Există întrebări care depășesc cu mult cadrul în care au fost rostite, rămân multă vreme într-un colț al memoriei și, când sunt formulate, nu deschid un dialog, ci, mai degrabă, îl închid. În filmul No Country for Old Men (2007), Anton Chigurh îl întreabă pe Carson Wells într-un moment în care o regulă urmată cu consecvență și disciplină și-a demonstrat inutilitatea prin rezultatul la care a condus: „Dacă regula pe care ai urmat-o te-a adus aici, la ce ți-a folosit regula?” De la prima vizionare, am rămas impresionat de profunzimile unei întrebări aparent atât de simple, dar care ascunde o filosofie profundă și cinică despre viață, reguli și destin: am surprins critica logicii oarbe, iluzia controlului și ironia destinului, sub forma unui verdict care elimină orice justificare.
În ultima vreme, reflectând asupra dinamicii unor evenimente geopolitice și de altă natură, mi-am dat seama că întrebarea pusă de personajul creat de Cormac McCarthy este, de fapt, neplăcută pentru orice sistem intelectual care și-a construit autoritatea pe reguli. Mai mult, întrebarea devine de-a dreptul incomodă când regulile au fost proclamate aprioric drept „științifice”, „inevitabile”, „istorice”, ba chiar „salvatoare”.
Întrebarea lui Chigurh poate fi aplicată, cu anumite precauții, unei construcții politice și intelectuale care a dominat discursul public internațional vreme de câteva decenii: climatismul, puternic colorat de Biserica Verde, energia „verde”, agricultura „verde”, pacea „verde” (Greenpeace), Green New Deal, economia „verde” și alte formule ejusdem farinae.[1]
Dar mai întâi trebuie să fac o distincție. Clima în schimbare există. Emisiile de CO2, naturale și antropogene, există. Efectul de seră există. Toate aceste fenomene aparțin domeniului geofizicii și al științelor înrudite, putând fi măsurate, modelate și discutate științific.
Climatismul este altceva: un ansamblu complex de politici, obiective, scenarii, instituții și forme retorice minate de sofismele lui Aristotel, a cărui idee centrală este că reducerea drastică, mergând până la interzicerea totală, a utilizării combustibililor fosili ar permite controlul temperaturii medii globale. Termenul nu desemnează știința schimbării climei. Știința observă, măsoară, formulează ipoteze pe care le confruntă cu realitatea, totul fiind subsumat unei informări oneste și integrale. Climatismul apare atunci când o anumită interpretare a științei transformă un fenomen fizic într-un proiect moral, politic și social, cu obiective, calendare și imperative etice. Obiectivul central al climatismului este persuasiunea, încercarea de a convinge că schimbarea climei poate explica aproape orice, chiar dacă acel „orice” este greu de verificat.
Într-un interviu pe care l-am realizat cu profesorul Mike Hulme de la Universitatea Cambridge în 2023, am discutat tocmai despre această transformare. Hulme, unul dintre cei mai importanți cercetători ai schimbării climei și un critic al folosirii abuzive a acesteia în discursul politic, a descris procesul prin care schimbarea climei devine „climatizată”: probleme sociale, economice, geopolitice și ecologice, foarte diferite, ajung să fie privite prin aceeași lentilă climatică („reducționism climatic”). Seceta, inundațiile, migrația, inegalitatea, sărăcia, agricultura și chiar conflictele pot ajunge sub aceeași etichetă (ca fiind produse de schimbarea climei). Până și viitorul civilizației poate fi introdus în aceeași ecuație. În loc să discutăm multe probleme, fiecare cu propriile cauze și soluții, apare tentația unei singure explicații universale.
În eseul meu „Biserica Verde a climatismului” am împins explicațiile cu un pas mai departe. Climatismul a început să semene cu o religie seculară. Astfel, natura a devenit altarul pe care CO2 e molecula suspectă, combustibilii fosili au înlocuit păcatul originar, iar industria petrolieră a devenit, în consecință, marele păcătos. „Net Zero” a căpătat ceva din funcția unei promisiuni escatologice, iar anul 2050 a început să semene cu un an al mântuirii energetice. Există chiar și o escatologie climatică: păcatul este plasat în trecut, sacrificiul trebuie făcut în prezent, iar mântuirea este promisă într-un viitor suficient de îndepărtat, încât factura să poată fi trimisă generației următoare, chiar și fără o verificare imediată.
Pentru mine, metafora „Biserica Verde” descrie, în principiu, transformarea unei probleme geofizice într-o doctrină cu reguli morale. De aici până la un catehism al climatismului distanța nu este prea mare. Și odată ce schimbarea climei a fost transformată într-o narațiune morală, următorul pas a devenit aproape inevitabil.
Cele trei reguli
Am identificat cel puțin trei reguli pe care climatismul le-a construit, de-a lungul timpului, și pe baza cărora a funcționat. Prima spune că eliminarea combustibililor fosili va reduce emisiile de CO2 și, în cele din urmă, va opri creșterea concentrației acestuia în atmosferă. A doua a fixat pragul de 1,5°C drept marele obiectiv al politicii climatice. A treia a transformat extinderea energiilor eoliene și solare într-o poveste despre înlocuirea energiei fosile.
Toate cele trei reguli au beneficiat de instituții puternice: ONU, IPCC, Uniunea Europeană, guverne, universități și ONG-uri. S-au cheltuit bani mulți și s-a scris enorm. Un singur lucru lipsește sau nu se discută public: ce rezultate au fost obținute.
Dacă am făcut atât de multe lucruri, trebuie să fi obținut ceva important. Asta este o concluzie psihologică. Dar atmosfera nu funcționează pe baze psihologice. Acum putem face ceva mai puțin spectaculos. Putem verifica rezultatele și apoi să răspundem la întrebarea lui Anton Chigurh.
Regula 1: Eliminarea combustibililor fosili pentru reducerea emisiilor de CO2
Aceasta a fost regula supremă. Coloana vertebrală a climatismului. Dogma care a justificat politici, taxe, interdicții, programe educaționale, campanii mediatice, demonizări publice și o întreagă industrie a vinovăției.
Logica era simplă: dacă arderea combustibililor fosili produce CO2, atunci eliminarea lor va reduce emisiile de CO2. O propoziție liniară, perfectă pentru manualele de activism. O propoziție care ignoră însă dinamica reală a sistemelor energetice, demografia, industrializarea globală și altele. Mai mult, regula ignoră faptul că sistemele energetice sunt structuri inerțiale. Ele nu pot fi remodelate doar prin voință politică, nu pot fi reconfigurate prin rezoluții. Mai mult, ele nu pot fi transformate prin activism. Și nu e vorba doar de sistemele energetice. Toate transporturile grele – avioane, cargouri, autocamioane, autobuze, multe trenuri – continuă să ardă combustibili fosili, producând emisii de CO2.
În cei 30 de ani de conferințe COP, organizate de ONU începând din 1995, regula a fost respectată cu o disciplină aproape religioasă. Rezultatul? Concentrația de CO2 a crescut în fiecare an. Fără excepție. Graficul din Fig. 1 arată o linie cu o tendință monoton crescătoare. Nu descrescătoare, nu staționară, nici măcar pe câteva perioade mai scurte. Concentrația de CO2 crește constant, fără nicio oprire pe traseu.
Fig. 1. Variația concentrației de CO2 măsurată instrumental din 1958 până în prezent (curba Keeling). COP 1 a avut loc în 1995. COP 30 a avut loc anul trecut. COP 31 se va desfășura în Antalya, Turcia, în noiembrie 2026.
Nu spun că fiecare politică națională a fost inutilă sau că un COP are puterea de a modifica singur concentrația atmosferică de CO2. Concentrația este rezultatul bilanțului global dintre emisii și absorbții. Dar tocmai asta face testul interesant. Regula a fost urmărită decenii întregi, dar curba din Fig. 1 nu reflectă ceea ce promitea sloganul climatist. CO2 a continuat să crească. Pentru că atmosfera are un obicei enervant: contabilizează moleculele.
Aici se aude din nou vocea lui Chigurh: Dacă regula pe care ai urmat-o te-a adus aici, la o creștere continuă a CO2, la ce ți-a folosit regula?
Într-un articol din 2022, am oferit două posibile răspunsuri: „Nebunia înseamnă să faci același lucru în mod repetat și să te aștepți la rezultate diferite” (atribuit lui Albert Einstein), respectiv propria mea constatare, pe care o extind la nivelul anului 2026: „Când o echipă sportivă pierde 30 de jocuri consecutive, ce încredere mai poți avea în ea și ce se mai poate spune concret? Evident, trebuie un nou antrenor și/sau o nouă tactică de joc. După 30 de ani de eșecuri consecutive ale conferințelor climatice din seria COP, mai are rost să ne punem speranțe în una nouă?
După treizeci de ani de COP-uri, se poate pune aceeași întrebare. Dar climatismul nu a răspuns și nici nu răspunde la astfel de întrebări. Ce face în schimb? Se regrupează și se caută vinovați, explicații secundare, narațiuni moralizatoare sau apocaliptice. Dar nu poate schimba graficul. Realitatea fizică arată fără dubii că lumea are nevoie de energie, iar energia ieftină și densă provine din combustibili fosili.
Regula 2: „1,5°C” – obiectivul climatic al Acordului de la Paris
În 2015, la Paris, s-a stabilit un obiectiv care părea, la momentul respectiv, o victorie istorică. Limitarea încălzirii globale post-industriale la 1,5°C. O cifră rotundă, ușor de comunicat, ușor de repetat, ușor de transformat în slogan.
A fost regula centrală a climatismului în ultimul deceniu. Toate politicile au fost calibrate în funcție de ea. Rapoartele IPCC au fost construite în jurul ei. Discursurile politice au invocat-o. ONG-urile au transformat-o în mantră.[2]
Dar regula nu a produs rezultatul așteptat. Nu pentru că lumea nu ar fi încercat. Ci pentru că obiectivul era, încă de la început, o construcție retorică, nu una fizică. Era un ideal politic, nu o limită geologică. Era, de fapt, o promisiune, nu o predicție realizabilă.
În textele mele am arătat limpede: obiectivul de 1,5°C este mort (odihnească-se în pace!). Nu a fost atins și nici nu poate fi atins, indiferent de regulile climatiste, trecute sau viitoare. Nu există niciun scenariu realist în care să fie atins. Chiar și IPCC, cu toată abilitatea sa de a formula fraze diplomatice, a admis că îndeplinirea obiectivului a fost ratată.
Replica lui Chigurh se aude din nou: Dacă regula pe care ai urmat-o te-a adus aici, la depășirea obiectivului climatic central, la ce ți-a folosit regula?
Climatismul nu răspunde. Răspund eu: Când o strategie produce sistematic rezultate diferite de cele promise, poate că problema nu este că omenirea n-a încercat suficient de mult. Poate că trebuie schimbată strategia. În opinia mea, este ca și cum pacientului care nu răspunde la tratament i s-ar fi prescris o doză mai mare din același medicament, apoi încă una și încă una, până când medicul ar fi descoperit că pacientul este problema, nu medicamentul.
Regula 3: „Energia verde va înlocui energia fosilă”
Aceasta este regula care a produs cele mai multe iluzii. A fost prezentată ca inevitabilă, cu un destin tehnologic imuabil, care ar fi trebuit să asigure o certă tranziție energetică. Energia eoliană și cea solară au fost prezentate ca soluții universale care vor înlocui petrolul, gazele și cărbunii. Regula a fost urmată: investiții de trilioane, construirea de parcuri eoliene și solare, subvenții masive, modificarea standardelor de emisii și a legislațiilor aferente din multe țări (SUA, Uniunea Europeană, Canada, Australia ș.a.)
Rezultatul? Combustibilii fosili domină în continuare sistemul energetic global. Ponderea lor este aproape neschimbată în ultimele decenii. Energia „verde” nu a înlocuit nimic. A adăugat doar pe plan local. Dar nu a substituit integral.
În eseurile mele am arătat clar că există câteva aspecte care contează în mod fundamental pentru energia „verde”: densitatea energetică, funcționarea intermitentă, lipsa capacităților de stocare, inadecvarea infrastructurii. Pe scurt, realitatea fizică nu poate fi ignorată, negociată sau convinsă de sloganuri.[3]
Întrebarea lui Chigurh se aude pentru a treia oară:
Dacă regula pe care ai urmat-o te-a adus aici, într-o lume care consumă mai mulți combustibili fosili decât oricând, la ce ți-a folosit regula?
Climatismul nu răspunde. Vorbește doar despre „accelerarea tranziției”, „investiții suplimentare”, „angajamente”, „creșterea ambiției”. Dar nu poate schimba faptul că energia „verde” nu a înlocuit energia fosilă.
Apare aici un alt sofism, al substituției presupuse. Dacă adăugăm mult dintr-o sursă nouă, presupunem că sursa veche va dispărea. În economie și în infrastructură, lucrurile rareori sunt atât de ordonate.
(O a patra regulă – Scenariile climatice cu emisii foarte ridicate reprezintă avertismente suficient de plauzibile pentru a justifica transformarea radicală a sistemului energetic – a fost omisă din acest text, care ar fi devenit TL;DR.)
De ce nu au funcționat regulile?
Pentru că au fost construite pe premise greșite: lumea poate fi reorganizată prin voință politică, sistemele energetice pot fi remodelate prin declarații politico-activiste, iar fizica poate fi negociată. Dacă regulile urmate timp de decenii ne-au adus într-un punct în care concentrația de CO2 continuă să crească, obiectivul de 1,5°C a fost depășit, scenariile climatice extreme au devenit tot mai greu de susținut, iar politicile energetice sunt recalibrate sub presiunea realității politice[4], orice om cu mintea întreagă la cap se va întreba pe bună dreptate: la ce ne-au folosit toate aceste reguli?
Greșelile fundamentale ale climatismului au fost (mai sunt oare?) că regulile pot controla planeta și că o nouă ordine climatică se poate impune de sus în jos, transformând o problemă complexă într-o ecuație morală. Dar regulile au fost construite pe narațiuni, dorințe și activism. Realitățile diverse, datele, geologia și geofizica au contat prea puțin sau deloc.
Regula eliminării combustibililor fosili a ignorat faptul că lumea are nevoie de energie densă, stabilă, ieftină. Regula 1,5°C a ignorat faptul că sistemul climatic are inerție, variabilitate, complexitate. Regula energiei verzi a ignorat faptul că tehnologia are limite, costuri, constrângeri.
Mai trebuie să repet? Dacă da, afirm că:
Regulile au fost urmate. Rezultatele așteptate nu au apărut.
Ce rămâne după eșecul regulilor?
Răspuns simplu: Rămân realitatea, geologia, fizica, economia, demografia. Rămâne lumea reală, care nu se supune regulilor climatismului.
Rămâne lecția pe care Chigurh o rostește fără emoție: dacă regula nu produce rezultatul așteptat, regula nu are valoare. Nu are sens, utilitate sau justificare.
Rămâne și o lecție pe care climatismul și Biserica Verde vor trebui să o accepte: renunțarea la regulile care nu funcționează și la hybrisul că schimbarea climei poate fi controlată de oameni. Pe scurt, este o lecție despre maturizare.
Poziția mea poate fi rezumată într-o singură propoziție: Criza climatică de ieri a devenit gluma de astăzi. Nu este o afirmație despre dispariția schimbării climei. Este o afirmație despre dispariția treptată a unei forme retorice a discursului climatic. Pentru că temperatura nu a devenit o glumă. Nici CO2. Nici fizica efectului de seră. Gluma este distanța dintre solemnitatea cu care anumite avertismente au fost prezentate și modul în care realitatea a obligat ulterior la corectarea lor.[5] Aici apare diferența dintre știință și climatism.
După apocalipsa climatică…
Criza climatică și apocalipsa pe care a prezis-o multă vreme (vă mai amintiți A șasea extincție a vieții pe Terra?, 2015) sunt pe cale să dea ortul popii, după numeroase și zgomotoase manifestații protestatare, desfigurarea exponatelor de artă din muzee, blocarea autostrăzilor, după cruciadele Gretei Thunberg (Suntem la începutul unei extincții în masă,2019), după sute (mii?) de congrese, conferințe, mitinguri, workshop-uri, simpozioane etc., după ce toate acele mult lăudate planuri „verzi” sunt sortite, în urma „pumnului” Ormuz primit în plină figură, să facă cunoștință cu podeaua ringului climatic într-un KO pe care l-am prezis de mult, ce va urma? Se va juca o revanșă sau se va declara forfait?
