la furnizarea de servicii de sistem, la reglajul frecvenței și la atenuarea variațiilor rapide generate de producția eoliană și fotovoltaică. De asemenea, poate sprijini gestionarea congestiilor din rețeaua de transport, poate reduce necesarul de pornire a unor centrale pentru servicii de echilibrare, poate absorbi surplusul de energie în perioadele cu producție regenerabilă ridicată și poate livra energie în perioadele de deficit. Prin aceste funcții, stocarea de sistem crește, în practică, capacitatea efectivă de integrare a noilor centrale regenerabile.
La acest nivel, relevanța o au, în special, instalațiile de ordinul zecilor sau sutelor de megawați, cu capacități energetice cuprinse între câteva sute de megawați-oră și mai multe gigawați-oră.
Bateriile electrochimice de mari dimensiuni, în special cele de tip litiu-ion și LFP, pot fi amplasate în apropierea stațiilor electrice importante sau a unor noduri critice de rețea. Principalul lor avantaj este viteza extrem de ridicată de răspuns: o baterie poate trece de la încărcare la descărcare într-un interval de timp foarte scurt, ceea ce o face deosebit de potrivită pentru servicii de sistem și pentru gestionarea variațiilor rapide. Limitarea principală rămâne, însă, durata relativ redusă a stocării economice. Aceste tehnologii sunt foarte eficiente pe intervale de minute și ore, dar devin mai puțin competitive atunci când este necesară stocarea unor cantități mari de energie pe mai multe zile sau pe scară sezonieră.
Hidrocentralele cu acumulare prin pompaj îndeplinesc un rol diferit. În perioadele de consum redus și de producție excedentară, energia electrică este folosită pentru a pompa apa într-un rezervor superior. În perioadele de deficit, apa este turbinată, regenerând energie electrică. Avantajul fundamental al acestei soluții constă în capacitatea de a stoca volume foarte mari de energie și de a o furniza pe perioade mai lungi. Din acest motiv, hidro-pompajul poate reprezenta o componentă strategică într-un sistem electroenergetic cu pondere ridicată a producției eoliene și fotovoltaice.
Un aspect esențial este relația dintre stocare și investițiile în rețea. Stocarea nu trebuie privită automat ca alternativă la extinderea infrastructurii. În anumite situații, o baterie amplasată strategic poate reduce temporar încărcarea unui element de rețea și poate amâna o investiție majoră. În alte cazuri, însă, stocarea nu poate substitui o linie sau o stație de transformare care a devenit structural insuficientă. Dimensionarea stocării la nivelul transportului trebuie, așadar, realizată în funcție de congestii, de necesarul de flexibilitate și de serviciile de sistem, nu doar în raport cu volumul de energie produsă din surse regenerabile.
Bateriile comunitare și gestionarea congestiilor în rețelele de medie tensiune
Al doilea nivel este cel al rețelelor de distribuție. Aici problema se schimbă radical. Nu mai este vorba, în primul rând, despre echilibrarea întregului sistem național, ci despre ceea ce se întâmplă local / regional, într-o anumită zonă a rețelei.
Dezvoltarea masivă a instalațiilor fotovoltaice, în special a prosumatorilor, modifică profund fluxul tradițional de energie. Modelul clasic – centrală, transport, distribuție, consumator – este treptat înlocuit de un model în care energia circulă și în sens invers: de la prosumatori către rețeaua de distribuție și, uneori, mai departe către nivelurile superioare. În anumite intervale orare, energia poate curge de la consumator către rețea.
Această inversare a fluxurilor generează o serie de probleme locale: apariția unor supratensiuni, încărcarea excesivă a transformatoarelor, congestii pe anumite linii, variații de tensiune greu de controlat, limitarea capacității de racordare pentru noi prosumatori și, nu în ultimul rând, producție fotovoltaică locală care nu poate fi consumată simultan.
O soluție relevantă la acest nivel o reprezintă bateriile comunitare, amplasate la posturile de transformare sau în imediata lor apropiere. Aceste sisteme pot absorbi energia produsă local în orele cu radiație solară ridicată și o pot restitui ulterior, atunci când consumul crește. Energia nu mai trebuie transportată imediat către nivelurile superioare ale rețelei. Schema de funcționare este simplă: producție fotovoltaică locală – baterie de distribuție – consum local ulterior. Prin acest mecanism, rețeaua de distribuție poate evolua de la o infrastructură pasivă către una flexibilă.
