luni, noiembrie 30, 2020
Mihai Maci

Corectitudinea politică «creştină»

Senatul României, în calitate de cameră decizională a adoptat marți, 16 iunie, în regim de urgenţă absolută, un amendament la Legea Educaţiei care prevede interzicerea fără apel, din orice spaţii educative (asta însemnând şi cele universitare) a “activităţilor în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identităţii de gen, înţeleasă ca... citește tot articolul
Mihai Maci

La ce sunt bune examenele?

Elevilor şi studenţilor care, în ciuda încercărilor din ultimele luni, îşi încep astăzi examenele de absolvire. Probabil, când lucrurile se vor mai aşeza, ne va fi dat să vedem că acest straniu virus a acţionat într-o măsură mai mare – şi cu rezultate mai grave în extensie (din fericire nu şi... citește tot articolul
Constantin Lomaca

Învățământul românesc – pași în context

Acum câteva zile, s-a sărbătorit “Ziua învățătorului”. Dată de 5 iunie a fost aleasă că un omagiu adus lui Gheorghe Lazăr, născut la această dată în 1779, cel care în 1818 a deschis la București Școală de la Sf Sava. Aceasta era prima școală cu predare în limba română... citește tot articolul
Doi Mici si un Anc

Dați ciolanul înapoi Academiei Oamenilor de Știință din România

În România există, prin lege, doar un „cel mai înalt for național de consacrare științifică și culturală”*, numit Academia Română (AR). Pe lângă AR mai sunt și lipitori care sug banul public, numite tot Academii și care sunt tot „for naţional, de consacrare ştiinţifică”, dar nu cel mai înalt. Spre... citește tot articolul
Mihai Maci

Coaliţia pentru familie revine

Promulgarea de către Preşedinte a Legii 45 din 3 aprilie 2020 (ea însăşi completare a Legii 272 din 2004 referitoare la Protecţia şi promovarea drepturilor copilului) – ce prevede obligativitatea desfăşurării semestriale a unei ore de Educaţie pentru viaţă şi sănătate (unde se poate face şi educaţie sexuală) –... citește tot articolul
Elena Baltuta

Răspuns la Precizările UEFISCDI. A doua scrisoare deschisă adresată domnului Adrian Curaj

Stimate domnule Adrian Curaj, În prima scrisoare deschisă pe care v-am adresat-o, v-am semnalat două vicii, de procedură și deontologice, prezente în evaluările a șapte proiecte participante la competițiile TE și PD organizate de UEFISCDI. Cele șapte proiecte au avut, toate, un evaluator comun. Am putut detemina acest fapt în... citește tot articolul
Virgil Iordache

Filosofia și religia sunt compatibile și complementare

Oare care ar fi fost reacția mass-media și a cetățenilor dacă guvernul Orban ar fi fost suprins în fotografia de vineri fără măști, sau cu ele lăsate, cu un ceai negru și o țigară de foi fine sau o pipă la îndemnână, discutând unii cu interes ceva din Biblie... citește tot articolul
Marian Popescu

Viteza tehnologiei, viteza Educației. Despre un decalaj

Acum doi ani aproape începusem un articol despre o lege adoptată în Franța. Cine prevedea că subiectul ei va pune, altfel, relația dintre Tehnologie și Educație? Iată începutul: „Azi, 30 iulie 2018, Parlamentul Franței a aprobat o lege care interzice device-urile digitale în școli. Cu unele excepții, în scop pedagogic,... citește tot articolul
Mihai Maci

“Copiii noştri”. cine sunt ei?