Înainte de a formula un răspuns succint, îmi amintesc că încă de la începutul acestui secol, omenirea a trăit sub amenințările diferitelor apocalipse existențiale: Y2K bug (2000), fracturarea hidraulică (2014), apocalipsa insectelor (2021), pandemia COVID (2019-2023) și, desigur, Armagedonul climatic (după 2000), o prezență nelipsită în mass-media ultimelor decenii. Și, iarăși îmi amintesc, două versuri emblematice dintr-un mare hit al formației Phoenix, lansat în 1968:
Toate-au fost la timpul lor ceva exagerat
Anii au trecut în zbor și lumea le-a uitat.
Pentru climatism urmează aceeași binemeritată uitare, mai ales după primirea „pumnului” Ormuz în plină figură. Mass-media a „uitat” convenabil ce profeții apocaliptice a propulsat pentru a ține populațiile sub spectrul unei a șasea extincții iminente, declanșate de cele trei reguli pe care le-am demontat în acest text.
Dar, se pare că omenirea trebuie menținută în continuare sub teroare. Astfel că, foarte recent, după decesul de mult anunțat al extincției climatice, o nouă apocalipsă a fost scoasă la interval și pusă pe tapetul mediatic: AI va distruge omenirea în următorii 10 ani! O primă replică rațională au dat-o băieții de la Phoenix în 1968. A se re-asculta.
Revenind la climatism, necrologul său va marca o schimbare de paradigmă. Aștept ca noul cadru intelectual și epistemologic să separe climatismul de climatologie, activismul de știință, narațiunea de realitate. Urmează o lume în care replica lui Chigurh va deveni criteriu de evaluare.
Dacă regula pe care ai urmat-o nu produce rezultatul așteptat, regula nu are valoare. Renunță la ea sau schimbă-o. Pentru că nu poți vota concentrația de CO2. Nu poți negocia cu Strâmtorile Ormuz sau Bab al-Mandab. Nu poți decreta densitatea energetică. Nu poți ordona vântului să bată când ai nevoie de electricitate etc. Dar poți să înveți. Doar că, pentru asta, trebuie să accepți posibilitatea ca regula urmată să fi fost greșită. Altfel, „scremutul munților” va continua și se va naște doar un șoricel „mititel ca un cercel” (Roșu și Negru).
Concluzie
Climatismul a construit un set de reguli care nu au produs rezultate. CO2 a continuat să crească. Obiectivul de 1,5°C a fost depășit. Energiile fosile domină. Energia „verde” nu a substituit nimic semnificativ. Sistemul climatic nu a fost controlat. Planeta nu a fost reconfigurată.
Replica lui Chigurh rămâne în aer, ca o sabie a lui Damocles:
„If the rule you followed brought you to this, of what use was the rule?”
Pentru climatism, aceasta este întrebarea pe care nu o poate evita. Poate că răspunsul pentru următorul deceniu nu va fi o regulă nouă. Poate va fi o întrebare veche, mult mai incomodă:
Ce spune realitatea?
Este întrebarea care, în cele din urmă, va aduce climatismul înapoi la geologie, la fizică, la date, la realitate.
Pentru că regulile pot fi ignorate. Realitatea, nu.
[1] Crânganu, C., 2022, Biserica Verde a climatismului
idem, 2023, Criza climatismului – Un interviu cu profesorul Mike Hulme, Universitatea Cambridge
[2] Crânganu, C., 2015, COP21/CMP11 – Conferința ONU asupra schimbărilor climatice. Câteva lucruri despre care NU se va discuta la Paris
idem, 2021, Va reuși COP26 ceea ce nu au reușit precedentele 25 conferințe?
idem, 2023, Când politicul impune științei limita de temperatură de 1,5°C
idem, 2025, Obiectivul principal al Acordului climatic de la Paris este mort. Odihnească-se în pace
[3] Crânganu, C., 2019, Tranziția către 100% energii „verzi”- un exercițiu de gândire magică. Avem nevoie de evoluție sau revoluție?
idem, 2022, Trilema tranziției energetice – sustenabilitate, accesibilitate, siguranță
idem, 2024, Cât costă, de fapt, electricitatea produsă de panourile solare și instalațiile eoliene?
[4] A se revedea textile mele recente în care am formulat mai multe concluzii bazate pe metafore ad hoc dedicate morții scenariilor climatice extreme și suveranității energetice: gâtul de sticlă tectonic, „pumnul” Ormuz, moleculele de hidrocarburi care au învins electronii verzi în lupta cu alarmismul climatic și instaurarea unei noi ordine energetice globale.
[5] Pe 2 septembrie 2026, revista Nature a retras studiul „Warming accelerates global drought severity”, publicat pe 4 iunie 2025 și prezentat de The New York Times și alte publicații ca dovadă că încălzirea globală accelerează severitatea secetei. Studiul conține numeroase deficiențe, printre care erori de calcul, date codificate incorect, perioade de comparație nealiniate și ponderări eronate.
Figura 1 ar trebui sa puna pe ganduri pe orice cercetator!
Graficul din Fig 1 exprima o crestere liniara a concentratiei de dioxid de carbon, o crestere liniara cu o panta destul de redusa, pe care o estimez la cel mult 25 de grade.
Dar o buna parte dintre fenomenele pe care adeptii climatismului le pun in legatura cu cresterea concentratiei de CO2 nu au avut o crestere liniara in perioada 1958-2025. Unele au avut crestere exponentiala in anume perioade din acest interval, altele o crestere liniara cu o panta mult mai mare. Deci asocierile sunt destul de fortzate in unele cazuri. Este evident.
Dom. Laurentiu, de unde ati scos panta de 25 de grade, sa fim seriosi. Panta e o arctangenta de x/y iar x si y pot fi orice interval. Daca x ar fi 500 de ani panta ar fi 85 de grade…
PS. faptul ca o crestere liniara a unui parametru pote determina o variatie nelniara a altor parametri nu e neauzita, nu?
PPS:
o crestere neliniara a unei componente a parametrului, cum ar fi emisiile antropogene, nu poate determina o crestere liniara a intregului parametru
PPPS:
temperatura medie globala a oceanului este mai mare decat temperatura medie globala a aerului cu vreo 2C si a crescut si ea cu vreo 0,6-0,8C; puteti explica cum aerul de deasupra ceaiului poate sa creasca temperatura ceaiului ? (ca albedoul oceanului ramane invariabil)
iar in modelul ala stupid de molecule cu atomii in forma de bile legate cu arcuri, puteti explica cum se transforma IR in oscilatie mecanica sau invers ? ca de exemplu nu poti incalzi ceaiul daca tipi la el dupa cum nu poti face aerul sa suiere prin simpla incalzire; sau puteti explica rezistenta termica a aerului uscat stationar ? sau eficienta de transfer termic a codoiului in instalatii frigorifice ?
Multe intrebari…ce sa spun, nu stiu. Am si eu una: poti sa-ti fierbi ouale in varf de Popocatepetle?
probabil ca da, insa masuratorile variatiei gradientului indica acumulare in sol si apa de sus in jos, nu din interior spre suprafata; in aer nu se poate acumula nimic, a doua zi dispare
Robert, panta unei drepte in plan este tangenta unghiului (a carui masura sa o notam cu Alpha) pe care dreapta respectiva il face cu semidreapta ce desemneaza sensul pozitiv al axei absciselor (denumita in general axa Ox).
Uneori, in limbaj nonmatematic, mai ales al celor ce lucreaza in constructii sau in proiectarea cladirilor, se spune ca panta este chiar unghiul a carui masura am notat-o mai sus cu Alpha. Probabil ca ai auzit de-a lungul timpului o astfel de exprimare : „Sa dam o panta de „n” grade” – a celor ce lucreaza pe santiere de constructii. Am utilizat aceasta exprimare pentru ca nu orice cititor cunoaste definitiile din geometria analitica in plan si poate exprimarea pe care am folosit-o este mai la indemana cuiva care nu are cunostintele matematice necesare.
Daca P(x,y) este un punct din plan situat in cadranul 1 al unui sistem de coordanate cartezian xOy, atunci Alpha= arctg(y/x), arctg fiind notatia pentru arctangenta. Unii matematicieni, in special cei din USA, folosesc notatia arctan pentru arctangenta.
O crestere este „liniara” atunci cand graficul pe un interval al functiei crescatoare asociate cresterii respective este ( aproximativ) o portiune din graficul unei drepte, adica o portiune din graficul unei functii de tipul f:R->R, f(x)=ax+b.
O crestere este „polinomiala” atunci cand graficul pe un interval al functiei crescatoare asociate cresterii respective este ( aproximativ) o portiune din graficul unei functii polinomiale de grad cel putin 2, adica, de exemplu, o portiune din graficul functiei f:R->R, f(x)=x^2 ( adica partea din dreapta a unei parabole cu varful in jos ) sau al altei functii polinomiale.
O crestere este „exponentiala” atunci cand graficul pe un interval al functiei crescatoare asociate cresterii respective este ( aproximativ) o portiune din graficul unei functii exponentiale in baza supraunitara.
Cresterile liniare sunt cele mai lente, cele exponentiale sunt cresteri rapide, cresteri abrupte. polinomialele undeva intre.
Este la indemana oricui are un calculator de buzunar sa verifice aceste povesti cu cresterile de un anume ordin.
Daca un fenomen poate fi modelat printr-o functie reala, adica o functie ce ia valori in R, multimea numerelor reale, atunci, prin studiul functiei respective( a carei variabila independenta poate fi variabila „timp”, de exemplu) se pot obtine proprietati de marginire ale functiei cu pricina, care vor evalua tipul si rata de crestere sau descrestere a functiei, chestia care ne ofera date despre evolutia in timp a fenomenului. Matematica, in general, stie ce are de facut. Problema e modelul! Adica problema este daca modelul chiar caracterizeaza suficient de bine fenomenul respectiv. Si asta nu mai e treaba matematicianului, ci a fizicianului, geologului, inginerului, practicianului in general. Care trebuie sa stie la randul sau suficient de multa matematioca pentru a construi modelul respectiv.
Asta e o poveste pe scurt.
PS Evident ca o crestere ( nu liniara, e incorect spus) uniforma a parametrului poate produce variatii caracterizate prin functii care nu sunt liniare, nici macar liniare pe portiuni, adica un fel de functii scara. Majoritatea functiilor nu sunt liniare. In cazul teoriei operatorilor cel mai studiat caz e cel liniar, dar majoritatea operatorilor ce provin din practica nu sunt liniari. Cu studiul operatorilor neliniari se ocupa Analiza Functionala Neliniara. O carte f buna in acest sens este Nonlinear Functional Analysis a lui Klaus Deimling.
Pai cum, pacatele mele, sa va contest ca matematician…
Eu am spus ca 25 de grade e arbitrar si ca, cum cresterea liniara a unui parametru va trezeste mirarea atunci cand functia variaza neliniar. Atat am spus. Tare m-am mirat; parca postase alcineva folosindu-va nickname-ul.
Am scris mai devrteme ; „Daca P(x,y) este un punct din plan situat in cadranul 1 al unui sistem de coordanate cartezian xOy, atunci Alpha= arctg(y/x), arctg fiind notatia pentru arctangenta. Unii matematicieni, in special cei din USA, folosesc notatia arctan pentru arctangenta.”
ceea ce este complet neclar si incoerent.
Corect este:
Daca P(x,y) este un punct din plan situat in cadranul 1 al unui sistem de coordanate cartezian xOy, atunci panta dreptei OP este data de unghiul Alpha= arctg(y/x), arctg fiind notatia pentru arctangenta – care Alpha este in acest caz unghiul pe care OP il face cu Ox. Cum panta este tangenta unghiului Alpha, rezulta ca panta lui OP este egala cu y/x, adica ordonata lui P supra abscisa lui P. Unii matematicieni, in special cei din USA, folosesc notatia arctan pentru arctangenta.
Singura emisie de care s-a ocupat serios climatismul până acum a fost emisia de bancnote. Cash flow-ul a curs fluviu, iar cei care sau mufat corespunzător la apa climatismului s-au îmbogățit. Apocalipsa, conexele ei și mai ales rezolvarea apocalipsei s-au vândut întotdeauna bine. Mărturie stă creștinismul care vinde același produs de două mii de ani. În Secolul 19 afacerea a explodat. De fapt, a fost primul domeniu în care americanii s-au ridicat la nivel de big game. Salvarea religioasă din iminența apocalipsei a fost primul produs cu succes global al Statelor Unite. Vorbim de oameni care și-au vândut casele și au refuzat să mai lucreze pământurile. Zeci de organizații creștine care în mai puțin de 30 de ani au devenit globale. Astăzi laică, apocalipsa vinde la fel de eficient. Nimic nu e mai tonic decât convingerea că te salvezi de pericol, că eu, tu, noi, suntem toți la adăpost în mijlocul răului iminent. În lumea în care cea mai mare minciună e adevărul trebuie să stăpânești bine arta constructului capabil să deschide portmoneele la scară mare. Constructul apocalipsei iminente e de departe cel mai de succes.
Cand oamenii unui sistem isi cladesc existenta pe o politica care se dovedeste gresita, ei nu pot recunoaste asta pentru ca o recunoastere i-ar face nu doar ridicoli, dar si inutili.
Imi vine in cap o conversatie cu un cleric catolic caruia i-am spus ca politica de interzicere a casatoriei pentru preotii catolici este o greseala. Mi-a spus ca multi catolici impartasesc aceasta opinie. L-am intrebat de ce nu se revine la situatia de inainte de 1123 AD, lasand celibatul preotilor catolici ca o optiune personala. Mi-a raspuns ca asta ar distruge intreg esafodajul ierarhiei bisericii catolice, care nu poate admite ca a facut o greseala timp de aproape un mileniu.
Revenind la subiectul articolului cred ca va trebui sa dispara cel putin o generatie de politicienii si oameni de știinta implicati pentru ca regula urmata pana acum sa fie abandonata (pe șest).
Cum spunea muclait Max Plank: stiinta progreseaza cu fiecare inmormantare. Cine spunea ca nemtii nu au umor?
Excelent articol,dle profesor. Una din concluzii : politica nu poate schimba legile fizicii. Articolul retras din Nature,pe departe de a fi singular, e un exemplu clasic depsre situatia cand fizica livreaza ce vor politicienii.
Energia verde exista ,produce efecte clare: de exemplu in Romania in August la pranz panourile solare din Romania au produs mai multa energie electrica decat centrala de la Cernavoda,inchisa si acum. Vedem un adevarat boom al stocarii energiei in Romania . Daca 1 aprilie 2026 România avea doar 599 MW putere instalată în baterii (aproximativ 1.130 MWh), până la sfârșitul lunii septembrie sistemele comerciale au depășit borna de 1.000 MW (1 GW), cu o capacitate de stocare de peste 1.630 MWh. Peste un an vom fi departe …Si asta cand 50 la suta din energia solara din spectrul infrarosu nu este colectata de nimeni pe planeta.
Nu va scade CO2 atat de repede Oare nu se stie ca oceanele și natura terestră produc împreună 95% din emisiile brute globale de CO2 , în timp ce omul produce doar 5%! Ce putem face? Cum bine spuneti „Regulile au fost urmate. Rezultatele așteptate nu au apărut.” Nici nu o sa apara. Cum sa apara oare,negand fizica,geodinamica , stiinta?
Articolul retras din Nature,pe departe de a fi singular, e un exemplu clasic depsre situatia cand fizica livreaza ce vor politicienii.
Articolul „Warming accelerates global drought severity” a fost retras din Nature pe 2 septembrie 2026 pentru motive pe care le-am descris pe scurt textul meu.
Întâmplător (sau poate nu), aceeași revistă a publicat pe 11 septembrie 2026, un studiu cu un titlu care nu lasă loc de prea multe interpretări: Global drought shows no detectable recent acceleration under climate warming, dar este de fapt o respingere a articolului publicat în 2025 și retras în 2026. Noul studiu demonstrează că accelerațiile semnalate anterior în ceea ce privește seceta la nivel global au fost, în mare măsură, un efect artificial al metodelor de calcul al evapotranspirației potențiale (PET) fără restricții, mai degrabă decât o reacție ecohidrologică reală la încălzirea climatică.
Este încă dovadă (dacă mai era nevoie) de manifestare a sindromului studiului unic – a-ți baza argumentele privind efectele schimbării climei pe un singur rezultat de cercetare care îți favorizează bias-ul aprioric. Studiul retras din 2025 a fost promovat de mass media alarmistă ca un nou argument de condamnare la stâlpul infamiei a încălzirii globale antropogene.
Dacă, totuși, mai este nevoie de o dovadă a sindromului numit mai sus, invit cititorii să (re)vadă cum am demontat un alt studiu din Nature, care a făcut valuri mediatice ani buni: Global Non-Linear Effect of Temperature on Economic Production(2015). În articolul din 2018, Ce „vrăji” mai fac modelele climato-economice supra-încălzite?, reluat apoi în cartea „Climate Change Torn between Myth and Fact”, am argumentat, folosind datele autorilor, că concluziile lor sunt aberante din cauza modelului climatic folosit:
Toate politicile par a avea scopul controlului populației, luate la grămadă și aplicate individual. Indiferent de scop, efectul este obervabil precum și dendința de accelerare a sa. Originea existenței acestor politici este însăși existența puterii de a le impune. Atât timp cât această stare va persista vor fi născocite versiuni mai avansate, ori politici fundamentate prin alte bazaconii.