Un alt avantaj important al stocării la nivelul distribuției este posibilitatea de a amâna investițiile în modernizarea rețelei. Prin ”peak shaving”, o baterie poate reduce vârful de sarcină al unui transformator care este suprasolicitat doar în anumite intervale ale zilei, fără ca acesta să fie imediat înlocuit. În sens invers, în perioadele de producție fotovoltaică foarte ridicată, bateria poate absorbi energia și poate limita fluxul invers către rețeaua de distribuție.
Această dublă funcție – stocare de energie și instrument de management al infrastructurii – face din bateriile de distribuție una dintre cele mai interesante aplicații ale stocării în rețelele de medie tensiune.
Stocarea individuală și prosumatorul ca resursă de flexibilitate
Al treilea nivel este cel al prosumatorului. Un sistem individual tipic poate cuprinde panouri fotovoltaice, invertor, baterie, sistem de management al energiei și consumatori casnici sau industriali. În acest caz, bateria permite deplasarea consumului de energie în timp.
Energia produsă la prânz, când generarea fotovoltaică atinge valori ridicate, poate fi stocată și utilizată seara, când consumul crește. În locul schemei clasice – producție fotovoltaică injectată în rețea și, ulterior, preluată din rețea – se poate realiza un flux local: producție fotovoltaică – baterie – consumator. Rezultatul este o reducere a energiei injectate în rețea și o creștere semnificativă a autoconsumului.
Stocarea individuală poate avea, însă, o funcție mult mai importantă decât simpla reducere a facturii energetice. Mii sau sute de mii de baterii individuale pot constitui, dacă sunt agregate și controlate corespunzător, o resursă distribuită de flexibilitate. În loc ca fiecare baterie să funcționeze independent, acestea pot fi coordonate printr-un sistem de management sau prin intermediul unui agregator. Astfel, mii de baterii de dimensiuni reduse pot forma o resursă virtuală de stocare, capabilă să ofere servicii pentru rețea. Această abordare transformă prosumatorul dintr-o potențială problemă pentru sistem într-o parte activă a soluției.
Complementaritatea celor trei niveluri de stocare în sistemul energetic viitor
Cele trei forme de stocare îndeplinesc funcții distincte și nu sunt interschimbabile. Stocarea la nivelul rețelei de transport, amplasată în stații și noduri de înaltă tensiune, servește în principal echilibrării sistemului, furnizării de servicii de sistem și gestionării congestiilor, cu dimensiuni tipice de zeci sau sute de megawați. Stocarea la nivelul distribuției, situată la posturi sau stații de medie tensiune, are ca obiectiv principal managementul congestiilor și al tensiunii, cu puteri cuprinse între sute de kilowați și zeci de megawați. Stocarea individuală, instalată acasă sau la companii mici, urmărește creșterea autoconsumului și asigurarea unei flexibilități locale, cu puteri de câțiva până la zeci de kilowați.
Această diferențiere este esențială pentru politica energetică. O baterie de 10 MW instalată în rețeaua de transport nu rezolvă automat problema unei rețele de distribuție suprasolicitate. În același timp, mii de baterii de 10 kW nu pot înlocui o infrastructură strategică de transport. Fiecare nivel răspunde unor nevoi diferite și trebuie tratat ca atare.
Sistemul energetic al viitorului va necesita, cel mai probabil, o combinație a celor trei niveluri de stocare. La nivelul rețelei de transport, stocarea trebuie să asigure flexibilitate sistemică. La nivelul rețelelor de distribuție, ea trebuie să ofere flexibilitate locală. La nivelul consumatorului, stocarea trebuie să permită autoconsum și flexibilitate individuală.
Cele trei niveluri pot funcționa simultan și complementar: stocarea de mari dimensiuni contribuie la echilibrarea națională, stocarea de distribuție sprijină echilibrarea locală, iar stocarea individuală asigură autoconsumul și o rezervă de flexibilitate la scară redusă. Această arhitectură pe mai multe niveluri devine cu atât mai importantă pe măsură ce România își extinde capacitatea de producție fotovoltaică și eoliană.
Problema României: nu doar câtă stocare, ci și pentru cine, pentru ce și unde!
