joi, septembrie 24, 2020
Petre Opris

Două legende privind uzina „Industria Aeronautică Română” de la Braşov

Se împlinesc îastăzi 75 de ani de la lovitura de stat de la 23 august 1944. Este un prilej foarte bun să readucem aminte politicienilor din România anumite fapte şi evenimente care au avut un impact militar, social şi economic foarte puternic în acea perioadă deosebit de dificilă pentru... citește tot articolul
Petre Opris

Prima vizită în România a unui preşedinte al Statelor Unite ale Americii şi războiul din Vietnam (1967-1969)

Se împlinesc în aceste zile 50 de ani de la prima vizită în România a unui preşedinte al S.U.A. Decizia lui Richard Nixon de a ajunge la Bucureşti şi de a discuta cu Nicolae Ceauşescu, în perioada 2-3 august 1969, despre problemele foarte grave care afectau în acel moment... citește tot articolul
Petre Opris

Începuturile industriei româneşti de automobile şi înfiinţarea revistei „Autoturism” (1966-1969)

În cadrul diplomaţiei culturale pe care o promovau pentru găsirea unor soluţii de destindere în relaţiile politice internaţionale, autorităţile de la Casa Albă au reuşit să-i convingă pe liderii comunişti din România să permită organizarea şi desfăşurarea la Bucureşti, în anul 1963, a unei expoziţii referitoare la transporturile din... citește tot articolul
Petre Opris

Modificarea ierarhiei politice la Congresul al IX-lea al P.C.R. şi importanţa carnetului de partid

La prima vedere, numărul de înregistrare al unui carnet de partid poate fi considerat un detaliu lipsit de importanţă de către un cetăţean obişnuit. Nu acelaşi lucru se întâmplă atunci când, în cadrul analizei pe care o realizăm, ne referim la ierarhia politică din Partidul Muncitoresc Român (1948-1965), respectiv... citește tot articolul
Petre Opris

Experimentul mandatarilor, „micii capitalişti” din comerţul României şi spaima de îmbogăţire (1967-1969)

Recent am redescoperit un document din arhiva fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român privind experimentul mandatarilor. Studiile iniţiate în primăvara anului 1967 au fost analizate de autorităţile comuniste de la Bucureşti la 28 iunie 1967, într-o şedinţă a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. Apoi, Ilie Verdeţ a... citește tot articolul
Petre Opris

Controverse privind situaţia monumentelor ostaşilor români aflate în România şi Bulgaria (octombrie 1973)

Ignoranţi, patriotarzi, infatuaţi, diletanţi şi incapabili să rezolve probleme administrative simple – aşa erau liderii politici comunişti de la Bucureşti în toamna anului 1973, când a apărut brusc o discuţie despre situaţia jalnică în care se găseau monumentele ostaşilor români aflate în România şi Bulgaria. Participanţii la şedinţa din... citește tot articolul
Petre Opris

Opiniile lui Nicolae Ceauşescu despre drepturile omului în România şi R.S.S. Moldovenească (1989)

Unul dintre motivele pentru care Nicolae Ceauşescu era criticat în anul 1989, în presa din străinătate, a fost nerespectarea drepturilor omului în România. Informaţiile din mass-media occidentală despre abuzurile reale sau imaginare săvârşite de autorităţile de la Bucureşti se bazau pe relatările unor membri ai ambasadelor de la Bucureşti,... citește tot articolul
Petre Opris

Conferinta: Aspecte militare, economice şi politice în relaţiile româno-polone (1963-1981)

Doamnelor şi domnilor, Ne-am propus să prezentăm câteva aspecte mai puţin cunoscute despre colaborarea dintre România şi Polonia în perioada 1963-1981 şi anumite probleme care au apărut, la un moment dat, în relaţiile dintre cele două state. Politica externă românească din perioada naţional-comunistă poate fi explicată cu ajutorul unei glume care... citește tot articolul
Petre Opris

Criza cubaneză şi o aplicaţie militară în România şi Bulgaria (octombrie 1962)

La prima vedere, o legătură dintre Republica Cuba şi manevrele armatei române în România şi Bulgaria poate fi considerată o utopie. Cu toate acestea, în rândurile care urmează vom explica pe larg cum am ajuns la ideea că o insulă exotică, situată în Marea Caraibelor, a fost importantă pentru... citește tot articolul
Petre Opris

Aplicaţii militare de amploare în Ungaria, Polonia şi Republica Democrată Germană (1962)

Înfiinţarea oficială a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia la 14 mai 1955 a constituit un moment foarte important pentru armata română. Prin semnarea de către Gheorghe Gheorghiu-Dej, din partea României, a documentului prin care se consfinţea alcătuirea unor organe de conducere politice şi militare ale acelei alianţe, autorităţile politice... citește tot articolul
Petre Opris

Gheorghe Gheorghiu-Dej întreabă despre documentele din arhiva Partidului Muncitoresc Român (1961)