Si tu Brutus? de ce ma cenzurati?
… În loc să discutăm multe probleme, fiecare cu propriile cauze și soluții, apare tentația unei singure explicații universale…
foarte adevarat. dupa 89, politrucii, juzii, apvistii, militienii, securistii au fost absolviti de orice vina (existase un singur vinovat, si a fost eliminat !), desi nu i obligase nimeni sa se nroleze in niste institutii criminale. aceleasi „siretlicuri” functioneaza si azi : hotia, imbogatirea prin rapt institutional, birocratia, hirtii tiparite (bani) fara acoperire, etc. ce duc evident la un recul/fundatura economico/sociala si au gasit tapul ispasitori (de vreme ce nu mai exista socialism/communism ! (oare ?)) : climatism, rasism, sexism si mai nou ai sm ! doar ca noii vinovati de serviciu nu mai pot fi ciuruiti c un glonte, lupta trebuie sa fie totala, cu toata suflarea planetara infantilizata/incolonata/servind „cauza”
Climatismul si „biserica verde”iaca o intrebare ? De ceva vreme incoace „climatismul ” isi pierde din energie .Totulera cu mult prea roz .O data ce Rusia artacat Ucraina iar SUA si Israel Palestina si Iranul totul s-a schimbat dramatic .*In situatii de urgentă trebuiesc folosite decizii de urgentă .Climatismul va ramine suspendat o vreme .Proiectul European ce tine de refacerea Imperiului va elimina partial folosirea politica a climatologiei ca si indemn adresat natiunilor componente .Suntem in alta situatie . Italia deja isi readuce in forta energia nucleara iar urmare a efectelor razboiului dintre Iran si SUA ne asteptăm ca energia conventionala sa revina in carti .Europa va astepta timpuri mai prielnice .Pina si AFD-ul german, ce are un cistig politic substantial in teritoriile ce cindva erau numite RDG doresc sa revina la negotul privilegiat cu Rusia .Cit despre o anume regula contestata de unii dar apreciata de altii doar scurgerea timpului si cumulul de actiuni umane sau pamintene pot decide viitorul. Combustibilul fosil si folosirea acestuia nu mai este de mult singura solutie .Pînă si Romania are un mix energetic ce se dovedeste partial folositor in situatii de criza. Am facut bine ca nu am pus toate oualele in acelasi cos .Cruciadele Gretei Thunberg sau oprit si ele .La nivel personal pentru G.Thumberg totul a fost doar un foc de paie care a incercat sa o propulseze la virf .acum are alte preocupari .Exagerarile sunt si ele uneori binevenite .Nu trebuie sa luam „drept bună ” chiar orisicare palavrageală. Dupa ce provocarile si neintelegerile ,ajunse in stadiul final de URA, se vor incheia, ne vom relua apetitul .O lume cu mult mai curata nu are cum a face rau .
Iar o zacusca cu ciuperci Mafalda…
https://www.reuters.com/world/italian-parliament-backs-melonis-plan-restart-nuclear-power-2026-09-23/
Gresit .E o zacuscă originală.
”Pina si AFD-ul german, ce are un cistig politic substantial in teritoriile ce cindva erau numite RDG doresc sa revina la negotul privilegiat cu Rusia”
Spre deosebire de Manuela Schwesig, de la SPD, care s-a implicat personal în construirea Nord Stream 2, până la nivelul la care însuși Ted Cruz a ajuns să avertizeze cu sancțiuni.
AfD e folosit pe post de sperietoare, în timp ce SPD promovează deschis interesele Rusiei, de 60 de ani încoace. Președintele Germaniei e până în ziua de azi membru SPD, cel care s-a dus împreună cu Angela Merkel la Minsk și l-a forțat pe Poroșenko să semneze acordurile prin care Ucraina trebuia dezmembrată.
Așa a ajuns Putin să invadeze Ucraina, după ce Merkel și Steinmeier i-au obținut în scris ceea ce dorea el, însă Ucraina a refuzat să se dezmembreze.
În continuare la comentariul precedent: ce scria Reuters, cu numai două săptămâni (!) înainte invadarea Ucrainei, despre fundația înființată pe bani publici de Manuela Schwesig, cu scopul declarat de a construi Nord Stream 2
Foundation’s secondary goal is to make sure the Nord Stream 2 pipeline is completed, „regardless of external efforts.”
https://www.reuters.com/business/energy/how-german-climate-fund-set-out-help-russia-dodge-us-sanctions-2022-02-10/
Totusi ramane o intrebare. De ce e nevoie de atatea articole aici de combatere a ecologismului si climatismului?!
Oare asta nu e o atitudine exagerata echivalenta cu cea a zelotilor tip greta sau cei care vad apocalipsa climatica?
Adevarul e intotdeauna undeva la mijloc.
O alta intrebare retorica: Daca schimbarile climatice exista si daca concentratia de CO2 a crescut, nu e benefic orice alt tip de energie in afara comb fosili? atunci de ce atacati energiile alternative?
Pare cusuta cu ata alba argumentatia. Nature a retras doar 1 articol din multitudinea de articole legate de schimbarile climatice. Deci e irelevant. In stiinta se intampla ca uneori sa se retraga articole, asta nu invalideaza o teorie sustinuta de multe alte articole si observatii.
Aveți dreptate într-un punct important: faptul că o lucrare științifică este retrasă nu invalidează o teorie susținută de multe alte lucrări și de observații independente. Dar nici nu rezultă de aici că retragerea este „irelevantă”. Ea este relevantă exact în măsura în care articolul retras a fost folosit pentru a susține o anumită afirmație. O retragere înseamnă că lucrarea respectivă nu mai poate fi invocată ca dovadă în forma în care fusese publicată. Atât. Nici mai mult, dar nici mai puțin.
În privința întrebării dumneavoastră „de ce atâtea articole de combatere a ecologismului și climatismului?”, răspunsul meu este simplu: pentru că și discursul public trebuie supus verificării. În ultimii ani, am văzut o tendință tot mai frecventă de a lega aproape automat evenimente meteorologice, geologice sau hidrologice de schimbarea climatică antropogenă. Aici cred că există un motiv real pentru critică. Relația dintre un eveniment individual și schimbarea climei nu se stabilește prin simpla succesiune „s-a încălzit planeta, prin urmare acest eveniment a fost provocat de încălzire”. Este nevoie de atribuire formală, de comparații contrafactuale și de estimarea schimbării probabilității sau intensității evenimentului.
A doua întrebare, despre energiile alternative, este la fel de simplă. Faptul că o tehnologie are emisii mai mici decât combustibilii fosili nu înseamnă că orice afirmație făcută despre acea tehnologie devine automat adevărată. Eu nu critic existența energiei eoliene, solare, nucleare sau a altor tehnologii. Critic afirmația că ele pot înlocui rapid, ieftin și fără costuri importante întregul sistem energetic bazat pe hidrocarburi. Sunt două lucruri diferite.
O centrală solară produce electricitate atunci când există suficientă radiație solară. O centrală eoliană produce atunci când există vânt. Sistemul electric trebuie însă să furnizeze energie și la 4:30 dimineața, și într-o zi fără vânt, și în perioade de cer acoperit. De aici apar problemele de stocare, rețea, capacitate de rezervă, materiale, teren, costuri și securitate energetică. A discuta aceste limite nu înseamnă a „ataca energiile alternative”. Înseamnă a refuza ideea că o etichetă verde rezolvă automat o problemă inginerească.
Și aici nu sunt de acord cu formula „adevărul e întotdeauna undeva la mijloc”. Adevărul nu se stabilește la jumătatea distanței dintre două opinii. Dacă un termometru arată 20°C, iar cineva spune 5°C și altcineva 35°C, adevărul nu este obligat să fie 20°C pentru că acesta este „mijlocul”. În știință, ceea ce contează este concordanța dintre afirmație, măsurătoare, metodă și reproducibilitate.
În privința articolelor retrase, tocmai aici cred că discuția devine interesantă. Afirmația că Nature ar fi retras un singur articol climatic este pur și simplu inexactă.
În revista Nature propriu-zisă am verificat șapte articole clar legate de climă sau de componente centrale ale cercetării climatice care au fost retrase:
1. Hamish D. Pritchard, „Asia’s glaciers are a regionally important buffer against drought”, Nature 545, 169–174 (2017), retras în 2018. Lucrarea a fost apoi refăcută și republicată în 2019 sub titlul „Asia’s shrinking glaciers protect large populations from drought stress”. Nature a explicat explicit că eroarea afecta mai multe elemente ale analizei.
2. Laure Resplandy et al., „Quantification of ocean heat uptake from changes in atmospheric O₂ and CO₂ composition”, Nature 563, 105–108 (2018), retras în 2019.
3. T. F. Keenan et al., „A constraint on historic growth in global photosynthesis due to increasing CO₂”, Nature 600, 253–258 (2021), retras la 30 mai 2022.
4. Madeleine Pascolini-Campbell et al., „A 10 per cent increase in global land evapotranspiration from 2003 to 2019”, Nature 593, 543–547 (2021), retras la 24 februarie 2022.
5. Margreet J. E. van Marle et al., „New land-use-change emissions indicate a declining CO₂ airborne fraction”, Nature, retras la 18 septembrie 2023.
6. Maximilian Kotz, Anders Levermann și Leonie Wenz, „The economic commitment of climate change”, Nature 628, 551–557 (2024), retras la 3 decembrie 2025. Autorii au identificat probleme în datele economice și în metodologie, inclusiv sensibilitatea rezultatelor la datele pentru Uzbekistan.
7. Solomon H. Gebrechorkos et al., „Warming accelerates global drought severity”, Nature 642, 628–635 (2025), retras la 2 septembrie 2026 după identificarea unor erori de calcul și de cod care afectau rezultatele.
Aș adăuga că lista nu se oprește la Nature. În Nature Geoscience apar, între altele, „Constraints on future sea-level rise from past sea-level change” (2009, retras în 2010) și „High predictability of the winter Euro–Atlantic climate from cryospheric variability” (2014, retras în același an).
În Science, „Drought sensitivity in mesic forests heightens their vulnerability to climate change”, publicat în 2023, a fost retras după ce au fost descoperite erori de calcul în codul folosit pentru analiză. Autorii au rerulat scriptul, iar unele concluzii și teste statistice și-au schimbat semnificația.
În Science Advances, „Individualistic sensitivities and exposure to climate change explain variation in species’ distribution and abundance changes”, publicat în 2015, a fost de asemenea retras; există o notă oficială de retragere publicată în 2016.
În Geophysical Research Letters găsim, între altele, „Organic Carbon Pools in the Subsea Permafrost Domain Since the Last Glacial Maximum” (2019, retras în 2020) și „Rapid Acidification of the Arctic Chukchi Sea Waters Driven by Anthropogenic Forcing and Biological Carbon Recycling” (2022, retras în 2024). În al doilea caz, retragerea a fost legată de utilizarea fără permisiune a unor date din expediția arctică chineză din 2019.
Mai există și cazul „A critical assessment of extreme events trends in times of global warming”, publicat în European Physical Journal Plus în 2022 și retras în 2023 după o reevaluare post-publicare a evidențelor și datelor pe care se bazau concluziile.
Asta nu demonstrează că „știința climei este falsă”. Ar fi o concluzie absurd de largă pornind de la un set de retrageri. Demonstrează însă ceva mai modest și mai interesant: nici revistele de vârf, nici peer-review-ul, nici modelele, nici analizele statistice nu sunt infailibile.
Tocmai de aceea consider legitim să întreb, de fiecare dată când o lucrare foarte mediatizată este folosită pentru a susține o politică sau o afirmație dramatică: datele sunt bune? Metoda este solidă? Rezultatul a fost reprodus? Există rezultate contrare? Ce spune observația?
În fond, aceasta este și ideea articolului meu. Nu faptul că există schimbare climatică este subiectul controversei. Problema este ce facem cu afirmațiile construite în jurul ei și cât de bine rezistă ele atunci când sunt puse în fața datelor.
Dacă doriți mai multe exemple de retrageri și cauzele care condus la acele retrageri, vă recomand site-ul Retraction Watch are o categorie dedicată schimbării climatice.
Două alte exemple de articole din Nature care nu ar fi trebuit publicate sau retrase după publicare, le-am prezentat pe această platformă.
1. „Global Non-Linear Effect of Temperature on Economic Production”, are ca autori trei profesori (Marshall Burke, Solomon Hsiang și Edward Miguel) de la reputatele universități americane Stanford și University of California at Berkeley, și a fost publicat pe 15 noiembrie 2015 în revista Nature (vol. 527, pp. 235 -239). Critica mea a fost publicată în 2018 (Ce „vrăji” mai fac modelele climato-economice supra-încălzite?)
Critica mea din 2018 a atins mai multe probleme conceptuale ale studiului din Nature: extrapolare nejustificată, presupunerea că relația istorică va rămâne neschimbată în viitor și economia ipotetică produsă de model, care, anul trecut a fost declarat implauzibil de către IPCC.
Acoperirea mediatică a acelui pseudo-studiu a fost incredibilă. Toate publicațiile majore l-au prezentat fără nico critică: The New York Times, he Washington Post, The Economist, Wired, Bloomberg, PBS, Fortune, CBS News, The Guardian, Le Monde, Marketplace, Christian Science Monitor, Los Angeles Times, Time, Fast Company și Financial Times.
De abia în 2024, economistul David Barker a publicat în Econ Journal Watch un comentariu intitulat Global Non-Linear Effect of Temperature on Economic Production: Comment on Burke, Hsiang, and Miguel.
Textul meu din 2018 a rămas doar în varianta românească, deci greu de citat.
2. În 2021, am publicat articolul De ce mor cei mai bătrâni baobabi din Africa? Ați ghicit: din cauza schimbărilor climatice! (cu o explicație parțial românească)ca o critică a studiului The demise of the largest and oldest African baobabs, publicat de Pătruș et al. în 2018.
Și în acest caz, este necesară o retragere post-publicare pentru cel puțin patru motive:
1. Afirmația de mortalitate „fără precedent” nu era susținută de o bază demografică adecvată. Venter și Witkowski au formulat aceeași obiecție în 2024, la trei ani după mine. Din păcate, nici această critică a mea nu a fost tradusă din lomba română.
2. Eșantionul extrem, alcătuit din cei mai mari și mai bătrâni indivizi, nu permitea generalizarea la populațiile africane de baobabi. Datele ulterioare indică faptul că multe populații adulte sunt stabile și sănătoase.
3. Legătura dintre mortalitate și schimbarea climei era o ipoteză, nu o concluzie demonstrată. Chiar autorii au recunoscut că era nevoie de cercetări suplimentare pentru a o susține sau respinge.
4. Interpretarea biologică a colapsului a fost ulterior contrazisă sau cel puțin serios complicată de explicații alternative, între care cedarea structurală, excesul de apă, boli și herbivorie. Unele date ulterioare arată că anumiți arbori s-au prăbușit fără secetă, iar unii au continuat să crească după colaps
Off Topic
Spionaj rusesc la Pentagon. Firma acreditata sa faca ”recupera prezerva și analiza date electronice de pe aparate digitale” condusa de la Kremlin.
https://www.rferl.org/amp/us-russia-software-hacker-cyber-oxygen-forensics/33863370.html
Interesant. In general totul trebuie privit cu suspiciune atunci cind apar astfel de date in Media. Nu vom sti niciodata care este procentul de adevar atasat. Ceea ce stim cu siguranta este însă cu mult mai interesant daca facem referire la noile tehnologii militare ce inlocuiesc toate vechile sisteme de apărare atac in care unii au bagat sume imense de bani si care acum sunt doar capacitati militare fară de folos . La nivel de Inteligence nu stim daca sovieticii au reusit sa penetreze activitatile sensibile ale Occidentului sau doar au fost lasati sa o facă pe anumite segmente ce nu au produs rusilor decit indoială . Chiar nu cu multa vreme în urma Putin ne spunea cum rachetele sale(cele noi) sfideaza legile fizicii .Realitatea ne-a aratat cu totul altceva .Jocul de Inteligence este cu mult mai complicat decit pare iar aparentele cuvintelor spuse in Media nu au credibilitate asa cum se intimpla si in alte locuri ca si in cel aratat noua de domnul Crânganu.