Pentru România, discuția despre stocare ar trebui să depășească simplul indicator al instalării unui anumit număr de megawați de baterii. O capacitate mare de stocare amplasată într-un singur punct poate avea o utilitate sistemică importantă, dar poate să nu rezolve problemele locale ale rețelelor de distribuție. În același timp, instalarea masivă de baterii individuale poate crește autoconsumul și reduce injecțiile în rețea, însă nu poate asigura singură echilibrarea sistemului național.
De aceea, politica energetică ar trebui să urmărească o distribuție inteligentă a capacităților de stocare pe cele trei niveluri ale rețelei, în funcție de funcțiile pe care fiecare dintre ele le poate îndeplini.
Stocarea ca infrastructură multi-nivel: cheia integrării regenerabilelor în România
Stocarea energiei trebuie privită ca o infrastructură pe mai multe niveluri. La nivelul rețelei de transport, ea reprezintă un instrument de securitate și flexibilitate a sistemului electroenergetic. La nivelul distribuției, devine un instrument de management al congestiilor, al tensiunii și al fluxurilor locale. La nivel individual, este un instrument de autoconsum și de flexibilitate a prosumatorului.
Această diferențiere schimbă fundamental modul în care trebuie gândită politica de stocare. Problema României nu se reduce la lipsa unor baterii sau a unor capacități de stocare de mari dimensiuni. Ea constă în construirea unei arhitecturi de stocare capabile să leghe producția centralizată, rețelele de transport, rețelele de distribuție și consumatorul final.
Într-un sistem energetic cu tot mai multă producție variabilă, stocarea nu mai reprezintă doar un rezervor de energie. Ea devine o componentă activă a rețelei.
foarte foarte multe din acest articol, imi amintesc de foarte foarte multe idei…oi fi citit eu atit de foarte foarte multa literatura ?…n-ar srica niste bibliografii.
Acu, sa introducem putin pragmatism la situatia reala a RO, prin prisma teoriei din articol si sa ne alegem cu o intrebare practica : cu ce incepem ? de sus in jos, sau de jos in sus (adica TSO-DSO, sau DSO-TSO sau de-a valma, cum o fi sau cum o da Domnu ?
Nefiind doctor in energetica (desi unii mi-au sugerat asta cu foarte mult timp in urma dar n-am avut aceasta ambitie), doresc sa dau o oarecare claritate pragmatica ideilor prezentate si las cititorii sa judece individual:
– decizia de dimensionare este direct influentata de puterea celui mai mare grup din sistem (adica celebrul criteriu N-1, pentru cei ce cunosc ce-i cu asta si care dicteaza regulile de siguranta, altii zic adecvanta ca e mai cool) . Cum la noi se intimpla sa avem 2 x 700 MW grupuri nucleare, concluzia e simpla- bine ca sunt oprite ca suntem mai in siguranta, nu-i asa ? (zeci de ani in urma, celebra fata mare ajunsa acum fata batrina – Tarnita – a fost gindita exact pentru asta…in principal !…mai sunt si alte motive, dar ne oprim acilea)
– deci, din asta numai, se poate intelege cu putin efort, ca stocarea la nivel TSO are ca obiectiv principal frecventa, echlibrul national (transfrontalier), managementul congestiilor mari…p-orma ne uitam la giumbuslucurile locale TSO al caror obiectiv principal sunt reglaje de tensiune, circulatii locale, etc…nu prea se vede cum s-ar regla sistemul la nivel TSO cu sute de baterii instalate prin tara la nivel DSO
– probleme rezolvate: la TSO- importuri masive bruste, dezechilibre majore transfrontaliere, etc. .La DSO – excedente locale, prosumatori, generare distribuita care intoarce „fluxul” de energie, etc. local, caci, aceste generatorae sunt de mica putere
– acu, mai e o mica problema: ce fel de stocare se potriveste ? cititorul ar putea intelege fara sa fie doctor in energetica ca la TSO pot fi si centrale pompare – acumulare (cele mai eficiente si cele mai raspindite pe plan mondial – peste 90%) dar si BESS (electrice)…Aici e aici: care sunt cele mai potrivite considerind costul, durata de viata (80-100 de ani la CHEAP, 10-15 ani la BESS), impactul asupra mediului, etc. Iar la nivel DSO, fiind mai mititele , ar merge mai mult electrice…DAR SI ALTELE – CUM AR FI VPP (Virtual Power Plants) aplicabile si la TSO si la DSO.