Studenţilor mei Două tipuri de profesori O vorbă de duh (din alte vremuri) spunea că “sunt două categorii de profesori: cei care îşi iubesc materia şi cei care-şi iubesc elevii”. (Ultima parte a afirmaţiei trebuie luată fără conotaţii ambigue!) Ceea ce vrea să spună această formulă lapidară e faptul că profesorul... citește tot articolul
Doi Mici si un Anc

Directorilor de proiecte nemulțumiți de rezultatele competițiilor PED, TE și PD: folosiți-vă de mijloacele legale

Pentru directorii de proiecte care au aplicat la competițiile Proiecte Experimental Demonstrative (PED), Tinere Echipe (TE) și Proiecte Postdoctorale (PD) care se simt nedreptățiți de evaluările în curs: Este imperios să necesar să depuneți contestație la rezultatele finale dacă intenționați să acționați ulterior în instanță Ministerului Educației și Cercetării (MEC) sau Unitatea... citește tot articolul
Doi Mici si un Anc

Agitație mare în cercetarea românească, pe agendă fiind ELI-NP, PCE și evaluările în curs

Observăm că se agită lumea pentru că: (i) Laserul de la Măgurele nu a fost inclus în consorțiul european (ERIC); (ii) Recent-lansata competiție PCE are un buget total de toată jena; (iii) Evaluările competițiilor aflate în desfășurare sunt jalnice; etc. Salutăm agitația! Dar hai să fim și proactivi, pe viitor, nu doar reactivi.... citește tot articolul
Cristian Mihail Teodorescu

Competiția de proiecte de cercetare Idei 2020, impresii la cald

UEFÎSCDI a lansat și mult așteptata competiție de Idei PCE (proiecte de cercetare exploratorie) 2020, punând la bătaie exorbitanta sumă de 90 milioane lei, ceea ce ar ajunge pentru 75 de noi proiecte de 3 ani. Conform Anexei 4 a pachetului de informații, s-au definit 12 subdomenii (Matematică /... citește tot articolul
Borbala Kovacs

Politicile publice în învățământ pe timp de SARS-CoV-2: un mare plan național și nici urmă de solidaritate socială

O particularitate surprinzătoare a politicilor publice ca răspuns la criza SARS-CoV-2 este marginalitatea principiului solidarității sociale, adică principiul distribuirii cât se poate de larg a costurilor sociale și economice ale distanțării sociale și a carantinei. (O obiecție ar putea fi că măsurile de distanțare socială reprezintă exact acest principiu.... citește tot articolul
Doi Mici si un Anc

De ce SARS-CoV-2 nu e făcut de om, nu are bucăți de HIV și e improbabil să fi scăpat din laborator

Înainte să ne punem la povești, vă invit mai jos să vedeți un film produs de Oriensys Scientific și Doi Mici și un Anc, semnat de Daniel P. Funeriu și subsemnatul. Mai jos, aduc unele completări la informațiile prezentate în film, bazate preponderent pe articolele științifice pe care le-am consultat... citește tot articolul
Ioana Trana

Drepturi sexuale și educație sexuală în România. Sexualitatea ca modalitate de dezvoltare personală

Text scris împreună cu lector univ. dr. Toma Burean Cum ar fi dacă educația sexuală în școli nu ar fi doar despre cum funcționează organele noastre reproducătoare ci și despre cum să facem ca sexul să fie plăcut și cum să ne gestionăm stările și să ne comportăm atunci când... citește tot articolul

Carte recomandata

Esential HotNews

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

Democrația sub asediu românia în context regional

Carte recomandată de contributors.ro

 

Top articole

“Tradiţia” Sf Andrei, moaştele lui Eminescu şi cruciadele IPS Teodosie Tomitanul

Arhiepiscopul Teodosie de Constanţa, acest Radu Mazăre al BOR, se agită periodic pentru organizarea câte unui carnaval televizabil, în bunul obicei local....

Netflix, Sir David Attenborough și morsele care se „sinucid” din cauza încălzirii globale – Un nou exemplu de fake news și manipulare climatică

Pentru a șoca și manipula cu succes opinia publică naivă și mai puțin informată, o parte a mass mediei recurge la ceea...

… drumul spre iad al Papei Francis

... si-atunci aveti a ma ierta daca nu voi discuta acum nici alegerile din Romania sau din Statele Unite, nici Ziua Recunostintei,...

Țara noastră în termeni de destin*

In interviurile pe care le-am făcut în marginea recentului dialog epistolar cu Andrei Pleșu intitulat Despre destin, am fost întrebat în câteva...

Despre utopia energiei eoliene offshore a României

Actualul articol este generat de faptul că în proiectul de Strategie Energetică generat de MEEMA (aflat încă în discuție), precum și în...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)