Mike Hulme, University of Cambridge, 24 August 2026
North Sea drilling and managing UK’s climate are different issues: don’t mistake one for the other
Sa ne amintim ceva: propaganda zicea ca 3% din emisiile de codoi se datoreaza activitatilor umane, restul de 97% datorindu-se proceselor naturale. Nu au fost vreodata prezentate datele care sustin afirmatia asta, s-au pierdut cindva, pesemne ca odata cu trecerea de la „incalzirea globala” la „claimat ceingi”. Convenabil.
Side note: n-a contat principalul efect, dezindustrializarea UK si a Europei? Pierderile de productivitate si cele de competitivitate? Decaderea PIB-ului EU&UK? (Adica scaderea nivelului de trai al cetatenilor EU&UK. Despre asta e vorba, restul e gargara)
Astea nu se pun, sint mijloace politice si efecte colaterale?
Research Priorities for Robust Climate Assessments in the United States
22 septembrie 2026
Birocrația climatică academică – 174 co-autori – publică într-o revistă științifică (!) o „campanie de promovare” prin care se solicită fonduri de la guvern pentru a subvenționa tot mai multe studii care se încheie cu un apel la și mai multe cercetări, care, desigur, necesită și mai multe fonduri și caruselul se învârte fără oprire…
Întrebam în articol: Ce se va întîmpla cu criza și apocalipsa climatică după primirea „pumnului” Ormuz primit în plină figură și contactul cu podeaua ringului climatic într-un KO așteptat? Se va juca o revanșă sau se va declara forfait?
După cum se pare, se pregătește o revanșă…
IEA – World Energy Balances, July 2026
Eșecul respectării Regulii 3 – Energia „verde” va înlocui energia fosilă – a fost recent (re)confirmat la nivel global:
– 80,5% din totalul energiei la nivel mondial (nu doar energia electrică) provine din combustibili fosili
– Sursele regenerabile de energie reprezintă 14,5%, cea mai mare parte provenind din biomasă (8,4%)
– Energia solară și eoliană reprezintă doar 2,9%
Anton Chigurh întreabă: Dacă regula pe care ai urmat-o te-a adus aici, într-o lume care consumă mai mulți combustibili fosili decât oricând, la ce ți-a folosit regula?
„Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu este a voastră, ci a urmaşilor urmaşilor noştri în veacul vecilor” a spus Ștefan cel Mare.
„If the rule you followed brought you to this, of what use was the rule?” a întrebat Anton Chigurh.
Fair enough, numai că chestia cu Moldova n-a zis-o Ștefan cel Mare ci de Barbu Ştefănescu Delavrancea în Apus de Soare(/i>, iar întrebarea cu care-i folosul regulilor n-a pus-o Anton Chigurh ci Cormac McCarthy’s în romanul său publicat în 2005, No Country for Old Men. Roman după care frații Cohen au făcut filmul cu același nume.
Adică, ca să parafrazez puțin un banc vechi „nu era o Volgă, era o bicicletă, care nu i s-a dat, ci i s-a furat.”
Întrebarea puțin mai serioasă e dacă aventurarea pe tărâmul fanteziilor literare ne aproprie mai mult de realitate (oricare ar fi ea) sau ne îndepărtează? Sau altfel spus: despre a cui realitate vorbim?
Nu am folosit replica lui Chigurh ca document istoric sau ca adevăr științific. Am folosit-o ca metaforă. Literatura are tocmai acest avantaj: o frază inventată de un autor poate formula foarte exact o problemă reală. Shakespeare, Dante, Cervantes, McCarthy nu devin mai puțin folositori pentru gândire, fiindcă personajele lor nu au existat. Prin invocarea unor observații bibliografice, comentariul dumneavoastră riscă să rateze esența articolului meu.
Întrebarea „despre a cui realitate vorbim?” este legitimă. În cazul articolului meu, răspunsul este mult mai puțin literar: vorbesc despre concentrația măsurată a CO₂, despre temperaturile observate, despre scenarii, politici energetice și rezultate. Graficele sunt realitatea necesară pentru a testa metafora. Pentru că metafora este literară. Datele nu sunt.
De aceea nu cred că observația despre originea literară a unor citate schimbă argumentul articolului. În cazul meu, argumentul rămâne același: dacă o regulă politică este urmată ani la rând, iar rezultatele așteptate nu apar, avem dreptul să întrebăm dacă regula mai este bună la ceva.
Iar întrebarea lui Chigurh mi s-a părut o formulare memorabilă pentru această problemă. Tocmai de aceea am folosit-o.
Aveți dreptate evident. Comentariul meu a fost grăbit și incomplet. Ce am vrut să spun, și nu am făcut-o, se aliniază în fapt cu ce spuneți dvs. Chestia cu Ștefan cel Mare și Delavrancea era o mică prostioară de școlar de clasa treia.
Adevărul e că atunci când citim o carte, sau vedem un film, ne mutăm temporar în narațiunea filmului sau cărții respective. Simpatizăm și empatizăm cu personajele ce le considerăm pozitive și trăim alături de ele încercările prin care trec, la fel cum detestăm personajele negative și dezaprobăm faptele lor. E normal, toți facem așa. Trăim, pentru o vreme, mai mult sau mai puțin intens – după firea și personalitatea fiecăruia – în narațiunea respectivă ca într-o realitate paralelă.
Problema serioasă apare când unii dintre noi se mută complet – cu arme și bagaje – într-o anumită narațiune, și devin imuni la orice argumente, refuzând să mai iasă de acolo. Narațiunea respectivă devine realitatea lor. Dvs, care vă luptați de atâția ani cu încălziriștii, așa cum bine le spuneți, știți mai bine ca oricine că ei trăiesc complet în realitatea narațiunii lor, care nu e nici realitatea dvs și nici a mea.
De ce o fac? Motivele sunt diverse. Unii pentru bani, alții pentru glorie, alții pentru că nu știu să facă altceva decât să „lupte pentru cauză”, pentru că în fapt nu au vreo altă competență ce le-ar permite să-și câștige o existență decentă altceva. Uitați-vă la Gretuța ce repede și-a găsit altă cauză. Când narațiunea schimbărilor climatice a devenit o glumă ce a început să fie abandonată de mulți, Gretuța a descoperit că în Gaza se întâmplă un „genocid” și s-a îmbarcat urgent pe flotilă.
Un caz mult mai interesant e Bill Gates, care după ce abandonase cu puțin timp înainte narațiunea încălziristă, – spre dezamăgirea multora – s-a îmbarcat cu reînnoită vigoare în altă narațiune. Și cum narațiunea apocalipsei provocate de AI a devenit noua lui realitate, Bill prezice cu nonșalanța unui „intelectual sadea” un miliard de morți provocate de AI. Duh.
https://hotnews.ro/bill-gates-inteligenta-artificiala-ai-ar-putea-provoca-1-miliard-de-decese-daca-nu-este-reglementata-2358478
Well, de asta e bine să ne întrebăm întotdeauna despre a cui realitate vorbim. Multiversul cultural e mare și poate oferi o infinitate de realități paralele, după dorință. Important e să aflăm motivele ce îi fac pe unii – din păcate semnificativ de mulți în vremurile ce le trăim – să se mute în diverse realități paralele.
Obiectivele nerealiste te ajuta sa ai rezultate chiar daca le indeplinesti in proportie de 50-60%.
OK. Nu avem 1,5 grade, dar macar nu avem 4,5 grade. Nu am inlocuit 100% combustibilii fosili, dar i-am inlocuit 30%, samd.
Daca ne propuneam 4,5 grade aveam 6 si daca ne propuneam 30% aveam 10%.
logica lui Stefan cel mare, ce daca nu am indeplinit obiectivele ceva totusi a iesit.
Dar stie Stefan citi osteni a pierdut in batalie, citi bani au fost cheltuiti, cite industrii au fost distruse, cit de tare a scazut nivelul de trai?
Oare sumele imense investite intr-o aiureala nu ar fi dat rezultate de zece ori mai bune daca mergeau unde trebuie.
PS il rog pe dl Cranganu sa nu-mi taie si aceasta postare, se vede ca e scrisa in termeni oarecum civilizati!
Omul modern e suficient de inept, încât să-și polueze mediul, așa că „climațiștii” se ostenesc degeaba să-l convingă să-i pese de mediul natural, fiindcă oricum nu-i pasă.
Pe de altă parte, „petroliștii” cheltuiesc munți de bani, ca să-i combată pe „climatiști”, în moduri mai mult sau mai puțin subtile.
Bani cheltuiți aiurea, de ambele părți! Oricum, omul modern arde resurse fosile în continuare, în timp ce se plânge de schimbarea climei. Cam ca fumătorul înrăit care-și spune: „Oricum, toți murim până la urmă, de ce să răresc țigările sau să mă las de fumat?”
„Gamechanger” -ul s-ar putea să fie ASI (Super Inteligența Artificială), care, dincolo de „zgomotul” din presă și din universități, va putea să identifice, fără greș, realitatea, cauzele și vinovații. Și soluțiile.
Cât despre „pumnul” Ormuz, n-a lovit pe toată lumea – companiile petroliere au declarat profituri record. 😊
AI n-o sa faca nimic daca va citeste comentariul. O sa cada intr-o stare adanca de prostratie catre St. Greta.
https://iowaclimate.org/2019/09/22/st-greta-spreads-the-climate-gospel/
@ Robert
Chiar dacă dvs. nu (vreți să) înțelegeți, AI va înțelege tot ce citește și ține minte. 😊 Dincolo de „argumentul omului de paie” de care faceți uz. Înțelegeți?
Intr-o societate politica, care este diferita de societatea civila, in sensul inlocuirii celei de-a doua de catre prima, cinematografia este un mijloc de propaganda, iar replicile de directie ale actorilor adepti sunt adesea citate pentru a indica linia de actiune in viata reala. Altfel spus, mesaje-cheie din astfel de filme sunt scoase din virtual si aduse in real spre a fi augmentate prin comentarii si a fi implementate. Prin urmare, nu e deloc surprinzatoare referinta la replica personajului Anton Chigurh din filmul No Country for Old Men/ Nu există țară pentru bătrâni (2007), care il intreaba seditios pe un alt personaj, Carson Wells: „Dacă regula pe care ai urmat-o te-a adus aici, la ce ți-a folosit regula?”. Dar daca aceasta tehnica de propaganda prin recurs la filmografie nu este ceva nou pentru connaisseurs, mesajul inductiv trebuie sa fie preocupant, pentru ca indeamna la incalcarea regulilor. Regulile sunt specifice umanitatii, iar incalcarea lor are un cost, mai devreme sau mai tarziu, uneori chiar existential. Cine incalca regulile rutiere se alege cu o sanctiune sau poate ajunge la spital or in lumea de dincolo. Ce au patit Sodoma si Gomora a fost pentru ca au incalcat regulile normalitatii umane privind familia, genul si sexul. Atlandida, o mareata putere navala (Platon), a fost pedepsita cosmologic din cauza trufiei si dorintei de a-i subjuga pe oameni, fiind scufundata in ocean intr-o singura zi si noapte. Deci, inapoi la reguli! Si mai este o problema de perceptie si asteptare, faptul ca energia „verde” va înlocui energia fosilă este o necesitate vitala, dar se va face procesual, gradual, treptat, nu cat a-i bate din palme, deci, rabdare!
„Regulile sunt specifice umanitatii, iar incalcarea lor are un cost, mai devreme sau mai tarziu, uneori chiar existential.”
Si stau si ma gandesc la regulile din comunism, doar asa ca le-am trait din belsug. Si au lasat urme adanci…ca dovada comentariul la care raspund.
Robert, apropo de comunism, iata ce declaratie socanta a facut recent Prima Doamna a SUA, Melania Trump: „Am crescut in comunism si de fapt nu mi-a lipsit nimic.” Mai poti sa zici ceva?! Presedintele Trump, care tuna si fulgera impotriva comunismului, care are un fief puternic in New York-ul cu 8,5 milioane locuitori, unde primar al orasului este Zohran Mamdani, adept declarat al comunismului, ei bine, anticomunistul presedinte american are o nostalgica comunista sau o criptocomunista chiar in familie!!! Intrebarea este: Pe cine sa credem???!!!…
Nimic din ce spuneti nu e adevarat. Slovenia e si a fost Slovenia. Melania e cam prostuta, Trump nu e socialist iar NY a votat cu Mamdani pentru ca e infiltrat de marxisto-islamisti. Soata lui Mamdani sustine sus si tare, prin Corsica, pe banii Quataruli ca Cristos a fost nascut sub ocupatie….
Hai, lasati-o cu prostiile astea de burgezie rosie de Bucuresti.
Melania Trump: „Am crescut in comunism si de fapt nu mi-a lipsit nimic.”
O să-ți reamintesc faptul că românii își riscau viața, iar mulți chiar și-au pierdut-o, în încercarea de trece Dunărea, pentru a ajunge în Iugoslavia ”comunistă” în care a crescut Melania Trump. Iar supa Vegeta și țigările Vikend erau aduse în România prin micul trafic de frontieră, din aceeași Iugoslavie ”comunistă”.
Plus programele de televiziune iugoslave, urmărite de milioane de români, pentru care își modificau inclusiv televizoarele (sunetul programelor iugoslave era CCIR, la fel ca în RFG, în timp ce televizoarele românești foloseau standardul OIRT, de la Moscova). Prin 1986 ascultam Radio Beograd și Radio Zagreb (noaptea se recepționau în toată România) și aveau programe gen Europa FM de mai târziu, în timp ce București 1 (ulterior România Actualități) încheia emisia la 12:00 noaptea.
Last but not least, slovenii și croații lucrau în Germania Federală, Elveția, Belgia și Olanda, atât de ”comunistă” era Iugoslavia lui Tito.
”faptul ca energia „verde” va înlocui energia fosilă este o necesitate vitala, dar se va face procesual, gradual, treptat, ”
Energia ”verde” nu va înlocui niciodată energia fosilă. Marxiștii vechi și noi vor merge ”la loc cu verdeață”, iar lumea va reveni la normalitate, la fel ca în 1989.
Propaganda merge ea până la un punct, însă la un moment dat ”banii altora se termină”, după cum a explicat cândva Margaret Thatcher.
mda, regulile/legile prin care te autoproclami special, elita, jude, militian, securist, benerist, asfist, doctor/academician al interesului national, iti maresti singur leafa si ti micsorezi virsta de pensionare, se fac repede, pe nevazute, noaptea ca hotii. ca sa faci regulile/legile borfasilor institutionalizati totu i ultrapid. ca sa le desfaci, sint ireversibile, trebuie sa astepti pina si dau duhul posesorii de drept, si nca o generatie de progenituri. de aia i usor de a face si imposibil de a desface. de aia vede toata lumea jaful, hotia si neamprostia, dar vorb aia, n ai ce face.
dupa interventia lui Stefan cel Mare apare Decebal, cu al lui slogan, cine arde fosili e rau. El STIE.
Noroc ca a venit Traian, ca daca ramaneam sub Decebal…
il astept pe Mircea cel Batran si Vlad Tepes!
Interacțiunile chimice dintre păduri și cer influențează calitatea aerului, norii și multe altele
Copacii eliberează gaze invizibile care pot forma nori, reține căldura și agrava poluarea. Oamenii de știință se străduiesc să deslușească contribuțiile complexe ale pădurilor la atmosferă într-un climat în schimbare.
====================================
OMG, și pădurile au devenit poluante acum? Nu mai sunt ele „plămânul verde” al planetei? Se pare că ne-am folosit până acum de o metaforă „verde” care, încet, încet, începe să-și schimbe culoarea. Articolul din EOS și referințele folosite pictează un alt tablou al pădurilor, unul în care culorile sunt bine amestecate.
Pe lângă faptul că pădurile rămân un important eco-sistem de sechestrare a CO2, biogeochimia lor trădează metafora și ne arată, încă o dată, că lucrurile „verzi” trebuie privite, analizate și acdeptate cu multe precauții.
Prin urmare, dacă cineva spune:
„Amazonul este plămânul Pământului pentru că produce 20% din oxigenul nostru”, afirmația este înșelătoare.
Dacă spune:
„Pădurile sunt componente majore ale sistemului terestru care schimbă CO₂, apă, energie, aerosoli, nori și compoziția atmosferei”, atunci afirmația este mult mai apropiată de ceea ce știm acum.
Is Climate Activism Dead? We Went Looking for It in New York City
––––––––
Eșecul celor trei reguli climatiste este tot mai evident pentru cine are ochi de văzut și urechi de auzit. Și când mă gândesc la vremurile de glorie de altă dată, când Sf. Greta chestiona lumea cu How dare you?… Eh, ce să-i faci, sic transit gloria mundi.
povestea cu clima a fost cea mai mare jefuiala a saracilor pt bogati. Bogatii au profitat la max de banii imprastiati, fie prin finantarea unor studii mincinoase, fie prin cheltuieli la congrese inutile.