Acu, ca sa inducem un soc: in Romania, cea mai mare baterie de stocare potentiala este parcul de centrale electrice de cogenerare EXISTENT…acesta poate fi hibridizat foarte usor intr-un VPP cu noste simple rezervoare de energie termica (TES) si niste pompe de cladura electrice (realizind stocare electrica prin energie termica)……..potentialul in RO este de cel putin 1000 – 1500 MWe
Dar, detalii despre asta mai tirziu, nu inainte de a preciza ca toate aceste comentarii ale subsemnatului le-am preluat de la un discurs al lui Busoi despre stocare
Și unde sunt acele minunate „centrale de cogenerare”, că eu nu știu niciuna, deși pe factură îmi vin o grămadă de bani pentru ele? >:
Oradea de exemplu are ceva – o turbina derivata dintr-un motor de avion care porneste repede, un schimbator de caldura si rezervoare de apa fierbinte, dar apa fierbinte stocata e folosita la prepararea apei calde menajera, termoficare in sezonul de incalzire etc
Electrocentrale – gen cet-urile in bucuresti, brazi etc – au dovedit cu brio in perioada asta ca nu pot produce energie electrica, in dudele lor in „cogenerare” din 1970, pot ele plange ca de exemplu partea de energie electrica nu beneficiaza de gaz natural la 110 lei mwh cum primesc pentru termoficare etc dar sunt o mare gaura neagra,
Mai sunt si altele – e una la constanta in conservare tot cazane si generatoare din anii 70
Ludus unde mai functioneaza acum grupul 5 cu vreo 160 de mw din cei 200 nominali – pe vremea lui Cioasca avea un complex de sere unde incalzeau cu caldura reziduala, nu cred ca mai e acuma, oricum nu merita sa atasezi nimic nimic nou pe ceva din anii 70 poate sa vina orice politruc sa zica de capacitati „existente” – toate sunt din anii 70 si din pacate multe „functioneaza” doar pe hartie
Bucuresti, Brasov, Timisoara, Oradea, Iasi, Constanta, Cluj, Arad, Ploiesti, Buzau, (in general candidati sunt toate orasele cu sisteme d einclazire centralizate…la ANRE aveti daele complete)
PS- 1 Ca idee – Urgența pe termen scurt (TSO): Prioritatea zero este stocarea de mare putere la nivel TSO pentru a menține sistemul stabil în caz de avarie la grupul cel mai mare și pentru a gestiona vârfurile de import/export. Sustenabilitatea pe termen mediu (DSO): Pe măsură ce rețelele locale se sufocă din cauza prosumatorilor și a parcurilor fotovoltaice mici, stocarea la nivel DSO devine obligatorie pentru a evita investițiile masive în înlocuirea cablurilor și a transformatoarelor
PS-2 Tot ca idee – Bulgaria (ca tot vorbim de ei in ultima vreme, cum face ei de ne cumpara energia ieftin si ne-o da ei inapoi scump) are urmatoarele centrale de pompare-acumulare in functiune:
– CHAIRA – 860 MW (cea mai mare din Europa de S-E), echipata cu turbine reversibil Toshiba (la Tarnita am vrut sa instalam aceleasi tip de turbine, dar n-am putut)
– BELMEKEN – 375 MW
– ORFEI – 165 MW
Centrale in proiect sau constructie (finantare prin BEI)- obiectiv „constructia a 2 „baterii de apa” uriase pentru Balcani :
– BATAK- 1000 MW
– DOSPAT 1000 MW
– YADENITSA: este proiect PCI (Project of Common Interest) finantat de EU…obiectiv – marirea capacitatii rezervorului inferior la Chaira perimitindu-i perioade de functionare mult mai lungi – peste 20-24 h, fiind un pol de stabilitate al intregii regiuni
Toate astea le-am aflat d ela Busoi care ne explica cit de importanta este stocarea si de ce trebuie sa instalam cit mai multe baterii (dar d-alea ELECTRICE !!) ca ia uite cit de multe a instalat Bulgaria si cum ne cumpara ei energia ieftin si ne-o vind noua scump ?!
Ce are Romania ?…NIMIC fata de de ce au sau vor avea bulgarii
Felicitări, ați sintetizat foarte bine problema stocării.
Nu știu câți decidenți vor citi!
De fapt adevărata problemă este : CINE ADMINISTREAZĂ rețelele energetice, CUM și în folosul CUI. Iar aici dăm peste MAFIA din Energie, mai puternică ca instituțiile de stat(ele însele mafiote!).