În opinia unor oameni politici români „Istoria nu ţine de foame”. În România există istorici care trec peste o asemenea rostire prezidenţială şi se întreabă şi astăzi de unde a provenit încrâncenarea anti-Istorie a lui Emil Constantinescu, fost preşedinte al României şi actual preşedinte al consiliului ştiinţific al Institutul... citește tot articolul
Petre Opris

Implicarea României în conflictul militar din Vietnam (1965-1973)

Implicarea diplomaţiei româneşti în conflictul din Asia de Sud-Est, din anii ’60, a constituit unul dintre atuurile folosite frecvent de Nicolae Ceauşescu pentru afirmarea pe plan internaţional a politicii independente a României. Diferiţi diplomaţi români s-au referit de-a lungul anilor – atât înainte de 22 decembrie 1989, cât şi... citește tot articolul
Petre Opris

Poziţia României faţă de conflictul politico-militar dintre Pakistan şi India (1967-1971)

După încheierea Consfătuirii de la Moscova a conducătorilor partidelor din ţările de democraţie populară (9-12 ianuarie 1951), o parte din resursele materiale şi financiare româneşti au fost consumate pentru importurile de armament, tehnică de luptă şi muniţii din U.R.S.S., Polonia şi Cehoslovacia, pentru construirea de fortificaţii la graniţa cu... citește tot articolul
Petre Opris

Aurul ţării, agricultura românească şi efectele provocate de facturile neplătite (1986-1989)

„Înainte să intrăm în ordinea de zi, aş ruga să fac o scurtă informare: astăzi dimineaţă am dat banii pentru ultima rată a datoriilor (externe ale României – nota Petre Opriş). (Aplauze puternice) În anul 1980 aveam 11-12 miliarde de dolari. La începutul anului mai aveam 1,150 de miliarde de... citește tot articolul
Petre Opris

Analiza productivităţii muncii din industria românească şi problemele politicienilor comunişti din România (1 ianuarie – 30 septembrie 1985)

Se discută în aceste zile la Bucureşti despre proiectul bugetului de stat pe anul 2019. Politicienii încearcă să estimeze situaţia economică a României şi mai mulţi specialişti români din diferite instituţii (inclusiv de la Banca Naţională a României) au semnalat pericolele care pot să apară din supraevaluarea posibilităţilor autorităţilor... citește tot articolul

Autor

Petre Opris
119 ARTICOLE0 COMENTARII
A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istorie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2008) şi locotenent-colonel (în rezervă). A lucrat în Ministerul Apărării Naţionale (1990-2002) şi Serviciul de Protecţie şi Pază (2002-2009). Cercetător asociat în cadrul proiectului internaţional „Relations between India and the Soviet Bloc: New Evidence from the Eastern European Archives”, coordonator: prof.dr. Vojtech Mastny, The Parallel History Project on Cooperative Security (PHP), Zürich, 2007-2010. Cercetător în domeniul istoriei Războiului Rece la „Woodrow Wilson International Center for Scholars” (Washington, D.C.), în cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt iniţiat de Institutul Cultural Român (România) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars (S.U.A.), martie – iunie 2012. Lucrări publicate: „Industria românească de apărare. Documente (1950-1989)” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007), „Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008) şi „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991)” (Editura Militară, Bucureşti, 2008). Co-autor, împreună cu dr. Gavriil Preda, al celor două volume ale lucrării „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968)” (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008 şi 2009). Fundaţia Culturală „Magazin Istoric” i-a acordat Premiul „Florin Constantiniu” pentru lucrarea „Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989)” (Editura Militară, Bucureşti, 2018), în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Banca Naţională a României (Bucureşti, 24 mai 2019). Ultima sa apariţie editorială: „Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2019).

Carte recomandata

Esential HotNews

Esential HotNews

E randul tau

Mai e un aspect, poate si mai grav. De fapt trei, daca ma gandesc mai bine. Primul, la concret, A…

de: MirceaM

la „Îmbogățiții de război”

Carti recomandate de Contributors.ro

Democrația sub asediu românia în context regional

Carte recomandată de contributors.ro

 

Top articole

CV de parlamentar. De la greață la oroare

Mi-am luat inima în dinți și am citit pe pagina de Facebook a lui Valeriu Nicolae toate postările despre CV-urile parlamentarilor români....

Marele Laser și frauda științifică

Dacă noi vom tăcea, vor striga pietrele. Luca (19, 38-40) *1. Preambul

România înapoiată: reflecții la început de toamnă electorală

Locuiesc într-un sat situat la mai puțin de 10 km de Sibiu, practic într-o fundătură mărginită de dealuri...

Modernizarea societății românești și formele fără fond: Academia Română, Curtea Constituțională și altele

Incompatibilitatea dintre formele de import și fondul românesc. Teoria formelor fără fond ”Inainte de a avea o umbră...

Soluție: Trenuri la Aeroportul Otopeni la cadență de 10′

Un proaspăt comunicat al CFR Călători ne spune că în urma analizei graficelor de circulație împreună cu CFR Infrastructură s-a ajuns la...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.