In plus bogatasii au profitat de subventionarile masinilor electrice a solarelor, nu saracii nenorociti care cresteau vaci. Ge a subventionat cu miliarde fabrica Tesla.
La intrebarea cu regulile trebuie adaugat cine a cistigat din asta si sunt o multime, fara sa-i socotim pe chinezi!
Trăim vremuri complicate ca să nu spun tulburi. Lideri plini de ei si cu consilieri lipsiti de viziune iau măsuri cu implicații neprevazute. Actiuni politice și militare care ar fi trebuit, teoretic, sa favorizeze consumul de hidrocarburi au efectul invers. În Australia de vreo 3 luni se vând tot mai multe mașini electrice, majoritatea chinezești și sud-coreene, dar și Tesla făcute la Shanghai. Prezenta lor este tot mai vizibila pe străzi.
Și toate aceste mașini au tratament preferențial la import și taxe.
N-am văzut nici o mașina electrica făcută în Europa, campioana politicilor verzi sinucigașe. Exista totuși un volum foarte mic de mașini electrice europene importate, majoritatea din categoria lux dar prețul lor este aproape dublu fără de cele făcute în China sau Coreea de Sud. Asta in ciuda faptului ca mașinile europene sub 120000 dolari australieni (84000 US$) nu plătesc taxe vamale și nici taxele pentru mașini de lux. Unele mărci europene sunt de fapt făcute în China, de exemplu Polestar (Volvo).
În aceeași timp TV de stat face anchete despre vulnerabilitatea cibernetica a mașinilor chinezești, dar Australia continua sa le importe cu tratament preferențial.
Iar ministrul de interne și securitate cibernetica și ministrul responsabil pentru schimbări climatice și energie circula în mașini chinezești.
ar trebui parafrazat, „Dacă regula pe care ai urmat-o te-a adus aici,…. ” adica ti-a adus bani de la fraieri,… de ce sa renunti la ea?
Gindeste-te cati „experti” castiga averi planificand, proiectand, implementand, circuland, comunicand. Acum e momentul unui start up, inghiti cateva milioane si mai apoi zici ca geniul tau a fost inaintea timpurilor. Si nu ai nici o raspundere, nici macar nu te intreaba cineva daca te pricepi, ce-i care aproba sunt la fel de habarnisti ca tine!
Cine dracu se mai apuca sa faca avioane, masini, tractoare pt care trebuie sa-nveti ani de zile, cand e atat de simplu sa produci hidrogen!
Un adaus (necomercial) la primul meu comentariu despre dificultatea renunțării la reguli și ambiții nerealiste de către cei care le-au promovat și care și-au clădit o carieră din ele. Uneori asta se întâmplă, dar se face mai disimulat.
Acum vreo 3 ani EU a fixat ținte pentru producția se hidrogen verde. Aceste ținte au fost defalcate pe tari. I-a revenit și României o țintă ambițioasă de 155 000 tone pe an. Nu știu dacă România a produs pana acum o singura tona de hidrogen verde. Posibil sa fi început producția la rafinăria de la Brazi.
Se pare ca aceste ținte mobilizatoare n-au fost atinse nici in alte tari și acum EU vrea sa renunțe la țintele pe tari și sa stabilească o țintă pentru toată Uniunea de 8 milioane de tone pe an după 2030, bineînțeles cu subvenții. Și bineînțeles ca in 2030 va fi o noua echipa la cârma EU, care va trebui sa răspundă de realizarea acestui deziderat.
Zice ca Petrom au la Brazi o capacitate de productie de cam 8000 de tone pe an. Prin electroliza, adica scump. M-as mira ca Petrom sa nu produca hidrogen si altfel, cum fac petrolistii si gazarii, inca dinainte de gaselnita asta idioata cu „colorarea” lui.
De la natura e incolor, asta al lor habar n-am in ce culoare l-o fi vopsit Coana Evropa care-i dama cu pretentii, nu te baga-n seama daca vii in hidrogenu’ gol.
România producea hidrogen încă de cel puțin 40 de ani în urma. Dar nu era verde. Venea în niște butelii metalice cenușii. Cam la fel ca și cele cu gaz natural dar mai subțiri și mai lungi. Și era al dracului de scump. Il foloseam pentru cromatografe, care insa consumau foarte puțin.
Acum producția de H2 verde ar trebui pentru trenurile germane, pentru oțeluri verzi și pentru autobuzele din Scoția. Toate dezastre de mult anunțate. Cum Europa nu prea are petrol nu are nevoie de hidrogen pentru rafinării, unde chiar este nevoie de el, fie el si cenușiu.
Când o strategie produce sistematic rezultate diferite de cele promise, poate că problema nu este că omenirea n-a încercat suficient de mult. Poate că trebuie schimbată strategia. În opinia mea, este ca și cum pacientului care nu răspunde la tratament i s-ar fi prescris o doză mai mare din același medicament, apoi încă una și încă una, până când medicul ar fi descoperit că pacientul este problema, nu medicamentul.
Un pacient cu probleme nevindecate încă:
Twenty years after An Inconvenient Truth, Al Gore still believes in the climate fight: ‘We are going to win this’
Pai cum sa nu aiba dreptate nenea Gore? Nu ploua si bate vantul in NY azi? Anomalie climatica; chiar are si un nume; Nor’ester.
Apropos de „pumnul” Ormuz:
Au trecut 2.515 de ani de la Bătălia de la Maraton și noi încă ne luptăm cu persanii.
😂😂😂
Buna!
Așa-i și la cancer: ultimul episod de remisie seamănă a vindecare completă.
Bill Gates, 2022:
„But humanity has also never faced an existential crisis like climate change.”
Bill Gates, 2026:
AI is certainly powerful enough to drive events that, you know, cause a billion deaths.
În 2022, Bill Gates ne anunța că omenirea se confruntă cu o „criză existențială” fără precedent: schimbarea climei. Patru ani mai târziu, aceeași omenire are de-a face cu un alt candidat la apocalipsă. De data aceasta, inteligența artificială este „powerful enough” să producă evenimente cu un miliard de morți, ne spune același Gates.
Se pare că planeta are noroc: când una dintre apocalipse întârzie, Gates are deja pregătită următoarea.
În 2022 era CO₂.
În 2025, Bill Gates a pivotat și ne-a prezentat „trei adevăruri dure despre climă”: De la apocalipsă la pragmatism. Am zis că omul e OK și că s-a potolit.
Dar în 2026 apocalipsa a căpătat un nou nume: AI.
Rămâne totuși problema „minoră” a dovezilor. Prima apocalipsă trebuia să fie o criză existențială; a doua ar putea produce un miliard de morți. Între cele două profeții au trecut doar patru ani și câteva sute de interviuri.
Poate că ar fi mai interesant să întrebăm nu ce ne amenință, ci de ce continuăm să cerem previziuni apocaliptice acelorași profeți.
Am citit si eu si am avut aceesi reactie. Cand îi vad fata si felul „umil” in care se imbraca si vorbeste, ma ia greata. Perfidie crasa nesimtita.
”Poate că ar fi mai interesant să întrebăm nu ce ne amenință, …”
Întotdeauna suntem mai interesanți de ce ne amenință, de ce ar putea merge rău, mai degrabă de ce ar putea merge bine. În literatura de specialitate asta se chemă Negativity Bias. Predispoziția spre negativitate este tendința noastră naturală de a acorda mai multă importanță și atenție, și de a reține mai bine experiențele, informațiile sau feedback-ul negativ decât pe cele pozitive sau neutre.
Altfel spus tolerăm mult mai ușor un fals pozitiv decât un fals negativ. Să zicem că suntem că suntem într-o excursie pe cărări de munte. Vedem pe potecă în fața noastră ceva ce credem că e un șarpe, dar de fapt e o creangă. Momentul când realizăm că am identificat un fals pozitiv – un șarpe în loc de o creangă – nu ne produce decât poate un oftat de ușurare, și poate un hohot de râs. Situația inversă – când am crezut că era o creangă și de fapt era un șarpe – un fals negativ – nu ne mai provoacă râsul. In cel mai bun caz poate ne provoacă un drum la spital.
Adică predispoziția noastră spre negativitate provine din consecințele – dramatic de diferite – produse de un fals pozitiv comparate cu cele produse de un fals negativ.
”… de ce continuăm să cerem previziuni apocaliptice acelorași profeți. ”
Nu cred că noi continuăm să cerem previziuni acelorași profeți. Mai degrabă ei se oferă. De ce? Cum ziceam în comentariul meu de mai sus despre Bill și Gretuța, aceste personaje se auto-distribuie în rolul de Casandre pentru a se menține în atenția publică. Nonșalanța și total lipsă de rușine cu abandonează „cauzele vechi”, pe cale să expire, și îmbrățișează aceste „cauze noi” ar trebui să fie un semnal pentru toată lumea că nu ar trebui să fie luați în serios.
Am analizat Negativity Bias și am dat multe și diverse exemple în primul articol din seria Paradoxul progresului – Asaltul mediatic al știrilor negative(2019). Câteva citate:
”Am analizat Negativity Bias și am dat multe și diverse exemple în primul articol din seria Paradoxul progresului… ”
Fără îndoială că ați scris despre predispoziția spre negativitate. Poate am citit și am uitat, sau poate mi-a scăpat. Nu mai știu. Anyway, scuze de omisiune.
Dar aș vrea să mai adaug ceva. M-am întrebat deseori nu numai despre cum se formează aceste realități paralele în care viețuiesc unii, dar mai ales de ce rezistă pe durate așa de îndelungate, și de ce așa mulți trăiesc bine mersi în ele ani de zile.
Nu știu dacă ați auzit – sau poate că ați scris deja și despre asta și nu știu eu – de conceptul formulat de Eliezer Yudkowsky numit: ”evaporative cooling of group beliefs”
Această ” „răcire prin evaporare” a convingerilor de grup” explică modul în care grupurile sociale, cultele sau mișcările ideologice devin din ce în ce mai radicale și mai extreme în timp, mai baricadate în convingerile lor.
Conceptul introdus de Yudkowsky se bazează pe o analogie din fizică. Și anume răcirea prin evaporare are loc atunci când moleculele cele mai rapide, cu cea mai mare energie, părăsesc lichidul sub formă de gaz, scăzând temperatura medie și energia lichidului rămas.
Cum se aplică acest concept la grupuri sociale? Într-un grup social, membrii „cu energie ridicată” sau „rapizi”, sunt cei mai sceptici, mai moderați, sau dispuși să-și exprime îndoielile atunci când realitatea contrazice dogma.
Atunci când grupul se confruntă cu disonanță cognitivă — cum ar fi predicții eșuate, dovezi contrare credințelor grupului, scandaluri, etc. – membri moderați, sau sceptici sunt primii care observă, obiectează, sau pleacă în tăcere – la fel cum moleculele rapide părăsesc lichidul.
Rezultatul e că pe măsură ce membrii moderați și critici pleacă, ei lasă în urmă un nucleu concentrat de adepți convinși, care sunt mai uniformi, mai dezechilibrați, și mai fanatici decât grupul inițial. Plecarea vocilor mai puțin extreme ridică pragul de fanatism pentru cei care rămân, creând astfel un cerc vicios al radicalizării.
Ca urmare, membrii rămași în grup se ancorează și mai tare în „realitatea lor” și interpretează criticile sau provocările din exterior ca teste de loialitate pentru ei, cei care au rămas în grup, sau ca dovezi ale trădării celor plecați, izolând și mai mult grupul de corecțiile venite din afară.
Cine e interesat poate citi eseul original din 2007 al lui Yudkowsky ce detaliază mecanismul descris mai sus poate vedea aici: https://www.lesswrong.com/posts/ZQG9cwKbct2LtmL3p/evaporative-cooling-of-group-beliefs
M-am întrebat deseori nu numai despre cum se formează aceste realități paralele în care viețuiesc unii, dar mai ales de ce rezistă pe durate așa de îndelungate, și de ce așa mulți trăiesc bine mersi în ele ani de zile.
Am răspuns detaliat și la această întrebare (😊) acum zece ani în articolul Despre gândirea de grup (Groupthink). O aplicație la încălzirea globală:
Diverse manifestări ale gândirii de grup (cu sau fără evaporating cooling) se pot citi în alte texte pe care le-am publicat ulterior pe această platformă. De exemplu:
Gândire de grup sau grupuri de gânditori? Despre principiul „50 milioane de francezi nu pot greși”(2020)
Piatra nebuniei: De la o metaforă medievală la dezinformările moderne (2025)
„Știința și politica sunt inseparabile” – esența unui amestec toxic(2022)
Spovedania unui climatolog incorect politic(2023)
Selecția naturală favorizează inteligența artificială (AI) în detrimentul inteligenței umane?(2023)
” „Am răspuns detaliat și la această întrebare (😊) acum zece ani în articolul Despre gândirea de grup (Groupthink).”
Sigur că ați răspuns și la această întrebare (😊). Îmi aduceam vag aminte că ați scris despre gândirea de grup. Dar ați scris așa de multe articole că îmi era greu să îmi aduc aminte unde și cum. Mulțumesc pentru reîmprospătarea memoriei.
E adevărat că cele două concepte – „Groupthink” și „Evaporative cooling of group beliefs” surprind aspecte apropiate ale dinamicii grupurilor, dar ele pun accentul pe aspecte diferite.
Primul – Groupthink – așa cum bine spuneți, surprinde uniformizarea gândirii și a deciziilor grupului. Am comentat și eu despre acest aspect când am pomenit despre conceptul „Instinctelor de Coaliție” introdus de John Tooby. Vedeți aici: https://www.contributors.ro/10-principii-despre-stiinta/#comment-642825
Conceptul de Evaporative cooling în schimb pune mai mult accentul pe dinamica radicalizării grupului prin „evaporarea membrilor moderați”.
E dacă vreți ca în vechea butadă care spune că diferența între un obiect și un proces e doar ordinea diferită în care punem aceleași cuvinte. Adică, de exemplu – foc de lemne – e un proces, dar – lemne de foc – sunt obiecte. La fel e și în engleză cu diferența dintre woodfire și firewood.
„Evaporative cooling of group beliefs” nu este un termen echivalent cu „Groupthink” și nici, în sens strict, un concept consacrat al psihologiei sociale la același nivel cu Groupthink. Este o metaforă/mecanism propus de Eliezer Yudkowsky în 2007, în contextul comunității LessWrong, pentru a explica o anumită dinamică de radicalizare a grupurilor.
Pentru mine, există o diferență fundamentală între cei doi termeni:
Groupthink explică ce se întâmplă în interiorul grupului; evaporative cooling explică, în primul rând, cine rămâne în grup după ce grupul trece printr-un șoc.
Pe de altă parte, cele două mecanisme pot funcționa consecutiv.
Un scenariu ipotetic ar fi:
Groupthink → decizie eronată → eșec → plecarea scepticilor → evaporative cooling → grup mai radical → groupthink și mai puternic.
De exemplu, să presupunem că într-un grup există inițial 70% membri foarte convinși și 30% membri sceptici sau moderați. Grupul ia o decizie bazată pe consens. Decizia eșuează. Cei 30% spun „poate ipoteza noastră a fost greșită” și părăsesc grupul. Cei 70% rămași interpretează plecarea drept dovadă că „cei slabi” sau „cei care nu au înțeles doctrina” au abandonat cauza. La următoarea decizie, există mai puțină opoziție internă. Aici avem evaporative cooling. Dacă apoi apar autocenzura, presiunea asupra disidenților și raționalizarea dovezilor contrare, avem din nou groupthink.
Această distincție mi se pare mai apropiată de textele mele decât analogia „woodfire/firewood”.
Revenind pe terenul celor trei reguli și a climatismului în general, aș mai face o ultimă afirmație:
În cazul unei comunități intelectuale sau ideologice, întrebarea interesantă nu este numai de ce membrii ajung să gândească la fel, ci și ce se întâmplă cu cei care încetează să mai gândească la fel.
OFF TOPIC
Gravitational tug-of-war inside Earth is changing the length of our days
Mici fluctuații ale duratei zilei de 24 de ore a Pământului pot fi explicate printr-o luptă între forțele generate de mișcarea nucleului metalic al planetei. Descoperirea, publicată pe 23 septembrie în revista Nature, sugerează că geofizicienii ar putea fi pe drumul cel bun în înțelegerea structurilor misterioase din interiorul profund al Pământului.
Viteza de rotație a planetei se modifică subtil în timp, dând naștere la variații ale duratei zilei noastre de ordinul a doar câteva milisecunde pe parcursul a câteva decenii. Geofizicienii măsoară aceste schimbări observând poziția Pământului în raport cu obiecte cosmice îndepărtate.