Soluția? Stârpirea Mafiei din Energie!
Dar asta nu vrea nimeni….
Un articol oportun in contextul actualei „crize” energetice, si al discutiei/propunerii ca prosumatorii sa fie obligati sa aibe stocare.
Intr-adevar, exista circa 300.000 prosumatori cu putere totala estimata la circa 3 GWp, si care in 2025 au injectat in sistemul national aproximativ aceeasi cantitate de energie ca si Cernavoda, insa la un pret mult mai mic, si in mod distribuit (costuri mai mici de transport, componenta cu pierderi de pana la 25%). Un alt fapt important este ca unii din acesti prosumatori au beneficiat de subventie publica, de 80% din costuri, iar altii au platit din propriile buzunare.
Dispecerizarea acestei resurse este importanta, insa in nici un caz la nivel individual, iar daca cineva isi inchipuie ca se pot instala in cateva luni 300.000 contoare inteligente, schimba invertoarele de la „on-grid” la hibrid (sunt cu totul diferite), si efectua un management al prosumatorilor astfel incat energia produsa de ei sa fie partial si selectiv (cine dintre ei?) stocata in baterii intre orele 11-17 si pusa in sistem intre 19-22, cred ca nu stie ce spune (ne „straduim” de 30 ani sa punem contoare inteligente). Deci ar fi nu doar inechitabil, dar si total neeconomic si realist aproape imposibil de implementat dpdv tehnic.
O alta propunere ar fi ca bateriile (stocarea) sa fie mult mai putine (sub 1000 la nivel national) dar mai mari (peste 10 MWh fiecare) si sub controlul exclusiv al distribuitorului si furnizorului de energie, care poate balansa sitemul si obtine preturile cele mai bune. Este mult mai realist sa dispecerizezi 1000 statii de stocare in loc de 300.000, iar din cate am inteles Romania a incasat mai bine de 400 milioane euro pentru stocare, deci ar putea foarte bine sa faca stocare de 5-6 GWh din fonduri deja incasate (insa ca de obicei intrebarea „cine incaseaza comisionul” blocheaza executia). 6 GWh de stocare in baterii in 600 locuri (10 MWh/site) pot fi facute in mai putin de 12 luni.
In fine, am mai scris despre asta, cel mai corect ar fi ca prosumatorii care au primit 80% fonduri publice pentru sistemul instalat (respectiv au platit doar 20% din costul sistemului PV), sa primeasca acelasi procent de beneficiu individual, adica 80% din incasarile din curentul produs de panouri sa mearga la finantator – contribuabilul roman.
Absolut corect și de bun simț. Aceeași opinie o am si eu privind (ne)fărâmițarea capacității de stocare. Din păcate, chiar si programul de finanțare prin fondul de modernizare permite capacitățile standalone de 1mw (2mwh baterii). Este ciudat mai ales că ghidul final a fost lansat în ciuda opiniilor specialiștilor. E clar că aceste capacități mici sunt inutile pentru serviciile de sistem, iar pentru prosumatori nu se acceptă.
Și de ce să fie obligați doar prosumatorii să își pună capacități de stocare? Asta este discriminare! Să îi oblige pe TOȚI producătorii!!
Oricum, în privința unor capacități comune de stocare, comunitățile energetice sunt soluția dar mafia din energie se va opune din răsputeri apariției lor legale!
Poate ar trebui sa nu ne facem iluzii. O baterie de 10Mw costă 3-7,5 milioane $ în funcție de timpul de descărcare, adică 3mw o oră . Prețurile actuale la scară de utilitate/industrială pentru sisteme complet instalate (inclusiv celule Li-Ion/LFP, invertoare și climatizare) variază între 350 și 600 per kWh. Configurație tipică de 2 ore (10 MW / 20 MWh): Costă în jur de 3,5 – 5 milioane de dolari.Configurație tipică de 4 ore (10 MW / 40 MWh): Poate ajunge la 5 – 8 milioane de dolari, incluzând echipamentele de conversie a puterii (PCS), sistemul de management (BMS), infrastructura și instalarea la cheie. De luat in calcul durata de viață a unei asemenea baterii 10-15 ani in condițiile in care are o scădere a puterii de stocare de aproximativ 5% pe an. Cui îi trebuie baterie la preturile astea? Unde le folosești pentru 1 ora pină la 3 ore? Energia se poate produce ieftin și tendința este SMR-ul. În prezent, EDF (Franța) nu are contracte ferme de construcție comercială (livrare) pentru reactoarele sale modulare mici (SMR) NUWARD în Europa, ci are semnate numeroase acorduri de cooperare strategică, parteneriate industriale și scrisori de intenție cu diverse țări. De asemenea Suedia este unul dintre pionierii europeni în domeniul reactoarelor cu plumb topit (LFR), prin intermediul companiei suedeze Blykalla (fostă LeadCold), un spin-off al universității KTH Royal Institute of Technology.Compania dezvoltă tehnologia SEALER (Swedish Advanced Lead Reactor), un reactor modular răcit cu plumb lichid conceput să genereze 55 MWe (per unitate). Asta este tendința. Pentru asta se lucrează, de proiectează, se iau licențe
Păi și cât costă acele SMR?
