Într-un articol publicat în luna februarie am reluat tezele formulate de Daron Acemoglu și James Robinson în lucrarea lor “De ce eșuează națiunile”, lucrare care a primit premiul Nobel în anul 2024. Am arătat acolo că România a cunoscut o dezvoltare excepțională cât timp instituțiile sale au fost preponderant inclusive, dar că în ultimii ani acestea s-au transformat tot mai pronunțat în instituții cu caracter extractiv, ceea ce explică, de altfel, încetinirea creșterii economice și explozia datoriei publice.
În lunile care au trecut de la publicarea acestui articol am avut tot mai multe dovezi ale faptului că extragerea de rente din economia națională pentru îmbuibarea dincolo de orice limite a unor privilegiați este un adevărat cancer care roade vitalitatea societății românești. Situațiile ieșite la lumină în ultimele luni sunt semnificative nu doar prin dimensiunea incredibilă a jafului, dar și prin sentimentul de impunitate pe care toți acești jefuitori l-au dobândit. În momentul în care șeful unei destul de mititele instituții publice care reglementează un domeniu economic are sute de mii de euro în cutii de pantofi, marea întrebare care se pune este în cât timp a strâns banii și cum și cu cine urma să fie aceștia împărțiți.
Un alt exemplu este auto-premierea conducerii unei entități a statului cu frumușica sumă de 180 de mii de euro. Aici este posibil ca legile, intenționat construite, strâmb să nu fi fost încălcate prin acest abuz flagrant, dar asta nu schimbă cu nimic realitatea extragerii de rente din banul public.
Administrarea multor întreprinderi publice este, de asemenea, o tragedie. Astfel, aberațiile descoperite de controlul dispus de ministrul interimar al transporturilor la metrou arată de ce prețul unui bilet ar trebui mult majorat numai pentru a acoperi o parte a hoției.
Primul ministru Ilie Bolojan a folosit o expresie plastică, ce a avut un impact mediatic semnificativ: “am aprins lumina la cămară, unde erau șobolani”. Impactul mediatic însă nu s-a datorat talentului de a construi metafore al primului ministru, ci faptului că o parte tot mai însemnată a populației țării realizează acum că exact așa stau lucrurile. Supărarea teribilă pe primul ministru încă în exercițiu nu s-a datorat faptului că el s-ar fi îndepărtat de la litera și spiritul programului de guvernare. Aș spune că, de fapt, el a urmărit cu tenacitate să pună în aplicare programul aprobat de parlament. El însă a supărat grupuri de interese transpartinice, care extrag rente cu o frenezie înspăimântătoare.
Cel mai recent exemplu de rente descoperite de guvern s-a referit la escrocheria rezervării capacității de transport la Transelectrica, astfel încât să fie practic blocată posibilitatea de creștere a producției prin noi capacități. Așa se explică de altfel, în bună parte, de ce România are unul din cele mai ridicate prețuri ale energiei electrice din Europa, care afectează structural capacitatea de creștere a economiei naționale. Din nenorocire, această porcărie monumentală nu a putut fi demantelată, întrucât căderea guvernului Bolojan s-a produs într-un termen mai scurt decât a putut acesta să rezolve legal această problemă de dimensiuni apocaliptice.
Mă tem că adevărata luptă în acest moment nu este între partide, ci ea se referă numai și numai la prezervarea extragerii de rente din economia națională, după ce guvernul Bolojan va pleca acasă. Privit în această cheie, baletul politic de acum contează doar în măsura în care prezervă jaful sau continuă obturarea lui, începută de guvernul Bolojan.
După părerea mea, riscul ca noul executiv să nu se atingă de cei care extrag rente este foarte ridicat. Dacă acest lucru se întâmplă, România va pierde pentru o lungă perioadă de timp șansa apropierii de țările dezvoltate ale lumii. Dacă rezolvăm pierderile de la metrou scumpind biletul la 7 lei sau la 10 lei, dar nu ne atingem de jefuitori, vom trăi mai prost pentru multă vreme de aici înainte.