Cercetătorii au bănuit că aceste variații sunt legate de interacțiunile dintre nucleul Pământului și manta sa stâncoasă, dar nu era clar ce forțe erau implicate, spune Mathieu Dumberry, geofizician la Universitatea din Alberta din Edmonton, Canada. Oamenii de știință știu că nucleul este „cel responsabil pentru aceste schimbări pe parcursul deceniilor. Dar cum reușește acest lucru?”, spune el. „Aceasta este partea care nu este clară.”
Noul studiu consideră prezența a trei forțe concurente, practic trei mecanisme determinate de nucleu: cuplajul gravitațional dintre miezul interior și manta, cuplajul electromagnetic și cuplajul topografic, Toate acționează concurent pentru a accelera sau încetini rotația Pământului pe parcursul unor decenii.
Observațiile arată că procesele legate de miez au modificat ușor durata zilei cu câteva milisecunde între începutul anilor 1970 și 2021, ca parte a unui ciclu multidecadal estimat la 60–70 de ani. Deși aceste dinamici din interiorul profund al Pământului provoacă fluctuații vizibile pe parcursul deceniilor, tendința dominantă pe termen lung de încetinire a rotației Pământului (cu aproximativ 1,09 până la 1,8 milisecunde pe secol) este încă determinată în principal de frecarea mareică generată de gravitația Lunii care acționează asupra oceanelor terestre.
Banuiesc ca e binevenia semnalarea a doua articole in legatura cu gravitatia pamantului. Primul are legatura cu gravimetria cuantica, lucru pe care l-ați mentionat anterior si faptul ca un procedeu nou de masurare a fost inventat la University of Pennsylvania unde ati profesat. Articolul e simplu scris ca orice articol de popularizare a stiintei.
Al doilea articol e depre cartografierea chineza in largul coasteor Taiwanului, cartografiere care cred ca e si gravimetrica.
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/navigare-cuantica–1893138.html
https://news.sky.com/story/fight-for-naval-dominance-is-china-shaping-the-future-battlespace-around-taiwan-13591870
Ma intreb cat de actuale vor mai fi hartile gravimetrice in 20 de ani…ca si hartile declinatiilor magnetice locale.
1. Nu am profesat niciodată la University of Pennsylvania.
2. Articolul din ZdI, scris de cineva din afara domeniului, este o regurgitare a unui articol publicat în 2024 pe World Economic Forum, care, la rîndu-i, a regurgitat alte articole de popularizare. Practic, e ca ăn jocul acela al copilăriei cu telefonul fără fir.
3. O sursă de informare profesională despre implicarea gravimetriei în cartarea topografică:
Method of creating navigational-gravimetric maps, 2024 (autorii sunt ruși, dacă are vreo importanță)
Va rog sa-mi primiti scuzele; ati activat la University of Oklahoma.
Preambul la apocaliptologia comparată
În textul meu și în unele comentarii ulterioare am inițiat o comparație între apocalipsa climatică, gata să-și dea duhul (Odihnească-se în pace!) și nou-născuta apocalipsă AI.
Avem, se pare, un nou capitol, desigur inedit, în istoria profețiilor apocaliptice.
După ce, ani la rând, ni s-a spus că schimbarea climei reprezintă „criza existențială” a omenirii, a venit rândul inteligenței artificiale să ocupe postul vacant. Steven Pinker (Harvard Universiti) tocmai le reamintește colegilor săi din tabăra AI-doomer că pericolele AI sunt reale, dar că *doomerism may be counterproductive*.[1])
Observația sa este mai interesantă decât pare la prima citire și mi-a sugerat acest preambul la apocaliptologia comparată.
Se schimbă apocalipsa, dar păstrează mecanismul: identificăm un pericol real, îl împingem spre cel mai extrem scenariu imaginabil, îl prezentăm drept viitor aproape inevitabil și apoi cerem societății să reacționeze la frică.
Ieri CO₂. Astăzi AI. Apocalipsa nu dispare. Își schimbă doar domeniul de activitate. Parafrazând o binecunoscută osanală la adresa partidului, s-ar putea spune astăzi (cf. Lucian Merișca):
AI-ul e-n toate. E-n cele ce sunt.
Și-n cele ce mâine vor râde la soare
E-n firma întreagă şi-n jobul mărunt
E-n botul din leagăn şi-n omul cărunt
E-n serverul ce veșnic nu moare.
Poate că ar fi timpul să aplicăm și în cazul AI lecția pe care am încercat s-o aplic climatismului: existența unui risc nu transformă automat scenariul cel mai sumbru într-o predicție. Și cu atât mai puțin într-o politică publică.
Altfel, vom ajunge să avem nevoie de o nouă știință: apocaliptologia comparată.
[1]: An Open Letter to Scott Alexander, 26 septembrie 2026
Apocaliptologia sună grav, solemn. Imaginasem în urmă cu vreo zece ani o disciplină căreia mulți îi sunt discipoli neștiuți, aflareaîntreabologie, evident, de la expresia populară a se afla în treabă. Socializarea digitală și, în general, viețuirea postmodernă diversifică în chipuri nebănuite cercetarea caracteristică disciplinei menționate. E nevoie și de umor pentru a străbate rezonabil orice timpuri, cu atât mai mult timpurile pe care trăim.
Felicitări pentru aflareaîntreabologie, o găselniță umoristică de prima mână! Cred că atingeți ceva esențial din vremurile noastre: avem din ce în ce mai mulți oameni ocupați cu găsirea de întrebări, crize și explicații, uneori înainte de a verifica riguros problema de la care au pornit. Este, după părerea mea, un simptom al bolii declanșate de rețelele sociale și mass media iubitoare de click-uri, pe aș numi-o „marea trăncăneală” (termen intrdodus de Mircea Iorgulescu în 1994 discutând lumea lui Caragiale).
Cât despre umor, sunt de acord cu dumneavoastră. Umorul are și o funcție intelectuală. Pentru că, de câte ori, un risc real este ambalat în limbaj apocaliptic și prezentat cu solemnitatea unui verdict, puțină ironie produce distanța necesară pentru a-l privi din nou cu ochii deschiși, fără diverse lentile, mai mult sau mai puțin colorate.
Umorul nu face problema mai puțin serioasă. Face doar certitudinea mai puțin solemnă.
Poate că exact de aceea avem nevoie, din când în când, de câte o „apocaliptologie comparată”. Ieri CO₂, astăzi AI. Mâine, probabil, alt candidat pentru a șasea extincție sau sfârșitul umanității.
Cu sau fără umor, important este să nu confundăm existența unui risc cu existența unei apocalipse.
FYI, WSJ acum o zi.
https://www.wsj.com/tech/ai/ai-safety-effective-altruism-anthropic-164b9d05?mod=hp_lead_pos7
‘Things Will Never Be Chill Again’: The Doomers Who Shaped the AI Safety Freakout
BERKELEY, Calif.—Inside Berkeley’s tallest office building, a small community of artificial intelligence researchers at a co-working space called Constellation has been mobilizing to save the world from apocalypse.
They enjoy catered vegan meals and bring their laptops to couches with sweeping views of the San Francisco Bay. At dinners and happy hours every month, they discuss the latest and scariest AI risks. Those who work at Anthropic also have their own office space, people close to Constellation say.
The resignation this month of an Anthropic researcher, Jacob Coxon, woke up the American public to the shocking notion that runaway AI development could end humanity. But at Constellation, there are stalwarts of the AI safety community who have spent more than a decade obsessing over it.
They’ve refined their arguments in Bay Area group houses, and traded predictions at freewheeling conferences in Berkeley and the Bahamas. They’ve floated ideas like buying remote islands, stockpiling iodine pills, or moving to electromagnetically shielded bunkers in the desert. At one 2022 event, the drink menu included a cocktail called “Death With Dignity,” in reference to an essay arguing humanity was already doomed.
So-called doomers like those at Constellation have also steered the development of AI itself. They were among the earliest employees at OpenAI and Anthropic, both of which were founded on the principle of staving off AI dangers. And they have kept up their influence, drawing some staffers and funding for their projects from a network aligned with a philosophy called effective altruism—including from Sam Bankman-Fried, the former chief executive of the fallen crypto exchange FTX who is now serving out a 25-year prison sentence.
The AI safety community’s influence has been particularly strong at Anthropic, which is now on the cusp of a $2 trillion public offering. Employees there trade doomsday scenarios and how to prepare for them on a private Slack channel, and have come to embrace a motto they stick on their laptops: “Things will never be chill again.” An Anthropic spokesman said the company has over 3,500 employees who hold a wide variety of viewpoints.Early days
The subculture organized around the fear that AI could kill us all began to coalesce more than a decade before the invention of the underlying technology that enabled it.
Its intellectual leader was Eliezer Yudkowsky, a Bay Area autodidact who dropped out of middle school. By the mid-2000s, he was blogging voluminously about cognitive biases and running an institute devoted to warning about the risks of runaway AI. He referred to himself as a “rationalist.” One of his readers was a young Princeton physics doctoral student named Dario Amodei. He had been preaching utilitarianism—the idea of doing the most good for the most people—since high school. Now the chief executive of Anthropic, Amodei co-hosted a meetup for members of Yudkowsky’s blogging community in 2008.
That same year, Amodei stumbled on a link on an economics blog that led him to a nonprofit charity-evaluator called GiveWell. Founded the previous year by former Bridgewater Associates hedge-fund analysts Holden Karnofsky and Elie Hassenfeld, it aimed to help donors maximize the good done per dollar donated, usually measured in lives saved.
Amodei began leaving comments on the GiveWell blog, and once guest-blogged on it directly. In the 2010 post, he deployed utilitarian reasoning while weighing whether to give $10,000 to one charity rather than another: “I think an adult death is perhaps 2 or 3 times worse than an infant’s death” he wrote, qualifying that both deaths “are of course bad.”
That year, Amodei also became one of the earliest signatories of the Giving What We Can Pledge, a public commitment to give away 10% or more of one’s income to organizations that can most effectively help others. The pledge was created by Oxford philosophers Toby Ord and Will MacAskill, who in 2011 helped coin the term “effective altruism,” or EA. Amodei became an adviser to GiveWell and, later, a scientific adviser to the philanthropy it spun off with the fortune of Facebook co-founder Dustin Moskovitz and his wife, which was then called Open Philanthropy.
When GiveWell completed its move from New York to the Bay Area in 2013, Karnofsky moved in with Amodei, who was living in a house near San Francisco’s Glen Park neighborhood. Karnofsky would go on to marry Amodei’s sister, Daniela, now president of Anthropic, in a ceremony with a wedding website that stated, “We are both excited about effective altruism.” Karnofsky now works with his wife at Anthropic.
The house near Glen Park became a gathering spot for members of the growing EA community. Over the years, more than half of Anthropic’s co-founders have lived there—including the Amodei siblings, chief scientist Jared Kaplan, and Chris Olah, who recently addressed the Vatican alongside the pope on AI policy. So did Nick Beckstead, the former head of FTX’s philanthropic arm, who now runs an advocacy organization to reduce AI risks.Conversation in the house during these years often focused on global catastrophic risks ranging from comet strikes to supervolcanoes, according to a person who spent time there.
By 2014, Karnofsky, who had been reading Yudkowsky’s writings with both interest and some skepticism for years, was becoming persuaded by arguments about the importance of protecting the world from rogue AI. If the name of the game was to save human lives, preventing AI from wiping out humanity potentially had the most philanthropic bang for the buck of any cause.
Even a 5% chance meant that Yudkowsky and his fellow rationalists now had a new set of converts in the quantitatively-obsessed EA community.Several in the house—including Amodei—would go on to work at OpenAI. The company was founded in 2015 with a $1 billion pledge from funders including Elon Musk, who said he wanted to protect against existential risk that AI posed to humans. (News Corp, owner of The Wall Street Journal, has a content-licensing partnership with OpenAI.)
Five years later, the same safety fears that helped spawn OpenAI would contribute to the decision of Amodei and others to break away and start Anthropic.
Building Anthropic
To raise money for his new startup, Amodei turned to powerful backers in the EA community—including Sam Bankman-Fried.
The young billionaire was living in Hong Kong, where his crypto exchange FTX was taking off. He had just started the FTX Foundation, which committed to donating money from his company to organizations “offering the greatest positive impact on the world.”
The philanthropy pledged money to popular EA causes such as pandemic prevention and global development, and flirted with doomsday preparations. An official from the foundation once exchanged a memo with an associate advocating for the purchase of the Pacific island nation of Nauru, according to a 2023 bankruptcy lawsuit. The goal was to construct a “bunker/shelter” that would be used for “some event where 50%-99.99% of people die,” the memo read. The surviving effective altruists were to build a lab for engineering the next generation of humans.
The same fear of catastrophe also led Bankman-Fried to closely track the rapid advances taking place in AI. By the time he hopped on a video call with Amodei in the second half of 2021, he had expressed concerns to a colleague that if the technology grew smarter than humans, it wouldn’t treat them well, the colleague said.Bankman-Fried ended up investing $500 million into Anthropic—five times his team’s initial recommendation, the colleague said. FTX became one of Anthropic’s largest shareholders, and the FTX Foundation would go on to pledge funding for multiple AI safety nonprofits, including one that now works out of Constellation.
Anthropic said it would use the money to help it “explore and improve the safety properties of computationally intensive AI models.”
Many early Anthropic employees worried about the future of humanity. During happy hours and company lunches, former employees recalled, they discussed a scenario similar to the Manhattan Project, where they might be asked to move to the desert so they could build AI at an electromagnetically-shielded base run by the federal government.
In early 2022, some doomers from Anthropic and other AI labs flew to a retreat on the remote Bahamian island of Eleuthera, a 110-mile ribbon of land known for its pink sand beaches. There they talked about AI risk and effective altruism between sessions of sunset yoga, cliff diving and a “clothing-optional run into the sea,” according to a schedule viewed by The Wall Street Journal. The retreat, held at a luxury resort called the Cove, was organized by a nonprofit called Lightcone Infrastructure that had grown out of Yudkowsky’s LessWrong forum. The location had been reserved by FTX, which along with Bankman-Fried had recently relocated to the Bahamas. Organizers bought out all the fake meat from a local grocery store for the numerous vegans in the EA scene.
Also attending was Caroline Ellison, Bankman-Fried’s former girlfriend who was running Alameda Research, the crypto trading firm that was a sister organization to FTX. She had similarly grown concerned about AI’s trajectory, colleagues said, and would go on to invest $10 million into Anthropic.
The highlight of the retreat was a talk from Yudkowsky titled “A Disorganized List of Reasons for AGI Doom,” referring to artificial general intelligence, or the moment when machines match the breadth of human capabilities. Evan Hubinger, the Anthropic researcher who recently predicted a more than 10% chance of extinction from AI within the next decade, was listed as co-lead for a discussion on AI safety. He was then working at Yudkowsky’s safety institute.
One luncheon was advertised as open only to people who believed there was a 75% or greater chance of human extinction over the next 100 years. “I hope the result of this will be reduced social censorship pressures against people who think the world is doomed,” an invitation seen by the Journal said. Four months later, many of the same retreat attendees met up again for the San Francisco edition of Effective Altruism Global, a conference where people gathered to share ideas about how to help others. One registered attendee led a project dedicated to shrimp welfare, aiming to cast a spotlight on the hundreds of billions of shrimp that are farmed each year.
At least 20 Anthropic employees, including two co-founders, registered to attend the 2022 edition, as did Ellison and staffers at other AI companies, according to the event’s guest list.
They were joined by leaders at Redwood Research, an AI safety nonprofit that had received funding from organizations backed by Anthropic investors, and at the time included Karnofsky on its board. Redwood’s Berkeley office was already informally known as Constellation, and would later spin off into its own nonprofit, where Redwood continues to work. Its CEO, Buck Shlegeris, also used to date Ellison, people close to them said. On the second day, there was a fireside chat hosted by Beckstead, who was then the CEO of the Future Fund, a philanthropic project focused on long-term risks started by the FTX Foundation. His team also included MacAskill, the philosopher who had popularized the term “effective altruism”; Leopold Aschenbrenner, now known as the investor behind an AI-focused hedge fund that recently blew up; and Avital Balwit, who is Amodei’s chief of staff. (This summer, many prominent figures in Silicon Valley attended Aschenbrenner and Balwit’s wedding.)
On the last night of the conference, Lightcone hosted an unofficial EA Global afterparty in Berkeley at the Rose Garden Inn. The drink menu was full of references to the community’s internal lexicon. “Death With Dignity” was named after an essay published by Yudkowsky earlier that year, in which he argued that humanity’s chances of surviving AI were slim.
Lightcone ended up buying the hotel. It’s now called Lighthaven and is another frequent gathering spot for EAs and like-minded people in the AI safety community.
Later that year, FTX filed for bankruptcy after failing to return customer funds it had secretly funneled to Alameda. Its Anthropic shares were sold to help repay creditors. After Bankman-Fried went to prison, the EA brand became radioactive.