Că am înțeles că alea de la Doicești costă spre opt miliarde! De dolari!!
si, ca inca un mic detaliu, invatind din practica, desi, chestiile astea se stiu demult din stiinta energeticii (bulgarii stau mai bine ca noi, caci, la ei, NEK are inca oameni de meserie, pe cind la noi, conform Guru Deian – zicea zilele trecute laTV, ca prin energie la noi sunt numai neispraviti). Deci:
– Romania, care se apropie de 4000 MW instalati, are cu mult mai multi prosumatori decit Bulgaria (rezidentialii din Bg de-abia se apropie de 15%)
– Daca RO se da mare si tare ca are multi prosumatori (energie granulara), Bulgaria domina total la capitolul STOCARE DE MARI DIMENSIUNI (a devenit de departe lider regional si chiar mondial !), avind capacitati de stocare de mari capacitati de peste 3400 MW !!…iar Bulgaria, si-a axat dezvoltarea RES pe centrale PV de mari capacitati „utility type”
– Bulgaria si-a propus sa nu mai construiasca asa multe noi capacitati ci, sa traiasca din prostia altora (pardon, adica din excesul altora)….IAR ASTA NU SE POATE FACE DECIT CU STOCARE TSO DE MARI CAPACITATI
QED…imi amintesc ca chiar pe aici prin Contributors, bateam si eu cimpii cu stocari CHEAP de 2-3000 MW de mia-m pus in cap o mutime de specialisti
Vedeti dvs. problema acestui articol este ca merge pe o gandire din anii 70-80. Noi nu mai suntem acolo (pe vremea lui D Pavel) si piata de energie si siguranta sistemului este complet diferita astazi.
Vorbim de Tarnita, – toate guvernele au avut in program acest proiect, ne intrebam de ce nu s-a dezvoltat?? Poate ca ne ajuta autorul cu o simulare „grosolana” de cati ani ar fi nevoie sa isi amortizeze investitia (poate nu vorbim chiar de amortizare – dar sa aiba un sens economic) si atunci poate avem o alta perspectiva de ce intarzie acest proiect
Rationamentul cum ca statul este cel care ar trebui sa faca, iar capitalul privat sa se uite este iarasi o gandire a unui model in care nu mai suntem. Astazi suntem intr-un cu totul alt mod de operare, vorbim de microretele. Ce inseamna stocarea amplasata in puncte strategice?? Cine face investiile acolo? Companiile desemnate de stat??
In plus orice gandire nu poate fi exclusiv tehnica, ea trebuie corelata cu aspectele de piata, respectiv modul in care aceasta se adapteaza. Stocarea va crea cerere – deci impresia ca vom stoca energia cu preturi foarte mici este o iluzie.
Cand vorbim de stocarea de la bulgari poate ar trebui sa ne uitam si la ce capacitate au instalata in PVs si poate intelegem de ce sunt mai avansati
”stocarea de la bulgari poate ar trebui sa ne uitam si la ce capacitate au instalata in PVs si poate intelegem de ce sunt mai avansati”
Poate pentru că bulgarii au mai mult soare, domnu’ geograf?
Cu cât o regiune e mai apropiată de Tropicul Racului, cu-atât are mai mult soare. Și cu cât bătrânii învechiți în rele din sistemul energetic încearcă să promoveze tot felul de șmenuri pe bani publici, cu-atât vor încerca să ignore problema asta.