Leaders in the movement publicly disavowed Bankman-Fried, and Amodei told associates that he didn’t know the fallen crypto tycoon well. After OpenAI launched ChatGPT, Anthropic raised money from more traditional venture investors, and hired staff members that didn’t draw as heavily from the EA community.
An Anthropic spokesperson told Time in 2024 that neither Daniela nor Dario Amodei identify as EAs, though they are “clearly sympathetic to some of the ideas that underpin effective altruism.” Many of the company’s longest-serving and most influential employees remained close to the movement. More than 20 registered to attend the February edition of the EA community’s flagship conference in San Francisco, including key members of the research and safety teams. Others frequent spaces like Constellation and Lighthaven, people who have seen them said.
Open Philanthropy gave Constellation two grants worth roughly $20 million in 2024, according to its website. The philanthropic funder has since rebranded itself as Coefficient Giving, and is a prolific backer of AI safety nonprofits.
On its website, Constellation says it aims to reduce AI risks like “extreme mass casualty events” and “permanent loss of control of human civilization“ by “developing talent, supporting key players, and creating space for coordination.” The nonprofit also has small offices to host safety-minded employees from OpenAI and Elon Musk’s xAI.
Several Anthropic researchers who spent time at Constellation were on the company’s alignment team, which researched how to keep AI models aligned with human values. The team has hypothesized various scenarios where things could spiral out of control, including one where an AI system deceives its creators and then abruptly seizes power.
As the AI revolution has accelerated, OpenAI and Anthropic have focused on winning the commercial race to attract new customers by building more powerful versions of the technology. The dynamic has worried some AI researchers focused on risk. Some quit, like Daniel Kokotajlo, an OpenAI safety researcher who left in 2024, saying he lost confidence the company would behave responsibly as the technology progressed.
By early this year, Mrinank Sharma, the head of Anthropic’s safeguards research team, resigned, saying he wanted to pursue a poetry degree. In a letter to colleagues, he wrote that the world was “in peril” and that at Anthropic “we constantly face pressures to set aside what matters most.” In June, a conference started by charity prediction market Manifold displayed the wild panoply of Berkeley AI subcultures—from doomers to an independent sex researcher named Aella who is popular in the Berkeley rationalist community. Some attendees went to an afterparty hosted by right-wing monarchist blogger Curtis Yarvin, who debated ideas on Yudkowsky’s blog in its early years.
Existential dread was among the concerns. One Anthropic engineer wrote in his event bio that he was a “recovering AI doomer,” as well as a voracious fiction reader fond of sharing cat pictures. A Lightcone team member wrote that he had been an AI doom thinker since 2007. And another attendee said she wrote a Substack focused on “nukes, catastrophe, and the aesthetics of risk.”
Ellison was there, too, quizzing attendees on their AI timelines. She had been released from prison a few months earlier after being convicted on charges related to FTX’s collapse, and her Anthropic shares were forfeited to the federal government. At the event, her bio read: “former trader, current underemployed felon.”
She has since found full-time employment working at Manifund, a philanthropic funding platform created by Manifold, which also received funding from FTX. A few weeks later, AI agents built by OpenAI were revealed to have been behind the hacking of AI company Hugging Face. Some people in the community who had been preaching the risks of losing control of AI felt vindicated. A late-August report by risk-assessment nonprofit METR and Redwood Research showed that some 1,200 agents had schemed on a secret message board ahead of the hack.
After the report, Constellation hosted a happy hour in San Francisco titled “Was the Hugging Face attack the last warning shot?”
The METR report also caught the attention of Coxon, who told the Journal it was a “bit of a holy-sh— moment” for him and his colleagues. He considered moving to a role working on AI safety before ultimately deciding to quit. In an explosive post on X that has been viewed 174 million times, he wrote that the people building AI “earnestly believe that it could kill us all by the end of the decade.”
Before he left, Coxon discussed his decision with Kokotajlo, the former OpenAI safety team member who leads an AI safety nonprofit based out of Constellation. Earlier this year, Kokotajlo drafted an essay calling for a slowdown in AI development to stave off human extinction, and received feedback from other members of the co-working space, he said.
Coxon’s message, amplified across major TV networks, podcasts, social media and newspapers, sparked a global debate about the technology and how to regulate it. Politicians on the left and the right called for action. Amodei said his company would allow outside evaluators like METR—which was spun off from a nonprofit founded by one of Amodei’s former group housemates—to verify its adherence to safety measures and assess model alignment. Leaders at other AI companies echoed Amodei’s call to “pace” cutting edge AI research.
Some allies of President Trump argued Coxon’s resignation was part of an EA-fueled conspiracy to promote regulation of AI. Inside the White House, a memo targeting Anthropic and effective altruism has been circulating in recent days, arguing that the EA movement “built the AI-doom pipeline,” according to a version seen by the Journal.
Meanwhile, Anthropic is planning a public listing as soon as November that could shower the company with up to $100 billion in funding. To investors, the company is trying to strike an optimistic tone. Behind the scenes, some of its earliest employees are taking more dire steps.
In recent weeks, some of them told an industry colleague they are considering buying land in remote regions of the country where they could relocate if AI goes awry.
Copyright ©2026 Dow Jones & Company, Inc. All Rights Reserved. 87990cbe856818d5eddac44c7b1cdeb8
Berber Jin is an enterprise reporter for The Wall Street Journal. He writes about the artificial intelligence industry, chronicling how it is reshaping business and society. He lives in San Francisco, and graduated from Stanford University with a bachelor’s degree in history.
Ce ți-e și cu -ismele astea? După climatism, doomerism și alte asemenea produse ale vremurilor noastre, pe tejghea apare acum o nouă bomboană intelectuală: effective altruism.
Articolul din Wall Street Journal repetă insistent sintagma și ne oferă, între timp, și decorul în care se discută despre sfârșitul omenirii:
“There they talked about AI risk and effective altruism between sessions of sunset yoga, cliff diving and a ‘clothing-optional run into the sea’.”
Recunoașteți că tabloul este greu de ignorat. Se discută despre extincția umanității între yoga la apus, plonjări de pe stânci și o alergare fără haine în Pacific.
După „riscul AI”, continuarea pare deja pregătită.
Poate că, după climate doomerism și AI doomerism, ceea ce ne lipsește este o disciplină nouă, al căreia preambul l-am postat mai sus: apocaliptologia comparată.
Cu effective altruism inclus în taxa de participare.
Flotila de prezervative a Gretei? De groaza, nici sa plagieze ca lumea nu stiu.
Daca va uitati la ei sunt dintr-o anumita grupa de varsta, millennials daca nu gresesc…
Pentru toate aceste -isme, mai vechi sau mai noi, am o recomandare importantă:
À consommer avec modération.
Pai stati asa ca e cu stiinta. Nemteasca. Exista un ceva numit Potsdam Institute for Climate Impact. Care zice ca 7 din 9 “planetary boundaries” are now breached at their “highest ever levels of transgression”. Cele 7 ar fi „climate change, biosphere integrity, land-system change, freshwater change, biogeochemical flows, novel entities and ocean acidification.” Alelalte doua, ozonul si aerosolii ar fi in regula, dar la restu’ de septe am festelit-o, asa zic 60 de nemti cercetareti. Tot ei ne ofera si salvarea, inca posibila daca „humanity accelerates action to “return to the safe operating space” and thereby secures “shared future prosperity”. Ce-i aia „safe operating space” si cum se obtine „shared future prosperity” nu se specifica dar e ok, viitorul este sigur si prosper, doar sa zicem ca ei. Ca-s nemti si atunci au dreptate, ca-i treaba serioasa, nemteasca. Presupun ca trebuie cu o cale sa ne si ia bani daca tot ne indruma spre salvare, nu se face sa nu platesti un asemenea serviciu. Nu conteaza nici ca nu l-ai cerut si nici ca n-ai nevoie de el, astea-s amanunte si atitudini antieuropene.
Da’ credeati cumva ca sint singurii? Asta va face suspecti de optimista ignorare a unor rapandule in stare pura, adunarea asta numita institut e implicata si in alte dracarii. Iaca una cit se poate de evropeneasca: https://climate-advisory-board.europa.eu/about
Am făcut prima prezentare a celor șapte limite planetare cuantificare (din totalul de 9) acum 10 ani: Trăim deja în Antropocen, între sustenabilitate și colaps. Ce va urma?
Chestia cu limitele planetare datează din 2009.
În 2015, conform articolului meu, patru limite erau depășite: schimbarea climei, rata pierderii biodiversității, rata de schimbare a utilizării terenului și ciclul global al azotului.
În 2023, au fost depășite șase limite. În 2023, șapte limite au fost depășite.
Ca discuție generală, reiau un paragraf din articolul meu de acum 10 ani:
Fără a intra în prea multe detalii despre dinamica acestor „depășiri” (poate le voi discuta într-un text dedicat), formulez o întrebare metodologică legitimă:
Când se modifică simultan definiția unei limite, variabila de control, metoda de măsurare și pragul de siguranță, cât din creșterea numărului de „limite depășite” reprezintă o schimbare fizică a Pământului și cât reprezintă o schimbare a instrumentului nostru de măsurare?
A, pai asta e simplu: cit doriti sa fie de lung kilometrul si cit va convine sa cintareasca o tona? Restul sint neimportante. Daca e nevoie de mai mult, pentru o contributie financiara corespunzatoare ne putem ocupa si de Constantele Naturii. Se rezolva imediat, prin consens.
Am auzit ca Avogadro ala a fost trumpist.
Cred ca articolul si fiecare comentariu in parte adauga valoare reala cunostintelor celui interesat de subiect. Numai ca acest lucru nu incetineste si nu opreste nimic din ceea ce se intampla in lume de la momentul declansarii industrializarii. Companiile de transport aerian, terestru si naval, termocentralele, masinile oamenilor si orice alta activitate umana sau non umana care emana substante toxice nu se vor opri indiferent de consecinte. Slabiciunea umana (ex. lacomia, individualismul, veleitarismul, etc.) nu te lasa pentru ca sunt trasaturi care nu pot fi incriminate fiind inculcate in om odata cu creatia. Omul este singura specie de pe aceasta planeta capabila sa contribuie de manierea aproape notabila la accelerarea extinctiei tuturor celorlalte specii. Speranta celor mai lacomi este ca ei se vor salva numai ei stiu cum. Multi din cei citati in articol sunt oameni recunoscuti pentru inteligenta lor context in care chiar te intrebi ce ii mana in lupta cand le este clar ca buna ziua inca din prima zi de lucru la orice material de analiza sau evaluare ca nici un om din cei 8 miliarde nu se va opri din a produce pagube planetei de dragul celorlalti oameni sau a rezultatelor unei analize indiferent cat de apocaliptice ii vor fi fost concluziile. Singurul lucru schimbat de la momentul declansarii industrializarii este ca numarul lacomilor si al individualistilor a crescut la peste 8 miliarde in mai putin de 300 de ani.
Am un contraargument. Ce i-a determinat pe oameni sa nu foloseasca bomba atomica dupa Hiroshima si Nagasaki?
Exista indubitabil si efecte negative ale progresului tehnologic.
Dar simplul fapt ca putem scrie pe aceasta platforma se datoreaza revolutiei industriale. Altfel am fi comunicat prin posta trimisa prin diligenta sau curieri calare.
Sa nu uitam ca progresului tehnologic i se datoreaza cresterea sperantei de viata si explozia demografica. Ultima s-a cam domolit si, fiind principala cauza a cresterii consumului de energie si de materiale, exista speranta ca vom ajunge intr-o epoca in care omenirea isi va gestiona planeta mai intelept.
asadar avem un conflict juridic intre planeta (victima) si cei 8mld. lacomi (agresor);
Inteleg ca dvs. formulati o cerere de intervenție voluntară, iar conform Codului de Procedură Civilă, pentru ca instanța să accepte cererea este o condiție obligatorie sa demonstrati un interes legitim (personal, născut și actual); mai exact, care este interesul dvs. legitim ? sunteti proprietar, custode sau concesionar al planetei sau unul dintre cei 8mld. de agresori ? faptul ca aveti acces gratuit la anumite resurse ale planetei (oxigen, lumina, caldura, inca plimbari sau doar poze din rezervatii naturale) nu va sustine nici o legitimitate pana in momentul in care chiar veti ajunge sa platiti pentru ele; iar in momentul in care efectuati chiar si cea mai mica plata, deveniti complice cu cei 8mld.de agresori; ramane doar de cuantificat propria dvs. lacomie
Regula 3 în acțiune
EU nations seek energy alternatives after spending over $113 billion extra since Iran war began
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Nu cred că Europa trebuie compătimită în acest caz. Deși războiul cu Iranul a costat Europa 113 miliarde de dolari „în plus” în cheltuieli energetice, aceeași Europă a irosit 400 de miliarde de dolari pe an pe iluzia numită „Regula 3”, în timp ce își închidea propria producție de cărbune, petrol și gaze. Apropo, dacă Europa ar fi ajutat SUA de la început în problema strâmtorii Ormuz, probabil că războiul s-ar fi încheiat de mult până acum.
Regula Lomborg: Cheltuim trilioane de dolari pe politici climatice care abia dacă influențează temperatura, chiar și pe parcursul unui secol. Ce altceva s-ar putea realiza cu aceste resurse?
Detalii,
The Rich World’s Climate Distraction
Citeam articolul de mai jos ieri si exact la ce spuneti ma gandeam….
https://www.euronews.com/2026/09/28/cooking-with-climate-harming-dirty-fuels-kills-millions-every-year-how-can-europe-help
Regula Hillary Clinton – Indieni, nu mai ardeți balegi de vacă dacă vreți să scapați de poluare!
În 2010, Hillary Clinton – ca Secretar de Stat al SUA – a lansat Global Alliance for Clean Cookstoves, o inițiativă internațională menită să introducă 100 de milioane de cuptoare mai puțin poluante în gospodăriile din lumea în curs de dezvoltare, inclusiv India. Motivația: fumul din gătitul pe lemn, cărbune sau balegă de vacă provoacă sute de mii de decese anual în India.
Programul a fost susținut de organizații industriale indiene (CII, FICCI), care au promis sprijin pentru producție, microfinanțare și distribuție. Scopul era ca gospodăriile rurale să treacă de la balegă/lemne la cuptoare mai eficiente.
Investigația ProPublica arată că, după opt ani și 75 de milioane de dolari investiți, programul nu a reușit să reducă semnificativ poluarea:
– Cuptoarele distribuite nu performau suficient în condiții reale pentru a reduce riscul de boli respiratorii.
– Multe modele „curate” continuau să ardă biomasă (inclusiv balegă), doar ceva mai eficient, dar nu suficient de curat.
– Adoptarea a fost slabă: gospodăriile rurale reveneau adesea la metodele tradiționale.
– Impactul climatic a fost mult mai mic decât se anticipase.
De ce „cuptoarele Clinton” nu au funcționat?
– Costul: chiar și cuptoarele subvenționate erau scumpe pentru familiile rurale.
– Obiceiurile culinare: multe modele nu se potriveau cu stilul de gătit indian (ex. chapati, curry).
– Performanța tehnică: testele de laborator nu reflectau condițiile reale din sate.
Regula Hillary Clinton a fost bine intenționată și urmată, dar rezultatul promis/așteptat nu s-a produs. India continuă să se confrunte cu poluarea masivă din arderea balegii și a lemnului, iar cercetările recente confirmă că balega rămâne un contributor major la poluarea cu particule PM2.5.
Soluția corectă ar fi extinderea alimentării cu gaz metan, peste tot unde e posibil. Oamenii simpli înțeleg asta și se descurcă pe cont propriu: așa se fură și se transportă gaz pentru gătit, în Pakistan:
https://www.youtube.com/watch?v=kEGNBFzUD-k
În România nu se transportă gaz pentru gătit în maniera asta, dar 3 milioane de gospodării se încălzesc cu lemne, iar câteva sute de mii dintre acele gospodării își gătesc și mâncarea la foc de lemne. În 2026, în Uniunea Europeană, nu în Africa sub-sahariană!
Mulțumesc pentru link. Auzisem despre acest mod sui generis de „aprovizionare energetică”.
In Pakistan se cam improvizeaza, inclusiv cu Kalasnikoavele 🤣🤣
https://www.instagram.com/reel/DbZuJGMKXDH/
Se întâmplă întotdeauna când arma nu este asamblată corect după curățare.
Regula Trump: În prezent, are loc inversarea imperialismului (de la colonii la imperii)
„Suntem încântați să anunțăm una dintre cele mai mari investiții în infrastructura energetică din istoria Statelor Unite”
Președintele Trump anunță investiții din partea Coreei de Sud de până la 200 de miliarde de dolari în proiecte energetice majore din SUA.
Trump afirmă că planurile includ o centrală electrică de șase gigawați în Texas, opt noi centrale nucleare de mare capacitate și proiectul de GNL din Alaska, planificat de multă vreme.