România are nevoie de energie multă și constantă, pentru relansarea economică. Bulgaria nu se prostește cu prosumatori, Bulgaria și-a negociat la Bruxelles funcționarea termocentralelor pe lignit cel puțin până în 2038, posibil cu extindere până în 2050.
Cum de funcționează așa bine și cu randament bun fotovoltaicele mult mai la nord, de exemplu în Danemarca?
”funcționează așa bine și cu randament bun”
”Bine” și ”bun” nu înseamnă nimic concret. Niște cifre ar fi minunate, mai ales pentru ianuarie-februarie. În plus, Danemarca are niște antecedente deloc lăudabile: când nu s-a mai prezentat nimeni la licitații pentru instalarea de noi eoliene, a mai adăugat încă 4 miliarde de euro subvenții, ca să ”funcționeze bine”.
P.S. ”randament bun” nu are niciun sens, când vorbim de fotovoltaice. România va continua să exporte la prețuri ridicole energie produsă de fotovoltaice și va continua să importe scump energie produsă în termocentralele pe lignit ale Bulgariei. Niște băieți deștepți vor continua să producă bani din acele fotovoltaice, așa că alți băieți deștepți vor primi și ei bani ca să le laude. Însă economia României s-a dus deja cu oiștea-n gard, pentru că nu poate funcționa la asemenea prețuri ale energiei.
Abordarea autorului mi se pare incompletă cu toate că acesta vrea să o prezinte altfel .
Fără a contesta punctul de vedere al acestuia , în opinia mea , o astfel de analiză trebuie să pornească de la conceptul de STABILITATE SEN .
Pentru cei care nu cunosc fac o prezentare scurtă.
1. Stabilitate statică, respectiv echilibrul între producția de energie electrică și consumul de energie electrică.
2. Stabilitate dinamică , respectiv capacitatea sistemului electroenergetic de face față variațiilor în producția și consumul de energie electrică. De exemplu seara consumul crește , echilibrul intre producție și consum se modifică și SEN trebuie să poată restabili echilibrul prin o producție suplimentară de energie electrică.
3. Stabilitate tranzitorie . Atunci când în SEN apar modificări majore , cum ar fi deconectarea unui generator , sau deconectarea unei linii de transport de 400KV , sau scoaterea din funcțiune a unei stații de sistem de 400kV , etc. acesta trebuie să ajungă într-un nou echilibru. Și aici se aplică și ce spune domnul Dragostin de criteriul N-1.
Deci stocarea sub diferitele forme are rolul de a permite SEN să asigure cele trei condiții de stabilitate.
Putem spune că până acum cca zece ani , bazat și pe mixul producției de energie electrică al României , stabilitatea SEN era asigurată. Odată cu creșterea ponderii regenerabilelor , a reducerii producției de energie electrică pe bază de cărbune STABILITATEA SEN a fost grav afectată.
1. Producția de energie electrică în bandă nu acoperă consumul. Afectată stabilitatea statică.
2. Producția în exces de energie electrică fotovoltaica și/sau eoliană de asemenea afectează stabilitatea statică, adică echilibrul între energia produsă și consum.
3. Volatilitatea producției de energie din resurse regenerabile , fotovoltaică și eoliană , influențează direct stabilitatea dinamică a SEN.
4. Pentru controlul regimului tranzitoriu necesitatea centralelor hidroelectrice cu pompare este evidentă. De aceea în contextul realizării CNE Cernavoda s-a pus problema realizării CHE Tarnița.
În ce situație ne aflăm acum?
Proiectul hidrocentralei de la Tarnița trenează. Dacă acum ar începe lucrările aceasta probabil că vă fi gata peste ZECE ani.
Producția de energie electrică în bandă este insuficientă și va rămâne așa încă cel puțin ZECE ani până la realizarea U3 și U4 și a celorlalte proiecte de generare de energie electrică în bandă.
Ce putem face pentru ameliorarea situației din SEN ?
Pe termen scurt instalarea de baterii de stocare la nivel TSO și DSO cu o putere de minim 5000MW și o capacitate de minim 10000 MWh . Așa s-ar reduce presiunea asupra SEN la orele de vârf de sarcină și s-ar reduce importurile.
Dar nu este suficient . Este necesară o politică coerentă de creșterea a producției de energie electrică în bandă , de realizarea de capacități de stocare în hidrocentrale cu pompaj și de baterii de stocare a energiei.
Nu e lipsită de interes propunerea domnului Dragostin privind funcționarea centralelor în cogenerare .
Vezi și exemplul proiectului nou de la Craiova.
În rest , numai de bine.
P.S. Dacă sunt unele erori comentariul meu vă rog să faceți corecturile ce se impun.
Noi nu avem apă pentru U 1 și U 2 și ne gândim la 3 și 4!
Ce randament și eficiență economică ar avea Tarnița? Mă refer aici la toate costurile, inclusiv cele de mediu!
Dar comisiile de specialitate (vorba vine) din Parlament, ce mama dracului fac? Nicușor Dan nu consideră nici acum că e nevoie de o ședință serioasă a CSAȚ? Și partidele, cu toți experții și mega-experții lor, nu consideră că e nevoie de ajustarea legislației în domeniul energiei?
Cum e aia să vină 3-4 șmecheri și să câștige cu firme cu câte 5 angajați cam cât o tranșă grasă din PNRR sau mai mult? (pe an, nu pe ciclu european de finanțare, profit net, nu cifră de afaceri!)
… de parcă încuiații din CSAT s-ar pricepe la energie sau, în general, la ceva…
Vreți rezultate ? Începeți cu oamenii.
Adică lista angajaților ministerului de resort. Pe funcții și calificare.
Să vadă și muritorii de rând , câți sunt ingineri energeticieni , câți băgători de seamă , câți ” experți” în marketing și/sau comunicare , câți purtători de genti și plimbători de hârtii , câți nepoți, fii și fiice , ș.a.m.d.
Nu o face nimeni și ne dăm în ceasul morții că am ajuns unde am ajuns ?
Fără filtrarea componenței umane care e temelia oricărui minister , fără stabilirea obiectivelor ministerului făcute de propri specialiști și nu de politicieni
” cum bate vântul ” și care nu pricep diferența curent continu- curent alternativ , se discută degeaba.
Degeaba ai proiecte , propuneri , daca habarnismul instituționalizat combinat cu „pcr” e cheia succesului personal in sistemul bugetar .
„România e un stat eșuat.”
A zis asta un președinte de țară în funcție la vremea respectivă.
Acum se vad efectele în viața reală.
Nu te gandi doar la minister(e).
Vezi ca in romania sunt sute de agent’i nationale
cu rang de minister, cu sefi care au rang de ministru
sau secretar de stat… care detin pixuri „speciale”
d-alea care ordona credite intr-o veselie…
cu zeci de mii de angajati… platiti regeste, desi to’ar’su mihai a abdicat
si… daca vrei sa fluieram in biserica:
suntem in belea deoarece am aruncat banii pe tampenii
si nu mai avem centrale de producere a energiei…
cele vechi le-am inchis deoarece emiteau codoi
n-a mai plouat… s-au prabusit si incasarile la TVA din aceasta cauza
dar… urmeaza transformatoarele si conductorii Transelectrica
care au avut o perioada mai mare de fiabilitate / garantie
desi statu’ a „facut” ceva… a impanat electronii cu accize… si TVA peste
probabil a crezut ca astfel vor alerga mai repede pe sarme
Nu ar fi rea ideea per se, dacă diplomele nu ar fi atât de ușor de cumpărat și dacă nu am fi atât de toleranți față de plagiate în tezele de doctorat :P
O singură necesară completare
Istoria a dovedit ca nu exista resursa, potențial generatoare de curent, inepuizabila și ieftina
Seceta continua din ultimii ani pune sub semnul întrebării acumulările prin pompaj
Ca să ai ce pompa ai nevoie de resursă de apă disponibilă
Toate râurile noastre cu debite mari au pe cursurile lor mari comunități urbane
Dacă ai deficit de apă, și debite la 20-30 % din normal sau secate,, pornirea hidrocentralei cu pompaj înseamnă ca acei care utilizau apa în aval de hidrocentrala (în sersul curgerii apei) să nu mai dispună de apă, deloc
Ori dacă comunități mari de oameni nu mai au apă deloc, ai o soluție de acumulare care protejează sistemul energetic pe hârtie, dar distruge viața multor comunități
Întâmplarea face ca în urnă cu puțin timp să fi vizitat zona Munților Apuseni și să văd ca multe pârâie și izvoare, care alimentau cursuri de apă, să fi secat complet
Iar debitele tuturor râurilor noastre sunt acum foarte reduse, cu restricții la utilizarea apei în aproape toată țara
Le-am furat apa la unguri :P