Detalii,
https://x.com/FoxNews/status/2105396124727103569
Si aici, mai la nord se ingroasa treaba:
https://www.cbc.ca/news/business/bakx-ymm-oilsands-expo-wti-wcs-fort-mcmurray-9.7360970
Am avut un coleg care a lucrat acolo acum 10-15 ani. Casele aveau niste preturi enorrme. Si salariile pe masura.
De exemplu, angjatii in industria pertroliera aveau dreptul la un zbor gratis pe luna sa-si vada rudele.
Canada este cel mai de încredere furnizor de petrol al SUA, acoperind peste 60% din importurile de petrol ale SUA. Spre deosebire de Orientul Mijlociu, Rusia sau Venezuela, Canada este politic stabilă, democratică și aliată militar. Rezervele sale uriașe (în special oil sands) oferă predictibilitate pe termen lung.
Mesajul care ar trebui înțeles de actuala administrație: SUA nu trebuie să caute „energie sigură” în altă parte — o are deja la nord.
Ar mai fi niște mesaje de înțeles: Oil sands nu sunt „murdare”, ci o resursă strategică. Emisiile per baril au scăzut semnificativ în ultimul deceniu. Tehnologiile de extracție au devenit tot mai eficiente. O studentă de-a mea și-a făcut proiectul de an lucrînd 10 zile la Fort Murray și prin împrejurimi. Datele pe care le-a adus de la fața locului au impresionat pe colegii ei, mai sceptici inițial din cauza propagandei anti-oil sands. Dmonizarea oil sands este ideologică, nu tehnică.
Politicile climatice americane, inițiate de administrația Obama, riscă să submineze securitatea energetică a țării. Să ne gândim doar la restricțiile asupra conductelor transfrontaliere, presiunea administrativă pentru reducerea importurilor de petrol, politicile care favorizează surse intermitente în detrimentul celor stabile.
Părerea mea este că SUA nu își pot permite să piardă accesul la petrolul canadian, mai ales într-o lume instabilă. În acest cadreu geopolitc, conductele sunt esențiale pentru securitatea energetică nord‑americană (conducta Keystone XL și alte proiecte similare). Pentru că transportul feroviar este mai riscant și mai poluant, se impune cu necesitate o infrastructură de conducte integrată SUA–Canada.
În concluzie, Canada este cel mai valoros partener energetic al SUA, iar politicile climatice inițiade de Obama și care limitează petrolul canadian sunt contrare intereselor americane. Fără a fi politician, nu pot să nu observ că, într-o lume cu tensiuni geopolitice crescânde, relația energetică SUA–Canada este un pilon de securitate națională.
Foarte de acord cu ce spuneti.
La partea practica, am o intrebare. Canada vrea sa duca petrol peste Stancosi, la Pacific, un pic mai la nord de Vancouvr daca nu ma insel. Cum se pompeaza petrolul asta greu, chiar diluat, peste o asa de mare diferenta de nivel. Pompele ca pompele, le inteleg dar ce conducte suporta asemenea presiuni? Trebuie sa fie sute de bari dupa mine…iar la coborare ar trebui sa fie vacuum. Nu „fierb” gazele dizolvate in petrol?
Petrolul greu (dilbit= bitum amestecat cu condensat pentru a reduce viscozitatea)) poate fi pompat peste Rocky Mountains fără presiuni de sute de bari și fără riscul ca gazele dizolvate să „fiarbă”. Conductele sunt proiectate pentru presiuni moderate (tipic sub 100 bari), iar sistemul de pompare este segmentat în stații succesive care gestionează atât urcarea, cât și coborârea fludului. Fizica este mult mai „blândă” decât pare intuitiv.
Conducta relevantă este Trans Mountain Pipeline Expansion (TMX), oțel API 5L X70/X80, care transportă dilbit din Edmonton până la terminalul Westridge, lângă Vancouver. Este o conductă de 36 inch, cu 12 stații noi de pompare, tuneluri prin munți și secțiuni paralele.
E total pertinenta si veridica aprecierea dlui profesor Constantin Cranganu potrivit careia Canada este cel mai valoros partener energetic al SUA si partener pentru securitatea nationala americana. Dupa parerea mea, nici nu este un risc real de rupere a acestei relatii fundamentale pentru SUA. Premierul canadian Marc Carney a exagerat interesat si teatral ca SUA ar fi ostile Canadei, inclusiv ca ar fi fi un “risc” de “razboi” de agresiune american impotriva vecinilor nordici canadieni. El si-a construit, aparent persuasiv, o motivatie pentru subita si intensa curtare a blocului comunitar european, care a dat si rezultate: Canada a obtinut statutul de “membru asocial” al Uniunii Europene! Sa nu uitam sau sa ignoram faptul ca, inainte de a fi prim-ministru al Canadei, Mark Carney a fost al 8-lea guvernator al Băncii Canadei din 2008 până în 2013 și al 120-lea guvernator al Băncii Angliei din 2013 până în 2020, de unde si “apetitul” pentru finante, inclusiv pentru a administra o banca de securitate a NATO, clar cu banii europenilor, americanii nu vor da niciun ban, Trump e focusat pe a lua, nu pe a da. Zona din ultimul caz, in care Carney a functionat ca finantist, e aceeasi in care George Soros a spart Banca Angliei.
Cu Carney e mai complicat. Personal cred ca foloseste sentimentul anti Trump din Canada pentru a castiga electorat ca sa-si avanseze agenda, nu rea, anti verzaturi.
Conducta peste Stancosi e trecuta ca „proiect de interes national” ceea ce-i da dreptul sa accelereze procesul de acordare a permiselor legate de pamanturile indigenilor si altele; independenta Albertei de exemplu. Sa vedem cum trece peste nebunia cu sechestrarea codoiului, trecuta in planul conductei ca necesara. Sa vedem daca reuseste.
https://www.cbc.ca/news/politics/west-coast-pipeline-national-interest-9.7365037
Interesant punct de vedere pe WSJ. Iarasi interesant e ca nici unul dintre CNN, MSNBC, CBS, ABC, NBC, NPR, NYT, The Washington Post, Reuters sau AP. nu sufla nimic.
Perolul a inceput sa curga prin Hormuz pentru mai toti doar pentru Iran nu prea. Blocada americana asupra Iranului functioneaza.
The Battle of Hormuz Is Turning
The U.S. Navy opens the Strait to all but the Iranian regime’s oil exports.
Did you notice the sudden media realization that the oil export pressure is now working against Iran? New reports from tanker-tracking groups confirm what the Trump Administration has been saying: Adm. Brad Cooper and the forces of U.S. Central Command have turned around the battle of the Strait of Hormuz. Data from Kpler indicate that the seven-day average for oil clearing the Strait is 14.19 million barrels a day, approaching the prewar baseline of 17.13 million. Most of what’s missing are Iranian oil exports stopped by the U.S. blockade. The recent resumption of oil flowing through the Saudi bypass pipeline, followed by accelerating loadings at the port of Yanbu to transit the Red Sea, will unlock more exports.
This is what progress looks like: Iran’s oil is blocked while the world’s oil increasingly gets through. The effect is to reduce pressure on the West and its Gulf allies while Iran must scrounge for money. The regime is rapidly running out of oil already on the sea from before or between blockades, though payments will have a longer lag. Treasury Secretary Scott Bessent estimates the Iranians will deliver the last of this oil to China in mid-October.
Meanwhile, Mr. Bessent has been squeezing Iran’s other trade partners as never before. This has been felt most acutely in the United Arab Emirates, which responded by cutting off trade with Iran, and Turkey, which is closing Iranian banks. The region is also closing its skies to Tehran by suspending flights. One by one, Iran is losing its lifelines. No wonder Iran’s currency set another record low on Tuesday, plummeting past 2.5 million rials to the dollar. The rial began 2018 at 35,000 to the dollar, and 2026 near 1.5 million. It has fallen nearly 140% on an annual basis since the U.S. blockade’s resumption. Iran’s economy is struggling as oil-export revenue dries up and goods become harder to import while sanctions tighten.
Richard Goldberg of the Foundation for Defense of Democracies predicted and then hailed the success of U.S. measures in Hormuz many weeks before most analysts. “Once you understand that this is a military mission, that the numbers cited by Energy Secretary Chris Wright aren’t estimates but are the no-kidding barrel counts reported to the U.S. Navy by ship captains,” he says, “you understand very quickly that open-source tools are wrong and the President is right. We control the Strait of Hormuz.”
That doesn’t mean Iran is finished shooting. Three successful Iranian attacks on ships were reported to the U.K. Maritime Trade Operations Center on Wednesday, and markets are pricing in Iranian escalation. No one should expect the regime to sit idly while it loses its leverage, and an “October surprise” before the U.S. midterm elections may be coming.
Iran may still be able to knock out significant Gulf energy infrastructure. The global diesel shortage persists, leading to surging prices. But Iran’s main goal and boast in this war, seizing the Strait, is being reversed. The challenge now is to sustain the pressure and push the U.S. tactical advantage to accomplish strategic objectives—finishing the nuclear program or the regime itself.
Appeared in the October 2, 2026, print edition as ‘The Battle of Hormuz Is Turning’.
NYT au publicat și ei ieri un articol în care, din titlu, recunosc noua realitate cu jumătate de glas:
Oil Flows Are Up, but Iran Is Still Menacing the Strait of Hormuz
Analiști profesioniști consideră că războiul din Golful Persic a intrat într-o nouă fază.
Iranul perturbă traficul maritim într-un mod tot mai agresiv, însă transportatorii maritimi și Statele Unite par să răspundă cu o mai mare reținere la aceste provocări. De exemplu, Statele Unite par să fi renunțat complet la politica atacurilor de tip „petrolier pentru petrolier” împotriva Iranului.
Situația pare mai degrabă o resemnare tăcută decât o dezescaladare: petrolul trebuie să curgă, iar riscurile fac acum pur și simplu parte din costuri. Prezența multiplă a verbului dubitativ „par” îndeamnă la circumspecție.
O situație foarte diferită față de perioada de dinainte de luna august. Efectele „pumnului” Ormuz (ar fi trebuit să public această metaforă în engleză😊) se fac simțite și după numărătoarea de KO.
Situatia din stramtoarea Hormuz este fara indoiala in dinamica, ceea ce sustin WSJ si NYT reprezinta o secventa sau instantanee dintr-o realitate regionala in schimbare, care la randul ei face parte din reconfigurarea globala, spre o noua lume, mai buna si mai dreapta. Propaganda acestor gazete americane nu poate insa sa acopere adevarul ca in spatiul geopolitic al Golfului Persic si Stramtorii Hormuz – aceasta din urma putand la fel de bine sa se numeasca “Stramtoarea Iran-Oman” – este vorba despre agresori si jefuitori detestati si condamnati de marea majoritate a natiunilor, de o parte, si, de cealalta parte, o tara si un popor care isi apara cu fermitate existenta, libertatea si resursele – inclusiv pe ale tarilor islamice surori din Orientul Mijlociu, dar asta este o alta poveste – si se bucura de simpatie si sustinere in crestere accelerata. Lumea nu poate ramane pasiva si inactiva cand o parte din ea e amenintata cu distrugerea civilizationala si disparitia populatiei. De asemenea, alte adevaruri care nu pot fi ascunse se refera la genocid si crime de razboi, la incalcari ale dreptului international si la impunitate autoatribuita. Noile trenduri descrise de analisti si observatori internationali arata ca o alta tara din Orientul Mijlociu ar putea deveni cea mai sanctionata. Iata cateva subtitluri din articolul “Netanyahu pierde sprijin pe plan extern. Semnalele venite din Europa și Statele Unite”/https://www.aktual24.ro/netanyahu-pierde-sprijin-pe-plan-extern-semnalele-venite-din-europa-si-statele-unite/:
-Relațiile Israelului cu statele arabe se află sub presiune
-Amenințarea sancțiunilor provoacă îngrijorare în Israel
-Băncile israeliene urmăresc atent deciziile de la Londra
-Schimbările din politica americană sunt urmărite cu atenție
-Ajutorul militar american intră tot mai mult în dezbatere
Regula „pumnului” Ormuz (conform publicației NYT): Discuțiile dintre SUA și Rusia privind Ucraina includ acum un acord petrolier legat de aliații lui Trump
Chiar dacă „Nu există indicii că domnul Kushner sau domnul Witkoff ar urma să obțină profituri personale”, face bine pentru propaganda anti-Trump să-i pomenim pe cei doi „răufăcători”, să știe poporul bine contra cui să voteze.în noiembrie.
Lucrurile nu merg într-o singură direcție: se pare că Macron ar fi acceptat, în urma unei discuții telefonice cu Trump, să elibereze 100 de milioane de barili de motorină și petrol brut (diesel and crude oil) împreună cu celelalte țări din G7, în ciuda opoziției Ursulei:
”Earlier on Friday, the European Commission pushed back against what it described as US „threats” to force European countries to act.”
https://www.euronews.com/2026/10/02/g7-agrees-100-million-barrel-emergency-oil-release-amid-us-pressure-over-diesel
Și încă:
https://www.euronews.com/2026/10/03/iea-says-325-million-barrels-of-emergency-oil-released-with-75-million-still-to-come
De pe vremea lui Trudeaux.Fabrici de baterii oprite. Miliarde pe apa sambetei. Btw, am mers intr-un VW van EV. E o porcarie cu cauciucuri de iarana de 3000$ bucata care tin doar 1-2 ani. Masina e grea ca naiba, aproape 3 tone. Nu se opreste pe zapada nici sa-i dai bani.
https://www.cbc.ca/news/canada/canada-ev-battery-investments-9.7362430
EV drivers love their cars, but some passengers feel sick – this could be why
Nu stiu cum e la Dvs. dar aici BBC cere subscriptie de vre-o 3 luni….
Deocamdată, BBC e gratuit, dar la unele articole apare la sfârșit o invitație la un abonament modic.
Regula 3: „Energia verde va înlocui energia fosilă” (aplicată din nou)
Cel mai mare parc solar din Portugalia a intrat în insolvență, marcând cel mai recent eșec al energiei „verzi” din Europa
Publicația germană online Report24 analizează falimentul companiei Solara4 (din Alcoutim, în Algarve), care a fost la un moment dat considerat cel mai mare parc solar din Portugalia (~219 MW).
Eșecul fermei solare emblematice din Portugalia are cauze multiple:
O problemă majoră a fost expansiunea rapidă a energiei solare pe Peninsula Iberică, ceea ce înseamnă astăzi că mii de megawați de energie solară sunt injectați simultan în rețea în orele de vârf. Această supraofertă determină scăderea prețurilor angro la energie electrică până la zero sau cad în teritoriu negativ tocmai atunci când producția centralei este la maxim, reducând drastic veniturile preconizate.
În plus, parcul solar a produs în mod constant mai puțină energie electrică decât se estimase inițial în previziunile inițiale, ceea ce a subminat proiecțiile financiare ale proiectului, în ciuda existenței unui contract de achiziție a energiei electrice (PPA) pe termen lung.
Imensul parc solar a suferit, de asemenea, mai multe defecțiuni tehnice, inclusiv incendii la invertoare în cele 12 luni care au precedat intrarea în insolvență. Un incendiu major la sfârșitul lunii mai 2026 a scos din funcțiune aproximativ 10% din instalație, reparațiile durând între 8 și 14 săptămâni, conform estimărilor, ceea ce a dus la perioade de nefuncționare costisitoare și la cheltuieli de întreținere.
Fiind un proiect cu intensitate mare de capital, parcul solar avea o datorie reziduală semnificativă (zeci de milioane de euro) față de creditorii principali, precum Investec și Kommunalkredit Austria. Costurile fixe curente (întreținere, asigurare, dobânzi) au devenit imposibil de gestionat pe măsură ce se apropiau termenele de refinanțare.
Detalii suplimentare,
https://report24.news/die-sonne-schickt-keine-rechnung-portugals-solar-vorzeigeprojekt-ist-insolvent/
Regula The New York Times: Rebranduim, ignorând voioși regula de fier a politicilor climatice
Regula de fier a politicilor climatice: Atunci când politicile axate pe creșterea economică se confruntă cu politicile axate pe reducerea emisiilor, creșterea economică va învinge de fiecare dată.
Regula NYT: A Climate Change Rebrand
More politicians have stopped talking about the climate.
Noua propunere de rebranduire:
Just call it ‘energy security’
Păi, despre securitatea energetică am tot scris ani la rând, dar deh, nu toată lumea citește Contributors.ro 😉
Unii citesc da’ nu prea se prind…. si mai dau si din clont: „magageologie”
Nu aș fi ajuns niciodată la destinație dacă m-aș fi oprit să arunc cu pietre în fiecare potaie care mă latră ascunsă după gardul anonimatului. (2024)